Turcia, Ciprul şi petrolul

Politica externă a Turciei devine o provocare cu îngrijorătoare accente impulsive şi un formidabil paradox: Ankara iese din Uniunea Europeană înainte de a fi intrat.

Este adevărat, poate fi o tactică pentru a încerca deblocarea unor negocieri îngheţate din cauza puternicei opoziţii, precum a Franţei, dar comportamentul turcilor este direcţionat cu precizie.

Ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu, a anunţat „o axă a democraţiei" alături de Egipt, în timp ce Guvernul lui Erdogan este foarte aproape de a provoca o profundă criză diplomatică în relaţia cu Ciprul, şi deci cu Uniunea Europeană, pentru a-şi întări poziţia în Mediterana.

Am pierdut Turcia? Este întrebarea pe care şi-o pun toate cancelariile occidentale, îngrijorate de îndepărtarea poziţiilor europene de unul dintre cei mai importanţi interlocutori, partener în proiecte energetice de primă mărime, cum sunt conductele ce vin din Rusia şi din Asia centrală.

În estul Meditaranei scenariul este incandescent şi aminteşte politica artileristului cu care puterile occidentale, acum un secol, dădeau ultimele ghionturi Imperiului Otoman. În timp ce Ciprul se pregăteşte să dea undă verde explorărilor de petrol în largul coastelor meridionale ale insulei, în colaborare cu Israelul, turcii anunţă că vor să facă la fel în apele insulei greceşti Lastelorizo, cu o platformă de perforare acompaniată de fregate şi nave militare. Contenciosul cronic asupra apelor teritoriale elene şi ale Ciprului nu a fost rezolvat niciodată, astfel că, în mod evident, rămâne o rană profundă, ca şi împărţirea insulei cu Republica turcă a Ciprului de Nord, ce trăieşte doar prin intermediul legăturii ombilicale cu Ankara.

Şi acum, problema se reîntoarce sub forma unei complicate ciocniri între Ankara şi Israel, pornind de la interesele energetice şi ambiţiile Turciei de a se afirma ca stat-lider regional în zona mediteraneană. Miza nu o constituie doar Uniunea: turcii au înţeles perfect că, în loc să se lărgească, UE se restrânge şi nu are nicio intenţie de a-şi îngreuna situaţia şi cu costurile aderării. Dar ce se va întâmpla cu flancul sudic al NATO din care Turcia face parte de mai bine de jumătate de secol?