Interviu Care e principala cauză a dezbinării românilor? Răspunsul președintelui Academiei Române: „I-au eliminat din cursă pe cei cu experiență"
0Într-o perioadă în care societatea românească este tot mai polarizată și împărțită între extreme ideologice, președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, subliniază, într-un interviu pentru „Adevărul”, nevoia acută de echilibru și raționalitate.
Profesorul Ioan-Aurel Pop este istoric, academician și președinte al Academiei Române. Este autor al unor lucrări fundamentale în domeniul istoriei, fiind cunoscut pentru cercetările sale privind evoluția națiunii române și istoria Transilvaniei. Fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Ioan-Aurel Pop are o carieră dedicată studiului istoric și educației.
Într-un climat politic tot mai polarizat, istoricul Ioan-Aurel Pop atrage atenția că „moderația nu înseamnă slăbiciune, ci forță cu măsură". Legat de alegerile prezidențiale, profesorul spune că „președintele nu este un țar. Avem parlament, guvern, partide, ONG-uri, formatori de opinie. Interesul nostru național este deja ancorat în structurile euro-atlantice".
Lipsa de încredere a cetățenilor în clasa politicǎ
Referitor la polarizarea societății, Ioan Aurel Pop a identificat una dintre principalele cauze ale fragmentării sociale:
„Îmi este greu să fac analiza prezentului, fiindcă o viață întreagă am făcut analiza trecutului, mai ales a celui medieval. Am fost obișnuit cu istoria trăită de alții, nu de mine. Dar observ și eu, ca oricare contemporan, și nu am în acest moment sentimente bune, de liniște și de mulțumire. Polarizarea este mare, tranșantă și uneori fără posibilități de compromis. Cauzele sunt multe și nu ușor de descoperit, dar una este evidentă: lipsa de încredere a națiunii române, a cetățenilor români în clasa politică. Dacă băgați de seamă, cei doi candidați intrați în turul al doilea nu sunt oameni politici de demult, nu fac parte deloc din structuri de conducere a statului sau fac parte din structuri locale, nu centrale. Românii i-au eliminat din cursă pe cei cu experiență, fiindcă aceștia le-au înșelat așteptările. Fragmentarea a fost favorizată și de situația precară a partidelor politice, fără ideologii clare, fără orientări convingătoare pentru public, fără conducători autentici. Mai este și situația internațională: un război în coastele noastre, o Uniune Europeană dezamăgitoare, o pandemie dizolvantă, o scenă politică dezechilibrată în democrațiile clasice și verificate (cine și-ar fi imaginat acum zece ani un asediu asupra Capitoliului (și nu asupra celui de la Roma!), o invazie a Rusiei în altă Rusie (Ucraina=Rusia Kieveană de odinioară), pretenții ale SUA asupra Canadei, Groenlandei, Canalului Panama etc.?). Este o lume complet bulversată față de cea relativ stabilă (sau care ne părea stabilizată) de după Al Doilea Război Mondial și față de lumea sperată după căderea comunismului. Firește, mai sunt și „statul paralel”, „conspirații” locale sau mondiale, imixtiuni străine, manipulări de tot felul, pe care eu nu le pot verifica și nici nu le invoc. Singura cauză sui generis pe care o accept, fiindcă am verificat-o personal, este, totuși, manipularea prin avalanșa de știri false care tulbură mintea alegătorilor și care circulă pe mijloacele cele noi de informare în masă. Mă refer mai puțin la ziare, fiindcă ziarele conțin, în general, texte scrise semnate cu nume reale, nu cu pseudonime. Sub masca anonimatului sau sub semnături false, se ascund cele mai mincinoase știri, cele mai grave încercări de dirijare a votului. În această situație, oamenii preiau o știre sau alta, refuză să mai caute, să verifice, că cerceteze și se poziționează „după ureche”. Așa cum like-urile sunt căutate cu înfrigurare și sunt socotite cheia succesului, la fel sunt avalanșele de mesaje care avantajează sau dezavantajează un candidat ori altul. Dacă sunt multe mesaje favorabile pentru unul, ele devin o garanție pentru acesta. Nu mai contează direcții, doctrine sau idei, ci denigrări, invidii și minciuni.
Poate că de-acum așa va merge lumea înainte și că nu mai înțelegem noi, bătrânii, nimic. Ni se prezintă scenarii catastrofice, ca să ne bată gândul să ne mutăm de-acum în.. Africa.
Poate că așa va merge lumea înainte și noi, cei mai în vârstă, nu o mai înțelegem. Dar să nu uităm că și Goga, în versurile poeziei Oltul, spunea în alte vremuri disperate: Și să-ți aduni apele toate – / Să ne mutăm în altă țară!".
Ce calități ar trebui să aibă președintele României
Întrebat ce calități ar trebui să aibă un președinte al României în prezent, Ioan Aurel Pop a afirmat: „Funcția de președinte, din păcate, s-a degradat de prin 2004 încoace, prin introducerea în ecuația puterii a unui fel de golănie cu ștaif – iertați-mi formularea vulgară – care a adus în prim plan personaje nepotrivite pentru viața politică, aventurieri, inculți, agramați, ariviști, stipendiați ai puterii etc. Adică modele negative. Oamenii au simțit imediat acest lucru.
Într-o republică parlamentară, președintele trebuie să fie un factor fundamental de echilibru, persoana care se bucură de cea mai mare încredere între cetățeni, persoana care a deținut o funcție sau funcții importante, îndeplinite impecabil și care se bucură de prestigiul cel mai înalt în societate (cum se întâmplă în Italia, de exemplu). Președintele trebuie să poată regla conflictele dintre puterile statului, să reprezinte statul în raporturile internaționale, să onoreze ceremoniile de interes național și internațional, să fie un model de corectitudine, profesionalism, demnitate. Președintele are datoria să apere interesele tuturor românilor, de oriunde, îndemnându-i pe aceia care sunt de naționalitate română, dar nu sunt cu toții (numai) cetățeni români, să-și facă datoria și față de statul în care trăiesc. Altminteri se creează haos, nesiguranță și se ajunge la xenofobie.
Într-o republică prezidențială este mai simplu: președintele guvernează împreună cu miniștrii, pe care-i conduce ca un prim-ministru. Din păcate, nu mi-e clar ce ar trebui să facă un președinte într-o așa-zisă republică semi-prezidențială, cum se zice să este a noastră. Dar se pare că nu au știut nici președinții noștri ce trebuie să facă, fiindcă nu a fost bine și nu s-a ajuns la rezultate bune, după aproape 35 de ani de la adoptarea Constituției".
Vulnerabilități și puncte tari
Referitor la calitățile și vulnerabilitățile principalilor candidați, președintele Academiei Române spune cǎ George Simion și Nicușor Dan „nu au fost foarte clari în opțiunile lor": „Pe unele dintre aceste opinii le-au schimbat de la o zi la alta. Sunt ambii oameni relativ tineri, ceea ce poate să fie de bine. Aceasta ar fi de bine, însă, mai degrabă pentru un prim-ministru, care trebuie să fie activ, mobil, energic. Ei sunt cam fără experiență politică, ceea ce nu este un atu pentru cel care e văzut de români ca un model de conduită. Ar trebui să aibă la activ niște realizări într-o școală, într-un spital, într-o firmă, într-un sat, într-o comunitate. Ion C. Brătianu l-a pus pe fiul său, înainte de a intra acesta în politică, să facă un siloz, un drum, un pod, în calitate de inginer constructor pe lângă un maestru sever cum a fost Anghel Saligny (membru al Academiei Române, între altele). Dacă vrei să construiești o țară, trebuie să fi construit înainte o casă. Proiecte de țară nu i-am văzut să aibă, dar vor fi obligați – oricare va ieși președinte – să ducă mai departe proiectul început, adică mai buna integrare a României în NATO și UE, mai marea prezență a României în dialogul european și mondial. Dacă se va încerca scoaterea României de pe traiectoria ei firească occidentală, va fi un fiasco, o vânare de vânt, un efort fără rost".
Întrebat daca e posibilă o izolare a României în UE cu un președinte cu viziune suveranistă și eurosceptică, Ioan Aurel Pop a răspuns: „Nu știu exact. Se poate să existe riscul unei izolări, dar nu trebuie să disperăm și să ne pierdem speranța. În general, poporul are un anumit seismograf ai său. Simon Bărnuțiu a spus: Țineți cu poporul ca să nu rătăciți!. În plus, președintele nostru nu este țar. Mai avem încă partide politice (așa cum sunt ele), parlament, guvern, ONG-uri, intelectuali, formatori de opinie etc. Parlamentul are o structură a sa care nu poate să fie schimbată fără alegeri, iar alegerile anticipate sunt o perspectivă îndepărtată și nedorită. Interesul nostru național nu mai este izolat, ci este, din fericire, în cadru euro-atlantic. Angajamentele europene trebuie să rămână ferme și să ne mențină în sfera valorilor europene. Nu văd nicio contradicție între interesul național și prezența noastră activă în structurile europene. Noi, românii, știm cum este să fii cu Estul și cred că ne-am lecuit de țari albi și de țari roșii, de trupe sovietice pe străzi și de consilieri ruși. Prin origine, limbă, nume, aspirații, realizări suntem europeni occidentali, am intrat cu greu în clubul selecților (UE) – chiar dacă acest club nu se află acum tocmai în epoca sa de glorie – și acolo trebuie să rămânem".
