Surse de fibre utile în dietă
0Dacă vrei să slăbeşti şi să-ţi menţii inima sănătoasă, alege mai multe alimente bogate în fibre! Îţi taie senzaţia de saţietate şi n-au calorii multe. Iată cinci dintre sursele de fibre pe care le poţi cuprinde în dieta ta de zi cu zi!
Înlocuieşte sucul de portocale cu fructul întreg
În loc să bei un pahar de suc la micul dejun, ai putea mânca o portocală. Portocala îţi aduce patru grame de fibre, în timp ce sucul doar 0,5 grame. În plus, faptul că mesteci fructul şi nu-l bei, ajută la digerarea lui într-un timp foarte scurt.
Fasole neagră în schimbul orezului
Înlocuieşte orezul cu fasole neagră! Vei avea un aport de 7,5 grame de fibre pe o jumătate de cană de fasole. În schimb, o jumătate de cană de orez îţi aduce 0,3 grame de fibre. Mai mult, fasolea îţi conferă şi proteine.
Morcovi în loc de covrigei
La gustări, ronţăie mai bine morcovi mici în locul covrigeilor. Nu numai că au mai puţin calorii, aproximativ 90 la 12 morcovi mici, în timp ce clasicii covrigei au peste 100, dar îţi aduc şi mai multe fibre (circa patru grame la cantitatea de mai sus), plus antioxidanţi şi vitamina A, care-ţi întăresc sistemul imunitar.