Zelenski s-a întâlnit cu Papa Francisc, căruia i-a oferit o pictură cu „Masacrul de la Bucea. Povestea Maricicăi”
0Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit, vineri, la Vatican, cu Papa Francisc. Cei doi au avut o întrevedere privată de 35 de minute la palatul apostolic.

A fost a doua întâlnire din acest an a celor doi, după cea din iulie, cu ocazia summitului G7 din Italia, informează Reuters şi ANSA, citate de Agerpres.
Papa Francisc a fost criticat în martie de mai mulţi oficiali de la Kiev după ce a sugerat că Ucraina ar trebui să aibă curajul de a ridica steagul alb şi de a negocia încheierea războiului cu Rusia. Zelenski a respins atunci poziţia lui Francisc ca pe o „meditaţie virtuală”, de la distanţă.
Președintele ucrainean i-a oferit papei o pictură în ulei intitulată „Masacrul de la Bucea. Povestea Maricicăi” şi a primit în schimb, printre altele, o placă din bronz cu o floare şi inscripţia „Pacea este o floare fragilă” şi cartea „Persecutaţi pentru adevăr. Greco-catolicii ucraineni în spatele cortinei de fier”.
La o vizită precedentă, efectuară în luna mai 2023, Zelenski i-a prezentat papei o vestă antiglonț folosită de un soldat ucrainean și pe care a fost ulterior pictată imaginea Fecioarei Maria.
Liderul de la Kiev se află într-un turneu prin Europa, pentru a le prezenta aşa-numitul său „plan pentru victorie” liderilor din Regatul Unit, Franţa, Italia şi Germania.
Summitul de la Ramstein a fost amânat
În oraşul german Ramstein era programat pentru sâmbătă un summit cu participarea reprezentanţilor a 50 de ţări aliate, însă evenimentul a fost însă amânat deoarece preşedintele american Joe Biden a decis să rămână în Statele Unite pentru a gestiona efectele uraganului Milton, care a afectat grav Florida.
Volodimir Zelenski urmează să discute totuşi, la Berlin, cu cancelarul german Olaf Scholz şi cu preşedintele Frank-Walter Steinmeier, transmite dpa. Este a doua sa vizită în Germania într-un interval de numai cinci săptămâni.
La începutul lui septembrie, şeful statului ucrainean a participat la o reuniune a miniştrilor apărării din NATO, la Ramstein, şi s-a întâlnit cu Scholz la Frankfurt. După trei săptămâni, el a mai avut o scurtă întrevedere cu şeful guvernului german şi la New York, înaintea Adunării Generale a ONU.