Rolul Academiei Române în societate
În ceea ce privește rolul Academiei Române în societate, șeful instituției spune: "Aceasta este o chestiune actuală gravă. Academia a fost un arhitect al României moderne, al statului național, al unirii, al independenței, regatului etc. Academia are cel mai bun aparat de experți în toate domeniile, are cele mai bune realizări științifice din țară (conform clasamentelor internaționale). Din păcate, autoritățile statului român nu folosesc experiența Academiei, expertiza sa, ofertele sale de colaborare etc. la nivelul la care s-ar cădea. Trecem peste viziunile „progresiste”, neomarxiste, deconstructiviste, de anulare a culturii, de „trezire” spre întunecimi ale istoriei. Toate acestea și toți aceștia repudiază tradiția, disprețuiesc rolul bătrânilor și tind să-i vadă reduși la tăcere mai repede pe cei cu părul alb, pe de o parte sau își arată clar frustrările pentru că nu sunt primiți în Academie (nu au meritele necesare) și, nereușind, fac academii paralele sau răspândesc ironii și seamănă invidii, pe de altă parte. Academia nu este formată din zei și nici din nemuritori (decât, uneori, în sens figurat), ci din oameni, dar din oameni deosebiți, unii excepționali. Ei rămân oameni, chiar dacă sunt – să zicem – erudiți și savanți. Nu sunt decât oameni, cu defecte și calități. Academicienii greșesc și ei, dar se corectează și merg mai departe cu realizările lor. În Academie au fost Maiorescu, Xenopol, Iorga, Brătianu, Iuliu Hossu, Miron Cristea, regii României, Țițeica și Moisil, Blaga și Rebreanu și câți alții! Dacă blamăm Academia îi blamăm și pe ei. Sau doar acum Academia nu e bună? Mă îndoiesc. Din bun simț, nu vă dau nume de mari intelectuali de-acum. Sigur, Academia comunistă i-a avut între membri și pe dictatori, pe Manea Mănescu ori pe Susana Gâdea, dar i-a exclus imediat ce s-a putut și ce aceștia au fost condamnați. Dacă nu-i primea pe aceștia, ea ar fi fost desființată. Ce ar fi câștigat țara din risipirea Academiei, care, cel puțin în științele exacte, a funcționat foarte bine și sub comunism și a păstrat o speranță? Sunt și mituri la adresa Academiei. De exemplu respingerea așa-zisei donații făcute de Brâncuși statului comunist român; nu a existat o astfel de donație. Populismul este primejdios pentru Academie, care este o instituție elitistă sau, mai degrabă, elitară. O societate fără elită intelectuală, de cel mai înalt nivel și bine organizată instituțional, este sortită pieirii. Aproape orice țară din lume are câte o academie națională respectată și finanțată de la buget. Noi avem vreo cinci-șase academii bugetate de stat, dar asta face parte din specificul național”(ca să fiu ironic cu ce nu trebuie) sau din originalitatea noastră carpato-dunăreană".
Ioan Aurel Pop atrage atenția că "fără echilibru și fără setea de echilibru, ne pierdem pe lumea asta".
„Eu am fost revoltat, ca intelectual format la școli raționale și ponderate, că, după Revoluție, în loc să revenim la matcă și să prezentăm trecutul românesc (ridicat în slăvi de Ceaușescu, socotit alb imaculat, falsificat și trunchiat etc.) așa cum a fost, am căzut în extrema cealaltă: trecutul a devenit de nimic, nedemn, rușinos, victoriile au fost metamorfozate în înfrângeri, eroii în nemernici, adevărurile în mituri, limba română a ajuns „bună doar pentru înjurături”. Noi ar fi trebuit să moștenim din Antichitate lecția clasicismului greco-latin și a iudeo-creștinismului. Un proverb latin zice: Calea de mijloc e de aur (Aurea mediocritas). Dacă nu ai habar de latină, poți traduce: Mediocritatea e de aur și se vor găsi destui să te creadă. Dincolo de ideologii și de promovarea de către unii a neocomunismului, de nostalgiile comuniste încă vii, de mineriade și de prelungirile metodelor securiste, până prin 2004 s-a păstrat un anumit respect pentru specialitate, pentru cunoaștere, pentru profesionalism, pentru educație mai serioasă a celor care ne-au condus. De-atunci încoace au început să predomine invectivele, superficialitatea, cinismul, incultura, diplomele false sau luate prin cumpărare, s-a afirmat necinstea, a crescut corupția etc. Toate au venit la pachet cu neîncrederea oamenilor. În ciuda aparențelor, un om poate să fie prostit o dată, mai mulți oameni pot să fie prostiți de mai multe ori, dar nu pot să fie prostiți toți oamenii tot timpul. Eu cred în redresare. Educația este cheia. Dacă vom reuși să impunem, prin educație serioasă, în mintea copiilor și tinerilor virtuți și valori autentice (acelea care au fost verificate de-a lungul timpului și care au dat rezultate bune), atunci se va reîntrona încrederea, iar încrederea va naște speranță. Prin speranța de bine, de frumos și de iubire, dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit (cum zicea Macedonski în Noapte de mai). Iată că suntem în mai", conchide președintele Academiei Române.
Se încarcă comentariile...
