Jihadiştii Statului Islamic au folosit gaz muştar împotriva forţelor lui Bashar al-Assad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa de stat de la Damasc i-a acuzat marţi pe jihadiştii Statului Islamic că au folosit arme chimice cu iperită împotriva forţelor fidele preşedintelui Bashar al-Assad, în luptele dintre taberele beligerante din nord-vestul teritoriului sirian, transmite BBC.

Trupele guvernamentale au fost atacate în apropierea unei baze aeriene din Deir al-Zour, unde islamiştii ISIS au lansat o ofensivă pentru cucerirea punctului strategic.

”Teroriştii Daesh i-au atacat pe militarii de la baza aeriană Deir al-Zour cu rachete încărcate cu gaz muştar, iar mai multe persoane au fost sufocate”, a precizat agenţia Sana.

Părţi însemnate din oraşul sirian Deir al-Zour, cu o populaţie de circa 200.000 de persoane, au fost asediate de jihadiştii ISIS timp de câteva luni de zile. La începutul anului, ONU a început să livreze ajutoare civililor blocaţi în zonele controlate de forţele guvernamentale, unde malnutriţia şi subnutriţia au ajuns ocurenţe comune.

Baza aeriană reprezintă ultimul punct strategic al militarilor lui Bashar al-Assad din provincia controlată aproape în totalitate de jihadiştii Statului Islamic.

Nu ar fi primul atac cu iperită efectuat de ISIS. De altfel, teroriştii au fost acuzaţi în luna martie că au detonat mai multe arme chimice în oraşul irakian Taza, unde şi-au pierdut viaţa trei copii, iar sute de civili au fost răniţi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite