Renaşterea Europei de Est, la 30 de ani de la prăbuşirea comunismului

La 30 de ani după zilele de toamnă ale anului 1989, o serie de parametri demonstrează că tranziţia de la comunism la capitalism a fost un succes remarcabil, notează The Guardian.

Maciej Grabski priveşte panorama Mării Baltice, de la etajul 32 al turnului Olivia Star din Gdansk, Polonia: „Copiii mei nu au văzut niciodată atmosfera întunecată, distrusă pe care eu mi-o amintesc din anii `80”, spune el. „Mulţi oameni consideră ca un dat lucrurile acum”.

Turnul, construit de firma de construcţii a lui Grabski , este piesa centrală a unui proiect de dezvoltare de la periferia oraşului Gdansk şi este plin de birouri ale companiilor multinaţionale. Se află lângă sala de sport Olivia, unde mişcarea sindicală Solidaritatea şi-a ţinut primul congres în 1981, anunţând începuturile sfârşitului pentru comunismul din regiune.

Cererile economice ale mişcării Solidaritatea, care au apărut la uriaşul şantier naval din Gdansk şi care au fost conduse de Lech Walesa s-au răspândit prin Polonia şi apoi prin restul Europei centrale şi de est în timpul anilor 1980. Până la sfârşitul deceniului, graniţele erau deschise, regimurile s-au prăbuşit şi Zidul Berlinului, simbolul a 45 de ani de diviziune europeană, a fost dărâmat.

Ceea ce a urmat a fost extraordinar, dureros şi imprevizibil, odată ce o întreagă regiune a pătruns pe un teritoriu necunoscut. Progresul a fost capricios, încurcat şi deseori distribuit inegal, în unele ţări semănând seminţele pentru valul recent de populism.

Dar la 30 de ani după zilele de toamnă ale anului 1989, o serie de parametri demonstrează că tranziţia de la comunism la capitalism a fost un succes remarcabil.

În ultimii 30 de ani, Europa Centrală şi de Est a fost martoră a uneia dintre cele mai mari creşteri economice din orice altă regiune a lumii. Oamenii trăiesc mai mult şi mai sănător. Calitatea aerului este mai bună şi indivizii sunt, în medie, de două ori mai bogaţi.

„Aceasta este epoca de aur pentru regiune”, a spus Marcin Piatkowski, un economist polonez care a publicat, recent, o carte intitulată „Campionul creşterii din Europa”, care tratează ascensiunea meteorică a economiei Poloniei, din ultimele trei decenii. „Întreaga regiune a avut succes, după cum arată faptul că, în medie, niciun bulgar sau român sau polonez nu a trăit mai bine înainte decât o fac acum, atât în termeni absoluţi, cât şi în termeni relativi comparativ cu vestul”.

Un astfel de optimism pare deseori exagerat, având în vedere că mulţi oameni din regiune încă se simt lăsaţi în urmă. Dar statisticile arată că din 1990 încpace, economiile poloneză şi slovacă au crescut de şapte ori şi cele ale Estoniei, Letoniei, Lituaniei, României şi Cehiei de peste cinci ori.

În acelaşi timp, naţiunile rămân unele dintre cele mai egale din lume, după cum arată coeficientul Gini (unul dintre cele mai importante instrumente de măsurare a distribuţiei bogăţiei).

Există beneficii şi atunci când vine vorba despre calitatea vieţii. În 1990, ungarul, letonul sau românul obişnuit nu ajungea la vârsta de 70 de ani şi speranţa de viaţă în alte state est-europene nu era cu mult mai bună. De atunci, longevitatea a crescut cu 10 procente în unele părţi ale regiunii şi în prezent este mai probabil ca est-europenii să se apropie de vârsta de 80 de ani, decât de 70.

Viaţa în capitalism

La 15 ani după tranziţie, Polonia şi şapte alte state foste comuniste din Europa de Est au intrat în UE. Mare parte din Europa de Este făcând parte din piaţa unică, aceasta poate fi integrată în lanţurile de aprovizionare vest-europene. Pentru afaceri mai mici, asta a însemnat şi funcţionarea într-un context instituţional îmbunătăţit şi îndeplinirea standardelor UE. „Aderarea la UE a fost momentul-cheie, nu ca urmare a subvenţiilor, ci datorită cadrelor instituţionale: reguli anti-monopol, proiecţie de medie şi aşa mai departe”, a spus Grabski.

În unele ţări din regiune, aceste cadre instituţionale sunt încă atacate de guverne, dar comparativ cu statul învecinat, Ucraina, spre exemplu, unde instanţele, poliţia şi autorităţile fiscale sunt dependente de politic şi de interesele marilor afacerişti, situaţa este complet diferită.

Viaţa sub capitalism nu a fost roz pentru toată lumea. La şantierul naval din Gdansk, acolo unde Solidaritatea s-a născut, majoritatea ordinelor au venit de la blocul comunist şi au secat după tranziţie.

Portul a fost susţinut cu subvenţii guvernamentale, însă acestea au fost considerate neechitabile, potrivit legilor UE ale competiţiei. Şantierul a fost divizat în mai multe întreprinderi private şi mai există puţine construcţii navale care au loc. Multe alte fabrici din epoca comunistă din regiune au urmat acelaşi proces, incapabile să se adapteze condiţiilor de piaţă.

Însă în locul şantierului gigant, mai multe companii mici care construiesc iahturi au apărut în Gdansk şi prin alte părţi ale costei Baltice a Poloniei şi multe dintre ele au avut parte de succes.
 

Însă dacă există o fabrică ce simbolizează atât creşterea Europei Centrale din ultimele trei decenii, cât şi evemntualele capcane ale evoluţiei, aceasta este uzina Audi de la Gyor, din nord-vestul Ungariei. 

Audi a investit aici pentru prima dată la ânceputul anilor 1990, dar lucrurile au început să evolueze odată cu intrarea Ungariei în UE, în 2004. Astăzi, complexul Audi de la periferia Gyor este un mic oraş în sine, uzina având propriile restaurante, clinici medicale, staţie de pompieri şi serviciu poştal. Uzina are peste 13.000 de angajaţi şi atunci când subcontractorii şi afacerile afiliate se numără şi ele, între 25.000 şi 30.000 de persoane din Gyor se estimează că lucrează în industria automobilistică, adică aproximativ jumătate din populaţia aptă de muncă.

Însă odată cu integrarea în UE şi libertatea de circulaţie a persoanelor, milioane de oameni din Europa Centrală şi de Est au emigrat spre statele vestice în ultimii 15 ani. Pe de o parte, acest lucru a oferit oportunităţi şi experienţe care erau de neimaginat pentru generaţiile anterioare care erau blocate în spatele Cortinei de Fier, dar s-a combinat şi cu natalitatea scăzută şi temerea că imigraţia ar putea contribui la micşorarea societăţilor.

În cele trei decenii de la independenţă, populaţiile tuturor statelor din regiune s-au micşorat. Letonia a pierdut cam un sfert din populaţia sa, Bulgaria şi România în jur de o cincime. În unele zone, acest proces inevitabil a dus la o lipsă de medici şi alte persoane calificate.

Însă pe termen lung, dacă ţările din centrul şi estul Europei pot continua procesul de ajungere din urmă a statelor occidentale, aceşti emigranţi pot fi atraşi înapoi. Odată cu micşorarea prăpastiei dintre statele vest-europene şi est-europene, este posibil ca multe dintre aceste persoane să se întoarcă în ţările lor de origine, aducând odată cu ei şi bani, aptitudini şi reţele dezvoltate în timpul cât au fost plecaţi.