Ambasada Rusiei la Chișinău, mai suplă după ce mai zeci de diplomați au plecat la cererea Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o zi înainte ca timpul de aplicare a deciziei privind reducerea personalului a misiunii diplomatice să expire, mai mulți angajați ai ambasadei ruse au plecat cu autocarul spre Aeroportul Internațional Chișinău pentru a urca în avion. La aerogară, au fost așteptați de mai mulți socialiști.

Mai mulți angajați ai ambasadei ruse la Chișinău au plecat din R.Moldova. FOTO: Deschide.md
Mai mulți angajați ai ambasadei ruse la Chișinău au plecat din R.Moldova. FOTO: Deschide.md

Reprezentanții Ambasadei Ruse în Republica Moldova, alături de membrii familiilor lor, au intrat rapid în incinta Aeroportului Internațional Chișinău, întrucât a fost pregătit un coridor special, iar accesul presei în interiorul aerogării a fost restricționat, așa că jurnaliștii nu au putut vorbi cu ei înainte de plecare.

Este vorba despre 25 de diplomați și mai mulți funcționari.

Petrecuți de deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor

Aceștia au fost petrecuți de mai mulți membri ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), între care deputații Grigore Novac și Vladimir Odnostalco, care i-au așteptat în fața aerogării. 

În iulie, Republica Moldova a decis să limiteze numărul diplomaţilor ruși acreditaţi în teritoriul său, informându-l în acest sens pe ambasadorul Oleg Vasneșov, care a fost convocat la sfârșitul lunii trecute la MAE de la Chișinău.

„La etapa actuală reprezentarea fiecărui stat, în baza principiului de paritate, urmează să constituie 10 funcții diplomatice și 15 poziții administrative, tehnice și de serviciu. Această decizie vine ca urmare a numeroaselor acțiuni neprietenoase față de Republica Moldova, care nu au legătură cu mandatul diplomatic, precum și tentativelor de destabilizare a situație interne din țara noastră”, a comunicat diplomația moldovenească.

Chișinăul amenințat de Moscova după anunțarea deciziei

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a reacționat la scurt timp, afirmând că Moscova va răspunde cu aceeași monedă după ce Chișinăul a luat această hotărâre.

,,Desigur, astfel de pași, conform regulamentelor diplomatice, nu rămân fără un răspuns reciproc. Evident, această decizie reprezintă o continuare a liniei neprietenoase a actualei conduceri față de țara noastră. Din păcate, Chișinăul aduce conștient relațiile noastre într-o stare mizerabilă. Putem doar să ne exprimăm regretul în situația dată”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin.

Decizia, care trebuie pusă în aplicare până în data de 15 august, a survenit după apariția unor relatări în presa de peste Prut privind existenţa unui sistem de recepţie pe acoperişul Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău.

Autorii investigației au numărat 28 de antene instalate pe acoperişurile celor două clădiri ale misiunii diplomatice ruse din Chişinău, prezentându-le drept dispozitive ce pot colecta informaţii sensibile.

Numărul antenelor instalate de ruși în Capitala țării vecine este aproape dublu față de cel de la Bruxelles, unde se află multe dintre subdiviziunile Uniunii Europene şi cartierul general al NATO.

„Timp de mai mulţi ani, chiar decenii, am asistat şi am fost ţinta unor tipuri de activităţi din partea Federaţiei Ruse şi politici destul de ostile. O parte erau realizate inclusiv prin intermediul Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău. Chiar recent am văzut informaţii cu un număr excesiv de antene”, a declarat atunci șeful diplomației moldovenești, Nicu Popescu. 

Lidera de la Chișinău, Maia Sandu, a spus că informațiile privind schema de spionaj din incinta misiunii diplomatice nu sunt o noutate pentru structurile responsabile ale țării, dar amănunte cu privire la ea vor fi oferite la momentul potrivit.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite