Ce produs congelat să nu cumperi niciodată. E plin de sare și grăsimi saturate, un pericol uriaș pentru inimă

0
Publicat:

Câteva produse congelate pe care le găsim în magazine nu ar trebui consumate niciodată. Avertismentul vine de la cardiologi, care spun că acestea conțin multă sare și calorii care afectează sănătatea inimii.

Nu toate alimentele congelate sunt sănătoase FOTO Shutterstock
Nu toate alimentele congelate sunt sănătoase FOTO Shutterstock

Asociația Americană a Inimii (AHA) spune că pericolul constă în faptul că astfel de produse conțin puține substanțe nutritive și niveluri ridicate de calorii goale, sodiu și zahăr.  Mâncărurile congelate nu sunt mai gustoase decât cele proaspete, dar sunt cea mai bună variantă atunci când nu aveți timp sau energie pentru a găti.

Printre produsele de care nu ar trebuie să vă atingeți se află un preparat îndrăgit de multe persoane. Cu toate acestea, mâncarea congelată care are cele mai multe efecte negative este pizza, care conține cantități mari de sodiu și grăsimi saturate care pot crește tensiunea arterială, precum și supraîncărca inima și vasele de sânge, conform foodstory.ro

Nu oferă, practiv, nicio valoare nutritivă

Și dieteticianul și nutriționistul Krutika Nanavati atrage atenția că ingredientele procesate din pizza congelată ne pot expune riscului de boli de inimă și alte probleme de sănătate.

 „Pizza congelată este încărcată cu ingrediente nesănătoase, inclusiv carne procesată, brânzeturi bogate în grăsimi și sosuri cu zahăr”, spune specialistul

Toate aceste ingrediente procesate sunt destul de dăunătoare și individual, pentru că se ambalează în cantități mari de grăsimi și calorii, în timp ce nu oferă practic nicio valoare nutritivă. Iar când le arunci pe toate împreună, ai o rețetă pentru dezastru când vine vorba de sănătatea inimii.

„În timp ce o felie ocazională de pizza nu te va ucide, consumul regulat de pizza congelată poate crește riscul de a dezvolta boli de inimă sau alte probleme cardiovasculare”, avertizează Nanavati.

Unele pizze congelate pot fi chiar mai proaste decât altele. Nanavati ne spune că „ingredientele cu carne procesată și brânză cu grăsime poate înrăutăți situația”. Carnea procesată, cum ar fi cârnații sau pepperoni, în special, poate avea un efect grav asupra sănătății inimii.

Unele feluri de mâncare fără carne pot conține cantități excesive de brânză, care este bogată în grăsimi saturate și sodiu. Medicii spun că orice amestec ce conține brânză, paste, orez sau este acoperit cu sos trebuie evitate. O cană de broccoli simplu congelat conține 30 de calorii, 20 mg de sodiu și nu are grăsimi. Aceeași cantitate de broccoli cu de sos de brânză are mult mai multe calorii și aproximativ 600 grame de sodiu.

Nici fructele cu zahăr nu trebuie consumate

De asemenea, nu trebuie să cumpărați niciodată fructe ambalate cu zahăr. De exemplu, căpșunile congelate în sirop pot conține de până la 11 ori mai mult zahăr decat cele naturale, neîndulcite.

Dulciurile congelate pot fi un teren minat, mai ales înghețatele și prăjiturile cu mai multe straturi. Totuși, unele produse, mai ales cele ambalate în porții mici, pot fi consumate fără probleme dacă nu se fac excese. Indicat ar fi să se aleagă deserturile care nu depășesc 200 de calorii, cum sunt de exemplu sorbeturile de fructe sau înghețata cu puține calorii, arată sfatulmedicului.ro

Fructele congelate pot fi delicioase când sunt consumate înghețate. Bucățile de mango, ciresele și murele sunt deosebit de gustoase în acest mod sau amestecate în piureuri, iaurturi, sub forma de topping pentru clătite sau vafe. În plus sunt bogate în antioxidanți.  

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite