“New York Times”: Război tactic între Germania şi SUA

Angela Merkel a reuşit să impună medicamentul austerităţii tuturor, în ciuda presiunilor Statelor Unite. Preşedintele Obama şi echipa sa combat viziunea "reginei austerităţii" şi consideră că ar putea pune în pericol realegerea lui Obama. Germanii îşi aduc aminte de o criză greşită, cred americanii. Cele două viziuni diametral opuse despre cum ar trebui rezolvată actuala criză adâncesc prăpastia dintre SUA şi Europa.

Chiar în timp ce europenii încercau să pună la punct o soluţie pentru a opri criza euro, în surdină se desfăşura o ciocnire germano-americană, scrie cotidinaul "New York Times", într-o analiză despre divergenţele dintre cele două puteri despre cum ar trebui restaurată creşterea economică.
Cancelarul german i-a sfidat pe sceptici şi a pus bazele unei integrări fiscale a UE care, spune ea, corectează greşelile de la naşterea monedei unice şi ar pune UE pe un drum stabil pe termen lung. Merkel a reuşit să impună ca medicament pentru toate relele din regiune disciplina germană.

Înainte ca acordul să fie definitivat, preşedintele Obama a emis un avertisment dur faţa de soluţia germană. Obama a apreciat că accentul pe schimbarea politică şi economică pe termen lung e benefic, dar a insistat că o reacţie care nu va fi suficient de puternică şi de rapidă pentru a calma pieţele ameninţă însăşi supravieţuirea euro în următoare luni.

Prăpastia

În centrul dezbaterii e o chestiune esenţială: cât ar trebui să se plece guvernele în faţa pieţelor. Obama vede ca scop primordial pentru guvern păstrarea stabilităţii pieţelor şi a încrederii investitorilor. Acestea sunt o condiţie şi pentru a atinge scopuri majore în politicile publice, crede el. Merkel, în schimb, priveşte industria financiară cu un scepticism profund şi argumentează, moralist, că adevărata schimbare e imposibilă dacă cei care împrumută şi cei care se împrumută nu plătesc un preţ mare pentru greşelile lor.
"E un război al ideilor", spune Almut Moller, expert european la Consiliul german pentru afaceri externe. "Există o înţelegere diferită în privinţa modalităţilor de a face o economie sustenabilă într-o lume globalizată. Aici e prăpastia", mai spune acesta.

Mizele

E greu de ştiut în viitorul foarte apropiat care abordare e mai bună. Dar e clar că mizele sunt uriaşe şi că ele se referă la sănătatea economiei mondiale, a Uniunii Europene şi chiar a campaniei electorale a lui Obama. Economiştii spun de luni în şir că aplicarea austerităţii în economiile bulversate ale Europei va duce la o recesiune adâncă.
La nivel politic, Merkel se poate uita în urmă la reuniunea de la Bruxelles şi poate spune că a avut succes. Acolo unde mentorul său, fostul cancelar Helmut Kohl, a eşuat, Merkel a reuşit să pună presiune pentru a obţine un control mai strict al cheltuielilor bugetare şi permisiunea ca Executivul european să aibă dreptul să ridice obiecţii.
Reacţia iniţială a pieţelor a fost bună, dar asta s-a mai întâmplat după ce liderii UE anunţau câte un acord. Scepticii spun că regina austerităţii dure, Merkel, a câştigat doar o victorie fictivă, care se va prăbuşi ca şi celelalte.
Chiar înainte de succesul Angelei Merkel, Obama a emis un avertisment fără precedent. "Există o criză pe termen scurt care trebuie rezolvată pentru a readuce încrederea pieţei şi a o convinge că Europa sprijină euro", a spus Obama. Preşedintele SUA e mândru de rezultatele obţinute pentru a ţine SUA şi întreaga lume departe de o disoluţie financiară după 2008, prin pomparea de stimuli financiari pentru stimularea creşterii economice şi cu sprijin nerestricţionat din partea Rezervei Federale. Preşedintele şi aliaţii săi spun că, procedând astfel, au salvat lumea de la a cădea într-o altă Mare Depresie.

