Un adeziv pe bază de mucus de melc, conceput de chinezi pentru tratarea leziunilor
0Un grup de oameni de ştiinţă chinezi a dezvoltat un adeziv biologic natural pe bază de mucus de melc pentru vindecarea leziunilor traumatice şi a rănilor cronice, informează agenţia Xinhua.
Melcii de uscat şi mucusul pe care aceştia îl produc erau folosiţi pentru tratamentul arsurilor, abceselor şi rănilor în urmă cu peste 2.000 de ani. Inspiraţi de această terapie veche, cercetătorii de la Institutul de Botanică Kunming din cadrul Academiei de Ştiinţe din China au identificat un adeziv biologic natural în secreţia de melc, potrivit Agerpres.
Cercetătorii au evaluat proprietăţile sale aderente în vederea vindecării leziunilor, atât in vitro - într-un mediu controlat, în afara unui organism viu -, cât şi in vivo - pe un ţesut al unui organism viu.
Adezivul obţinut din mucus de melc conţine o matrice adezivă maleabilă ce poate adera la ţesutul umed prin interacţiuni multiple, potrivit unui studiu publicat recent în jurnalul Nature Communications.
Hidrogelul obţinut a accelerat în mod eficient vindecarea leziunilor de pe piele, atât la şoareci masculi sănătoşi, cât şi la şoareci diabetici.
De asemenea, hidrogelul poate atenua inflamaţia în cazul rănilor cronice şi poate îmbunătăţi semnificativ regenerarea, potrivit studiului.
Constatările pot avea implicaţii importante în dezvoltarea adezivilor tisulari biologici, de generaţie viitoare, dar şi pentru modele de „schele” în domeniul bioingineriei, au indicat cercetătorii.