Adunarea Generală a ONU a cerut o „încetare umanitară imediată a focului“ în Fâşia Gaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adunarea Generală a ONU a cerut marţi "o încetare a focului umanitară imediată" în Gaza, un text neobligatoriu care, totuşi, îşi propune, prin majoritatea sa covârşitoare, să exercite presiuni asupra Israelului şi a aliatului său american.

Adunarea Generală a ONU FOTO: Profimedia
Adunarea Generală a ONU FOTO: Profimedia

În această rezoluţie adoptată cu 153 de voturi pentru, 10 împotrivă (inclusiv Israel şi Statele Unite) şi 23 de abţineri din 193 de state membre, Adunarea Generală îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu "situaţia umanitară catastrofală din Fâşia Gaza", scrie Agerpres.

Răspunzând unei cereri fără precedent din partea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care se teme de o "prăbuşire totală a ordinii publice" pe teritoriul palestinian aflat în război, rezoluţia "cere o încetare a focului umanitară imediată", solicită protecţia civililor, acces umanitar şi eliberarea "imediată şi necondiţionată" a tuturor ostaticilor.

Dar, la fel ca textul anterior adoptat la sfârşitul lunii octombrie, care cerea un "armistiţiu umanitar imediat, durabil şi susţinut, care să conducă la o încetare a ostilităţilor", nu condamnă Hamas. O absenţă criticată de Israel şi Statele Unite.

"De ce este atât de dificil să spunem fără echivoc că uciderea bebeluşilor şi împuşcarea părinţilor în faţa copiilor lor este oribil?", a întrebat ambasadoarea americană Linda Thomas-Greenfield. Omologul său israelian a denunţat o rezoluţie "ipocrită". "A sosit momentul să dăm vina pe cei care merită, monştrii Hamas", a insistat el, repetând că o încetare a focului nu va face decât să întărească mişcarea islamistă.

SUA au depus un amendament pentru a condamna "atacurile teroriste abominabile ale Hamas" din 7 octombrie, aşa cum au făcut-o şi la sfârşitul lunii octombrie, care a fost respins (84 de voturi pentru, 62 împotrivă, 25 abţineri).

Un alt amendament, prezentat de Austria, care dorea să clarifice faptul că ostaticii sunt ţinuţi de "Hamas şi alte grupuri", a fost de asemenea respins.

Această şedinţă specială a Adunării Generale a fost solicitată de ţările arabe după vetoul american de vineri asupra unui proiect de rezoluţie al Consiliului de Securitate care ceruse aceeaşi "încetare a focului umanitară imediată".

Numeroase ţări şi organizaţii pentru drepturile omului au deplâns eşecul de vineri, inclusiv secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care a descris un Consiliu de Securitate cu autoritatea şi credibilitatea "compromise".

ONU continuă să avertizeze cu privire la situaţia catastrofală din Gaza, unde sistemul umanitar este "pe punctul de a ceda" şi unde peste 18.000 de persoane au fost ucise, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

"Ce aşteptăm pentru a opri aceste morţi şi această maşinărie de război distructivă?", a lansat marţi de pe podium ambasadorul egiptean Osama Mahmoud Abdelkhalek Mahmoud, în timp ce prezenta rezoluţia, deplângând "eforturile câtorva ţări care se opun opiniei publice internaţionale în favoarea unei încetări a focului". Într-o aluzie destul de evidentă, în special la Statele Unite, care au condamnat alte "agresiuni", precum invazia rusă în Ucraina, el a denunţat ţările care aplică politica "standardelor duble".

"Preţul unei înfrângeri a Hamas nu poate fi suferinţa continuă a tuturor civililor palestinieni", au declarat prim-miniştrii Australiei, Canadei şi Noii Zeelande într-o declaraţie comună, reprezentanţii acestor ţări votând în favoarea rezoluţiei.

Acest apel la încetarea focului a primit mult mai multe voturi decât rezoluţia de la sfârşitul lunii octombrie (120 de voturi pentru, 14 împotrivă şi 45 de abţineri).

Această majoritate covârşitoare a depăşit-o chiar pe cea a multiplelor rezoluţii de condamnare a invadării Ucrainei de către Rusia (143 de voturi).

Dar chiar şi cu acest sprijin masiv,"nimeni nu îşi imaginează că Adunarea Generală poate convinge Israelul să înceteze focul, aşa cum nu îi poate ordona preşedintelui Putin să părăsească Ucraina. Scopul este de a-i face pe americani să se simtă din ce în ce mai incomfortabil", a comentat Richard Gowan de la International Crisis Group.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite