Frica de durere este mai rea ca durerea însăşi
0Dacă ai făcut vreodată o injecţie, ştii că este adevărat: timpul pe care îl petreci aşteptând înţepătura acului este de nesuportat, depăşind chiar momentul cu adevărat dureros în care acul îţi intră în piele.
Aşteptarea şi imaginarea durerii sunt mult mai îngrozitoare ca durerea însăşi, conform unui nou studiu realizat de cercetătorii britanici de la Institutul pentru Inovaţie în Sănătate, Colegiul Imperial Londonez şi Institutul Neuroştiinţelor care aparţine de Universitatea din Londra.
În cadrul studiului, cercetătorii au realizat două experimente: primul experiment a implicat supunerea participanţilor la studiu la şocuri electrice la mâini. Participanţii puteau alege dacă să simtă acele şocuri electrice mai devreme sau mai târziu, adică în câteva secunde sau după 15 minute, conform „Huffington Post“.
„La nivel de grup, participanţii au preferat durerea imediată, chiar dacă implica mai multe şocuri electrice, confirmând astfel existenţa unui efect psihic puternic la gândul unei dureri viitoare“, au notat cercetătorii în studiul lor.
În cadrul celui de-al doilea experiment, participanţii decideau momentul unei programări la dentist (care presupunea o intervenţie dureroasă). Alegerea implica dacă vor programarea „astăzi“ sau peste 237 de zile. În cadrul experimentului li s-a descris şi nivelul de durere pe care l-ar experimenta în cadrul programării de „astăzi“, dar şi cel din viitor care era mult mai mic.
Rezultatul celui de-al doilea experiment a semănat foarte mult cu primul. „La nivel de grup, participanţii au demonstrat o preferinţă puternică pentru programarea la dentist rapidă, chiar dacă i-ar fi durut mai rău“, continuă cercetătorii.
În total, participanţilor la studiu le-a fost mai frică de frica durerii, decât de durerea însăşi. „Oamenii au preferat să sufere durerea mai curând şi au fost chiar dispuşi să suporte o durere mult mai mare în prezent, numai să scape de ea“, conchid cercetătorii.
Citeşte şi:
Dureri de cap la un nivel inimaginabil: nevralgia trigeminală
Închipuieşte-ţi o durere îngrozitoare de-a lungul unui obraz, ca un cuţit care taie, pe viu, în pielea feţei sau ca un cărbune încins lipit de faţă încontinuu. Mai închipuieşte-ţi şi că de o asemenea durere nu reuşeşti să scapi luni sau chiar ani. Aceasta este nevralgia trigeminală.
5 remedii naturale pentru durerile de stomac
În cazul în care stomacul tău începe să „vocifereze“ de durere şi preferi să nu apelezi la medicamente sau tincturi şi la ingredientele lor îndoielnice, atunci poţi opta pentru un remediu natural.
Cum calmezi natural durerile în gât
Îţi simţi gâtul uscat şi te ustură? Pot fi de vină virozele de sezon, dar şi aerul uscat din încăperile încălzite. Mai ales atunci când răguşeala şi durerile în gât aproape că nu te mai lasă să vorbeşti, e bine să apelezi la ajutoare din natură recomandate de specialişti.
O cauză frecventă a durerilor de spate este adesea omisă de medici
După ce mai mulţi medici din oraşul natal nu au reuşit să-i identifice cauza durerilor persistente de spate, un american de peste 50 de ani a căutat în toată lumea un specialist care să poată să-i pună un diagnostic precis. A descoperit că suferă de o problemă deloc rară, dar care adeseori le scapă medicilor: disfuncţia articulaţiei sacroiliace.