Dispozitivele explozive improvizate din Afganistan: în culisele industriei de fabricare a bombelor

“Mă aflu în Kandahar într-o scurtă vacanţă”, povesteşte un tânăr în vârstă de 27 de ani,  pe care publicaţia Time îl face cunoscut cititorilor săi sub numele de Mullah Kalam.

Îmbrăcat într-o jachetă neagră din piele şi purtând un turban bej, Kalam a fost student, timp de cinci ani, la un seminar religios în provincia pakistaneză Baluchistan. La doi ani după ce şi-a început studiile, preşedintele Barack Obama a ordonat deplasarea trupelor militare în Afganistan, iar cei 11 membri ai familiei lui Kalam şi-au părăsit locuinţa şi s-au stabilit în Chaman.

“Scurtele vacanţe” ale lui Kalam,în cursul cărora merge acasă, nu sunt excursii inocente, scrie Time. Panjwai este considerată una dintre cele mai minate zone din ţară. Este cunoscut faptul că talibanii plasează bombe şi capcane pretutindeni – pe drumuri, în copaci, pe câmpuri – şi au declarat stare de asediu în localitate, între orele opt dimineaţa şi opt seara.

Cu excepţia studiilor religioase, Kalam îşi ocupă timpul şi cu “experţii în explozibil pakistanezi”, după cum spune. Astfel, a ajutat la orchestarea a 20 de atacuri la care s-au folosit dispozitive explozive improvizate.

Prezenţa în zonă a trupelor americane şi a forţelor de securitate afgane a slăbit capacitatea de luptă a talibanilor în ultimii ani. Cu toate acestea, talibanii, cunoscuţi pentru flexibilitatea lor tactică, s-au orientat tot mai mult către dispozitivele explozive improvizate. Sunt uşor de făcut, în mare parte din fertilizatori şi materiale simplu de transportat  de-a lungul graniţei cu Pakistanul.

Guvernul american a cheltuit mai bine de 21 de miliarde de dolari, din 2006, în confruntarea cu dispozitivele explozive improvizate pe care le consideră ca fiind arme strategice ce rămân “o ameninţare serioasă”. Efortul este condus de JIEDDO, Joint IED Defeat Organization. Grupul a încercat să abordeze problema pe trei paliere: “atacul asupra reţelei, învingerea dispozitivului, antrenarea forţei” disponibile. Totuşi, statisticile sugerează că lupta este pierdută şi, în plus, este una inegală din punctul de vedere al costurilor economice.

În timp ce în Irak utilizarea dispozitivelor explozive improvizate a cunoscut declinul după ce atinsese un număr record de 23.000 de atacuri în 2007, în Afganistan se pare că trendul este unul ascendent. Pentagonul raportează o creştere a incidentelor cu dispozitive explozive improvizate cu 80%, în ultimii doi ani. Numai în 2012, au fost aproape 15.000 de astfel de incidente. Per total, mai mult de 60% din decesele americanilor în Afganistan sunt provocate de aceste dispozitive. Între timp, forţele afgane sunt cele mai afectate, deoarece nu deţin echipamentul necesar. Dispozitivele explozive improvizate sunt responsabile de aproximativ 85% dintre decesele din rândul forţelor armate afgane.

Combaterea fenomenului cu ajutorul tehnologiei care să depisteze dispozitivele nu este sustenabilă, susţin oficialii şi analiştii, iar tehnologia nu poate ţine pasul.

“Inamicul este de fapt mai bine echipat decât soldaţii mei – au echipament cu vedere în infraroşu pentru a vedea cum pot trece graniţa în cursul nopţii”, spune generalul Abdul Raziq, comandantul poliţiei din provincia Kandahar, el însuşi supravieţuitor în urma a 40 de atentate. “Inamicului i s-au dat explozibili şi telecomenzi pe care echipamentul nostru nu le poate detecta”.

