Cifrele pentru iPhone 5: 2 milioane de unităţi vândute în 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Phil Schiller este cel care a prezentat iPhone 5. FOTO Reuters
Phil Schiller este cel care a prezentat iPhone 5. FOTO Reuters

iPhone 5, noul telefon al Apple prezentat pe 12 septembrie, deja s-a vândut în două milioane de exemplare în primele 24 de ore de la eveniment, conform Apple. Şi asta doar la precomandă, dat fiind că livrarea va începe abia pe 21 septembrie.

iPhone 5 este un succes mai mare decât iPhone 4S, cu vânzări duble faţă de modelul de anul trecut şi, totodată, cel mai bine vândut model al companiei. Apple a afirmat şi că precomenzile au depăşit stocurile iniţiale, astfel că multe dintre acestea vor fi onorate abia în octombrie, notează „The Next Web”.

Phil Schiller, directorul de marketing al Apple, a declarat, în stilul caracteristic al metaforelor Apple, că interesul cumpărătorilor pentru iPhone 5 a fost fenomenal. iPhone 4S a ajuns la un milion de unităţi comandate în primele 24 de ore. Confirmarea succesului iPhone 5 vine la scurt timp după ce AT&T, operatorul tradiţional ales de Apple, a afirmat că noul terminal se vinde mai bine decât cel vechi.

În 2011, iPhone 4S a ajuns, în reţeaua AT&T, la 200.000 de comenzi în primele 12 ore de când a fost disponibil. Dar operatorul n-a furnizat şi date concrete pentru actualul model. Însă acesta este disponibil şi la Verizon, dar şi Sprint.

iPhone 4S a mai reuşit un record anul trecut, patru milioane de unităţi vândute într-un weekend. Foarte probabil ca şi acest record să cadă, dar confirmarea va veni tot de la Apple.

iPhone 5 este primul model cu ecran mai mare, de 4 inci, procesor A6 cu două nuclee, memorie RAM de 1 GB, cameră foto de 8 megapixeli şi telefonul care vine din start cu iOS 6. Mai mult, Apple a ales să alungească telefonul, conferindu-i o raţie de vizualizare de 16:9 faţă de 4:3 a vechilor modele. Şi rezoluţia s-a modificat de la 960x640 pixeli, la 1136x640 de pixeli, iar dezvoltatorii trebuie să-şi actualizeze aplicaţiile pentru a rula normal pe noul ecran.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite