Haiti, sufocat de bande, e amenințat de foamete. Haitienii încearcă să fugă din capitală
0Haiti, unde bandele criminale au pus stăpânire pe o mare parte din capitală și au blocat principalul port și rutele de distribuire a ajutoarelor umanitare, este amenințat de foamete în masă, a declarat pentru Associated Press Jean-Martin Bauer, directorul programului alimentar global al ONU din Haiti.

Croix-des-Bouquets, în partea de est a capitalei Haiti, „are rate de malnutriție comparabile cu orice zonă de război din lume”, a spus el.
Aproximativ 1,4 milioane de haitieni se află în pragul foametei, iar peste 4 milioane au nevoie de ajutor alimentar, potrivit organizațiilor umanitare.
Oficialii încearcă să trimită degrabă alimente, apă și medicamente în adăposturi improvizate și în alte locuri, în timp ce violențele între bande sufocă capitala Port-au-Prince și nu numai, numeroși civili fiind blocați în casele lor.
Doar câteva organizații umanitare au reușit să-și reia activitatea de la 29 februarie, când bandele înarmate au atacat instituțiile cheie ale țării, incendiind secții de poliție, închizând principalul aeroport internațional și luând cu asalt două închisori, eliberând peste 4.000 de deținuți.
Violențele l-au silit pe premierul Ariel Henry (blocat în afara țării) să-și anunțe demisia ce va intra în vigoare odată ce va fi înființat un consiliu de tranziție, dar bandele care cer înlăturarea lui și-au continuat atacurile asupra mai multor comunități.
Bauer și alți oficiali spun că bandele blochează rutele de distribuție și paralizează principalul port, în timp ce depozitul programului alimentar al ONU își epuizează proviziile de cereale, fasole și ulei vegetal.
„Mai avem provizii pentru câteva săptămâni. Săptămâni, nu luni", a spus Bauer.
Mulți oameni și-au pierdut locuințele , dar și mijloacele de trai, și încearcă cu disperare să supraviețuiască, spune Marie Lourdes Geneus, o vânzătoare stradală și mamă a șapte copii care trăiește acum într-un adăpost.
Un alt vânzător, Erigeunes Jeffrand, în vârstă de 54 de ani, care are patru copii, spune că a fost alungat de bande din cartierul său.
„Casa mea a fost jefuită și distrusă. Mi-au luat tot ce aveam. Iar acum, nici măcar nu mă mai lasă să lucrez”, a spus bărbatul care locuiește într-un adăpost cu doi dintre copiii săi mai mari.
„Îmi câștigam existența. Dar acum, trăiesc doar cu mâncarea pe care mi-o oferă oamenii. Asta nu este viață”, a spus el.
Se crede că peste 200 de bande operează în Haiti, iar peste 20 își fac veacul în Port-au-Prince și împrejurimile capitalei. În prezent, acestea controlează 80% din capitală și se luptă pentru teritoriu.
Zeci de persoane au murit în cele mai recente atacuri, iar peste 15.000 au rămas fără locuințe.
„Suntem blocați, fără bani și fără capacitatea de a muta ceea ce avem în depozit. Este catastrofal", a declarat Boby Sander, directorul organizației Food for the Hungry din Haiti.
Food for the Hungry gestionează un program care ajută aproximativ 25.000 de familii pe an, trimițându-le bani, dar acum jafurile și atacurile continue asupra băncilor au paralizat sistemul.
„De la 29 februarie, nu am putut face absolut nimic", a spus el.
Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională a declarat că aproximativ 5,5 milioane de persoane din Haiti - aproape jumătate din populație - au nevoie de ajutor umanitar și a promis 25 de milioane de dolari în plus față de cele 33 de milioane anunțate la începutul acestei săptămâni.
Haitienii fug din capitală
Peste 360.000 de persoane au fost strămutate intern de la izbucnirea crizei, a relatat BBC.
Pentru a găsi un refugiu din calea haosului creat de bande, mulți haitieni au fugit în Cap-Haitien, un oraș de coastă din nordul Haiti.
Cap-Haitien se confruntă cu toate problemele înrădăcinate ale țării- sărăcie cruntă, haos, dezordine și corupție, dar cel puțin este ferit de violența bandelor. Totuși călătoria nu este deloc lipsită de pericole, cu puncte de trecere controlate de bande și pericolul de a nimeri în mijlocul schimburilor de focuri.
Phanel Pierre, un antreprenor din clasa mijlocie, a reușit să fugă din capitală în urmă cu șase luni. Din cauza bandelor și-a pierdut afacerea și casa.
„Asta e doar 2% din viața pe care o duceam înainte. De fapt, nu trăiesc, ci doar exist”, a spus el.
„Avem nevoie de o intervenție pe termen lung. Nu doar una sau două mii de polițiști", spune el, cu referire la desfășurarea planificată a unei forțe de securitate de 1.000 de soldați de către Kenya.
O țară în criză
„Avem anarhie pentru că bandele au devenit o altă instituție a statului", spune Youri Latortue, fost șef al Senatului și un politician considerat corupt, sancționat de SUA pentru acuzații de trafic de droguri
„Guvernul lucrează cu bandele. Aceasta este problema. În ultimii trei sau patru ani, guvernul a colaborat în permanență, cu bandele. Deci, poliția nu poate face nimic”, subliniază el.