O inițiativă de strângere de fonduri pentru Ucraina, lansată în Cehia, a strâns deja milioane de euro

0
Publicat:

Un proiect de crowdfunding din Republica Cehă, care a reuşit să strângă o sumă consistentă pentru a trimite arme Ucrainei, şi-a stabilit acum ca obiectiv cumpărarea unui elicopter Black Hawk, pe fondul temerilor legate de dezangajarea Occidentului faţă de Kiev, relatează miercuri AFP, conform Agerpres.

Mai multe bancnote de 500 de euro
Campanie de donatii in Cehia pentru Ucraina. Foto: Arhiva Adevărul

De la lansarea sa, iniţiativa, intitulată ''Cadou pentru Putin'', a strâns echivalentul a 27,5 milioane de dolari (23,1 milioane de euro) de la peste 188.000 de donatori, pentru achiziţionarea unui tanc, a unui lansator de rachete, a unui sistem de deminare, a unor drone şi a unor muniţii.

Donatorii străini au furnizat 8% din sumele strânse. Tradus în şase limbi, site-ul ceh vinde, de asemenea, tricouri care îl ironizează pe preşedintele rus Vladimir Putin şi alte cadouri pentru a-i stimula pe donatori.

Proiectul vizează acum strângerea de fonduri pentru achiziţionarea unui elicopter Black Hawk

"Vrem să spunem lumii că Ucraina are nevoie de aceste lucruri", dar şi "să exercităm presiune", a declarat Martin Ondracek (53 de ani) fost director de televiziune și inițiatorul proiectului, pentru AFP.

Potrivit acestuia, livrările către Kiev, făcute posibile prin aceste donaţii, au avut un efect de undă asupra unor guverne occidentale

La trei luni după ce proiectul a finanţat un tanc pentru Ucraina, guvernele olandez şi danez au semnat un acord pentru a cumpăra zeci de vehicule blindate din Republica Cehă pentru a le furniza Kievului, a spus el.

"Acelaşi lucru s-a întâmplat după ce am trimis un sistem anti-drone", a precizat Ondracek.

"Şi ştim că armata americană are mii de Black Hawks", a adăugat el.

Guvernul ceh, la rândul său, a oferit Ucrainei un ajutor umanitar şi militar semnificativ şi a primit aproximativ o jumătate de milion de refugiaţi ucraineni.

Dar acest sprijin este în scădere, iar Ondracek se teme că ţările din Europa de Vest vor obosi să sprijine Kievul şi efortul său de război.

"Ucraina este prea departe pentru ei şi nu au o experienţă istorică teribilă cu Rusia", a spus el.

Site-ul subliniază că nu este acelaşi lucru în fosta Cehoslovacie, care a fost condusă din 1948 până în 1989 de comunişti sub controlul Moscovei, suprimând orice disidenţă.

Donaţia minimă este de 1968 de coroane (80 de euro), o referire la represiunea sovietică asupra mişcării liberale Primăvara de la Praga din 1968

''Cadou pentru Putin'' este rezultatul unei campanii de crowdfunding conduse de ambasada Ucrainei la Praga, care a avut un succes fulminant, strângând aproape 2,3 milioane de euro la lansarea invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie 2022.

"Aceşti bani au fost folosiţi pentru a cumpăra patru camioane pline cu lansatoare de rachete pentru Ucraina, la trei zile după începerea războiului", a spus Ondracek.

Ritmul donaţiilor a încetinit de atunci. După primele trei zile de colectare pentru Black Hawk, suma strânsă este de aproximativ 366.000 de euro.

"Atmosfera din societate s-a schimbat într-un an, banii vin mai încet", spune Ondracek, care speră să strângă suma necesară în 150 de zile.

Printre proiectele sale de viitor se numără construirea unei fabrici de drone, pentru a contracara avantajul armatei ruse asupra forţelor ucrainene la acest capitol.

Ondracek, care găzduieşte o familie ucraineană în a doua sa casă de la începutul războiului, a vizitat Ucraina de mai multe ori. "Aştept cu nerăbdare să mă întorc la sfârşitul războiului, cu soţia mea, pentru o vacanţă lungă"

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite