Kremlinul, care a anunțat că va relua livrările de gaz către Transnistria, invocă probleme logistice
0Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, afirmă că Moscova este pregătită să acorde ajutor Transnistriei, subliniind că ,,trebuie rezolvate problemele logistice”, iar Chișinăul trebuie să asigure furnizarea gazului și contractarea acestuia.

„Da, Moscova va fi pregătită și este pregătită să acorde ajutor Transnistriei. Totuși, din punct de vedere pur logistic, trebuie întreprinse acțiuni care să asigure furnizarea gazului și contractarea acestuia din partea Moldovei. Până acum, nu am auzit declarații privind disponibilitatea de a face acest lucru”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.
Livrarea gazului către Transnistria ar putea avea loc prin gazoductul transbalcanic, care trece și prin teritoriul Ucrainei, iar Rusia ar putea teoretic să reia livrările de gaz pentru regiunea separatistă Transnistria, dar Kievul, prin intermediul ministrului ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, consideră că tranzitul gazului rusesc prin Ucraina este „complet inacceptabil”.
„Dar consider că tranzitul gazului rusesc este, în general, inacceptabil. Dar acum vorbim despre posibilitatea ajutorului pentru regiunea transnistreană prin acțiuni comune ale Ucrainei și UE. Acesta este subiectul pe agenda zilei”, a subliniat Andrei Sibiga.
Totuși, conform jurnaliștilor de la „Kommersant.ru”, o publicație din Rusia, Kremlinul ar putea cumpăra gaz pentru Transnistria pe piața spot europeană cu ajutorul unei companii intermediare. Mai exact, s-ar preconiza achiziționarea de gaz în perioada ianuarie-aprilie, un volum de aproximativ trei milioane de metri cubi pe zi, ceea ce, potrivit estimărilor, ar putea costa 164 milioane de dolari.
Între timp, „Tiraspoltransgaz”, o companie din Transnistria, a semnat un contract cu compania „Natural Gaz DC” din Chișinău privind furnizarea gazelor europene regiunii separatiste pro-ruse, iar fondatorul acestei societăți comerciale, Arcadie Vicol, a fost audiat miercuri de ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) în legătură cu tranzacția respectivă.
Nici SIS, nici Procuratura Generală (PG) nu au oferit detalii cu privire la caz, iar prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a subliniat că autoritățile nu vor permite nimănui să facă parte din scenariul agresiunii hibride a Moscovei contra Chișinăului, fiind întrebat de jurnaliști cu privire la audirea lui Arcadie Vicol.
Anunț după vizită la Moscova
În data de 15 ianuarie, liderul separatist al Transnistriei, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Moscova va relua livrările de gaz către regiunea pro-rusă, dar acestea vor fi „furnizate ca ajutor umanitar” în cantitatea necesară pentru populația din regiune, dar nu și pentru producerea energiei electrice pentru Chișinău. Anunțul a fost făcut la întoarcerea sa din Rusia.
Iar premierul Dorin Recean a menționat că scenariul privind oprirea furnizărilor de gaz și apoi reluarea acestora de către Kremlin a fost unul previzibil.
„Rusia a sacrificat regiunea, iar acum se declară salvatoarea situației”, a subliniat șeful Cabinetului de miniștri de la Chișinău.
Cu o zi mai devreme, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat că știe despre vizita lui Vadim Krasnoselski la Moscova și că aceasta este o dovadă că Chișinăul „nu este un impediment în identificarea unei soluții” pentru depășirea crizei declanșate de Kremlin.
,,Cunosc despre vizita lui Krasnoselski la Moscova și aceasta este încă o dovadă că Chișinăul nu este un împediment în identificarea unei soluții. Noi ne dorim ca mai repede, oamenii din regiunea transnistreană, de pe malul stâng al Nistrului să aibă curent, căldură și să aibă apă, și respectiv dacă această vizită rezolvă problema, nu are decât să o rezolve. Comunicare cu regimul de la Tiraspol se face numai prin instituții guvernamentale”, a afirmat Maia Sandu după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS) privind situația din sectorul energetic.
Presiune de la Kremlin asupra Tiraspolului
Lidera de la Chișinău a subliniat că Kremlinul a determinat această criză, folosind energia ca element de destabilizare în Republica Moldova.
,,Ca să fie foarte clar, scopul acestei crize umanitare provocate de Kremlin pe malul stâng este generarea unei crize politice pe malul drept și escaladarea situației. Federația Rusă în ultimii ani a întreprins mai multe încercări și acțiuni de destabilizare a situației pe malul drept și a încercat de fiecare dată să implice regimul de la Tiraspol în aceste acțiuni de destabilizare. Ceea ce se întâmplă acum este și o formă de presiune care vine de la Kremlin pe regimul de la Tiraspol pentru ca acesta să fie mai cooperant în aceste acțiuni ale Kremlinului orientate pentru a destabiliza situația în Republica Moldova. Nu este pentru prima dată”, a conchis președinta Maia Sandu.
Criză energetică din 1 ianuarie 2025
Regiunea separatistă Transnistria, rămasă fără gaze rusești de la începutul acestui an sub pretextul unei pretinse datorii, este utilizată în scopuri geopolitice de Kremlin, care urmărește deopotrivă apropierea regiunii de Rusia și îndepărtarea Chișinăului de Uniunea Europeană, afirmă unii specialiști consultați de „Adevărul”.
Transnistria, regiune separatistă care a ieșit de sub jurisdicția Chișinăului la începutul anilor '90, a rămas fără gaze rusești de la 1 ianuarie 2025, după refuzul Kievului de a prelungi contractul de tranzit al resurselor energetice către Europa, precum și refuzul Gazpromului, companie controlată de Kremlin, de a-și onora obligațiile contractuale și de a livra gaz, invocând o pretinsă datorie a Moldovagaz, neconfirmată de un audit internațional realizat la inițiativa Republicii Moldova.
Astfel, Centrala termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES), care producea energie electrică pentru Transnistria, precum și o mare parte a curentului electric folosit de zonele din Republica Moldova aflate sub controlul Guvernului de la Chișinău, funcționează acum pe cărbune, rezervele acesteia fiind limitate și estimate pentru maximum două luni, potrivit liderului separatist, Vadim Krasnoselski.
Ca urmare, zeci de mii de oameni din regiunea separatistă pro-rusă nu au căldură, gaze și parțial energie electrică, iar Chișinăul importă o mare parte din curentul electric la un preț mai mare față de cel achiziționat din Transnistria, ceea ce a dus la dublarea tarifului acestuia.