Pericolele

Ignorând ameninţarea pe termen scurt, Merkel atrage exact ameninţarea pe care ei au reuşit să o ţină departe, susţin oficialii americani. Guvernele puternice se pot împrumuta ieftin şi au obligaţia de a interveni agresiv pentru a menţine cererea dinspre sectorul privat. Nemţii se opun cu înverşunare unei soluţii care ar implica şi mai multă îndatorare şi ar atrage inflaţia, obsesia lor istorică.
Decidenţii politici şi cei de la Bundesbank au ordonat Băncii Centrale Europene să dea dovadă de reţinere şi să nu cumpere prea multe obligaţiuni de la ţările îndatorate.
Echipa lui Obama în schimb, este de părere că, având recesiune la orizont în Europa, pericolul inflaţiei e mic şi că adevărata ameninţare e recesiunea. Germania îşi aduce de fapt aminte de o criză greşită - ar trebui să se concentreze pe amintirea deflaţiei şi contracţiei din 1930 şi nu pe hiperinflaţia din anii 20.
Americanii privesc mai relaxaţi pericolul moral decât germanii. Austeritatea trebuie să fie impusă doar după ce este readusă stabilitatea financiară. În caz contrar, oamenii obişnuiţi şi nu bogaţii vor avea de suferit.
Iar preşedintele Obama, desigur, e în campanie electorală pentru realegere şi vede criza din Europa drept cea mai mare ameninţare. Consideră că ar putea arunca economia americană înapoi în recesiune. Oficialii germani sunt conştienţi de asta şi se plâng în culise că principala preocupare a liderului de la Casa Albă e ce spun sondajele.

Germanii par chiar că se bucură de prăbuşirea încrederii pieţelor: fără presiunea enormă a pieţelor, Silvio Berlusconi nu ar fi demisionat. Şi fără stimulentul fricii, cei mai mulţi dintre partenerii europeni ar fi fost reticenţi în a lăsa Bruxelles-ului mai multă autoritate şi dreptul de a impune sancţiuni.

"Nemţii au o viziune strategică sau un interes să lase criza să ajungă atât de adânc. Ai putea spune că această criză a fost fie apelul de trezire, fie un instrument pe care Germania l-a folosit pentru a-i supune pe ceilalţi", e de părere Funk Kirkegaard, de la Peter G. Peterson Institute for International Economics din Washington.

Obsesia anglo-americană şi obsesia germană

Mulţi germani văd în obsesia anglo-americană faţă de pieţele financiare rădăcina declinului competitivităţii Vestului în raport cu Estul. Marile bănci creează şi exploatează diverse "bule", iar apoi cer colace de salvare imense, spun ei. Şi nu creează de fapt creştere sustenabilă. În schimb, exporturile germane vor stabili un record anul acesta, trecând pragul de un trilion de euro.
Însă strategia Angelei Merkel este extrem de riscantă. Cu un an în urmă, a calculat greşit că orice salvare pentru Grecia ar trebui să includă sectorul privat. Pieţele au pedepsit Spania şi Italia pentru această poziţie.
Obama e atât de îngrijorat, încât şi-a trimis secretarul Trezoreriei, pe Timothy Geithner, să sune alarma pe continentul european înainte de summit. Dar ceilalţi membri ai Eurozonei şi-au înghiţit îndoielile şi au fost de acord cu noul tratat, deoarece creşterea costurilor de împrumut nu le-a lăsat altă alegere decât să se supună Germaniei. Până la urmă, viziunea lui Merkel a câştigat în faţa viziunii lui Obama. Însă zilele astea, pieţele vor începe să îşi pună întrebări dacă viziunea chiar va funcţiona.