Poliţia afgană are 97 de echipe care se ocupă cu dezamorsarea minelor în ţară, folosind un echipament creat pentru bombele din perioada sovietică. Se bazează în special pe inteligenţa oamenilor.

Peste 70% dintre dispozitivele explozive improvizate din Afganistan sunt făcute cu nitrocalcar granulat (CAN), produs în două fabrici din Pakistan. “În timp ce nitrocalcarul granulat este produs în alte ţări, nu am descoperit dovezi care să indice că cel folosit pentru dispozitivele explozive improvizate din Afganistan provine din orice altă ţară cu excepţia Pakistanului”, spune generalul Michael D. Barbero, director al JIEDDO.

Armata din Pakistan a luat măsuri pentru a combate problema, dar  cel puţin 900 de atacuri cu astfel de dispozitive care au cauzat 3.700 de morţi au fost raportate în Pakistan. Guvernul american a încercat să negocieze direct cu cele două fabrici din Pakistan, însă nici asta  nu a condus la rezultatele aşteptate.

“Inamicul combină nitrat de amoniu cu făină, ciment, cu detergent sub formă de pudră, în bagajele călătorilor care să îl poarte peste graniţă”, spune generalul Raziq. “Nu putem mereu să distrugem bunurile oamenilor”.

“Dacă am 300 de soldaţi în Shorawak, sunt 500 de terorişti care se antrenează direct de cealaltă parte a graniţei din Panjpai”, spune Raziq. “De-a lungul graniţei, au sedii deschise, terenuri de antrenament”, explică el.

Odată ce materialul este în ţară, există o vastă reţea de agenţi antrenaţi, activi, foşti membri ai mişcării şi simpatizanţi ai ideologiei care joacă un rol în procesul de transformare a materialului în explozibil.

Unul dintre aceştia, în vârstă de 35 de ani, se ocupă de echipa sa de 10 membri, la doar 70 de kilometri depărtare de oraşul Kandahar. El îi supervizează pe cei 10 în procesul de asamblare a explozibililor – în cutii de ulei şi, cel mai recent, în sticle de apă minerală de 1,5 litri, care sunt mai uşor de transportat. Un oficial a jurat chiar că a văzut dispozitive explozive improvizate sculptate în copii imense ale Coranului.

Apoi sunt intermediarii, cum este cazul unui bărbat de 38 de ani care ajută la ascunderea dispozitivelor în casa proprie şi le transportă pe motocicleta sa. În cele din urmă, sunt oamenii care se ocupă de livrare, după cum e cazul unui bărbat care a adus opt astfel de dispozitive în camionul său pe care, de regulă, îl foloseşte pentru a livra fructe.

“Pentru a transporta explozibilul, folosim maşini, animale şi chiar oficiali guvernamentali”, spune comandantul. Utilizarea vehiculelor nu este neobişnuită. Şeful poliţiei din provincia Nimroz a fost ucis, luna trecută, de explozibilul montat în uşa propriului autovehicul.

Localnicii pretind că tinerii şomeri plantează bombe pentru bani. Dacă sare în aer o maşină a poliţiei afgane, primesc între 10.000 şi 20.000 de rupii (100 – 200 de dolari) . Dacă este vorba despre un vehicul al coaliţiei, recompensa ajunge până la 100.000 de rupii. Mullah Kalam povesteşte că a primit până la 20.000 de rupii pentru explozia unui vehicul american şi 10.000 pentru cele ale poliţiei afgane.

“Cu siguranţă avem un bonus, un îndulcitor”, spune Kalam.

Astfel, nu trece nicio zi fără ca în Afganistan să nu se înregistreze atacuri cu dispozitive explozive improvizate. Ca în toate războaiele, scrie Time, civilii poartă povara: Naţiunile Unite au raportat un număr de cel puţin 967 de civili ucişi şi 1.590 răniţi în ultimele patru luni, 56% dintre decese fiind provocate de dispozitive explozive improvizate.