Morții din lagărul Salcia, dezgropați cu „bănuțul văduvei“: „Am ajutat-o pe preoteasă să-l scoată și să-i ducă oasele acasă, învelite în ziare, peste care am pus niște pește“
0În Balta Brăilei, o echipă formată din istorici și arheologi a descoperit scheletele mai multor deținuți politic care au muncit, au suferit și au murit în lagărul de muncă din perioada comunistă. Campania de săpături se desfășoară doar din donații, statul român nefiind implicat cu nimic în descoperirea victimelor.
Pe malul Dunării, la Piatra Frecăței, în mijlocul unei păduri tinere, o construcție veche stă mărturie a lagărului care a existat aici în anii ’50: acolo stăteau cadrele și era un punct de control al fostului comandament. Sub pământ dorm oasele celor care au murit aici în urma condițiilor grele de muncă, a bătăilor și a supliciului îndurat. După 35 de ani de la căderea comunismului, câteva victime ale regimului totalitar au fost dezgropate din gropile comune de la Salcia, fără niciun ajutor al instituțiilor statului roman, care a condamnat comunismul, dar care a făcut prea puțin pentru victimele sale.
Marius Oprea, istoric și arheolog, cel care a fondat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, a povestit pentru „Weekend Adevărul“ cum a decurs lungul și greul drum până aici. „Am ajuns în Balta Brăilei prima oară în februarie 1991, ca jurnalist. Eram reporter special la revista «Cuvântul», condusă de regretatul Radu G. Țeposu. Știam de lagărele de acolo, dar a fost ceva peste așteptări. După ce am ajuns cu un ARO rablagit al Poștei Române la capătul sudic al insulei, acolo, la Salcia, prima persoană cu care am vorbit a fost primarul Socol. Fost inginer la CAP, el m-a pus în legătură cu oameni care lucraseră la lagăr, civili, care fuseseră normatori sau simpli căruțași, și chiar foști gardieni. Ei mi-au povestit toate ororile văzute de-a lungul anilor. Mi-au povestit despre deținuți torturați și uciși sub ochii lor“, povestește istoricul.
Oasele unui preot, învelite într-un ziar și cu pește
Amintirile localnicilor erau încă vii și dureroase. „Un bătrân, care lucrase ca normator la Grădină, un punct de lucru al lagărului Salcia, mi-a povestit plângând cum încerca să-i oprească pe soldații din escortă și pe gardieni să-i mai bată pe epilepticii și bolnavii de plămâni, adevărate stafii umblătoare, care nu puteau munci de fapt și se târau, la propriu, printre straturile de legume, plivindu-le de buruieni. Altul, un căruțaș, m-a dus în cimitirul din Agaua, unde cărase trei ani la rând morții din lagăr, ajutând la îngroparea lor. «Uite, aici este un preot din Ardeal, Tomescu. Lângă el a fost un alt preot, din Iași, am ajutat-o pe preoteasă într-o noapte prin ’72 să-l scoată și să-i ducă oasele acasă, învelite în ziare într-un rucsac, peste care am pus niște pește»“.
Dar anii au trecut. Odată cu ei s-au dus și amintirile și oamenii care au fost martori muți ai tragediilor petrecute în coloniile de la Balta Brăilei. Din păcate, din cauza nepăsării autorităților statului român, care nu au conservat nimic din fostele lagăre de muncă ale Canalului Dunăre-Marea Neagră sau ale Bărăganului, au dispărut și construcțiile, singure dovezi fizice ale spațiului concentraționar românesc.
Așa a dispărut de pe fața pământului clădirea propriu-zisă a „comenduirii“. Marius Oprea își amintește că aici, în februarie 1991, încă se puteau vedea stucaturi și decorațiuni de fier forjat cu simboluri comuniste, prezente atât în „club“, în sala de festivități, dar și prin birouri. La subsolul clădirii erau aresturile. Un an mai târziu, clădirea a fost dărâmată de un investitor privat care a cumpărat terenul și care a construit, pe fundația istoriei, niște instalații de vinificație. Blocul cadrelor, în paragină, încă mai este în picioare, însă, povestește Marius Oprea, a fost cumpărat de un afacerist local, care a încercat să încropească în el camere pentru muncitori sezonieri, dar a eșuat. Au rămas camerele goale și cu parchetul scos. Blocul este de vânzare. „Pe el au crescut deja copăcei și e înconjurat de pădure, ca un templu din America de Sud. E straniu și trist... La Salcia, majoritatea clădirilor, de fapt barăci, au fost demolate. A rămas, la fel, în picioare și funcțional până prin 1990 fostul atelier mecanic și un bloc al soldaților din escortă“.
Mesajul din zid: „martor al mizeriei și suferinței noastre“
În anii ’90, când s-a demolat o clădire care adăpostea un generator electric, s-a găsit în zid o sticlă cu un mesaj, cu numele deținuților care au ridicat-o, așa cum și în tencuiala Cazinoului din Constanța, cu ocazia celei mai recente renovări, au fost descoperite două bilețele scrise de deținuții politic care au lucrat în anul 1951 la îndepărtarea urmelor bombardamentelor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. „1 iulie 1963. Această lucrare a fost executată de deținuții C.R., din colonia de muncă Grădina în anul 1963, începută pe 25 IV. Lucrarea a fost condusă de ing. Vintilă I. Grigore, condamnat 18 ani M.S. Lucrători: Roșca S. Nistor, condam. 12 ani M.S. org.; Făbean I. Colăcean, condam. 15 ani M.S. org., Sabad I. Ștefan condam. 17 ani M.S. org.; Stan I. Dorel, condam. 15 ani M.S. org. Lăsăm acest bilet ca martor al mizeriei și suferinței noastre. Deținuți politici arestați în 1956“. Strigătul foștilor deținuți a fost dat preotului din sat. Acesta însă, atunci când a părăsit parohia, a plecat luând și acest document. Din fericire, el a fost fotografiat de Marius Oprea și astfel putem să aflăm conținutul lui.
Nimeni nu mai știe unde a ajuns dovada suferinței celor care au trecut pe aici. A rămas însă „insula din mijlocul apelor, ținută în loc de mii de oase“. Într-adevăr, acolo e altfel, povestește Marius Oprea: „Oamenii sunt deschiși și povestesc tot ce știu despre ororile văzute, pentru că sunt conștienți de faptul că viața lor pe insulă, bună-rea, cum e, merge înainte datorită jertfei deținuților care au ridicat și îndiguit insula, lăsându-și, mulți dintre ei, oasele acolo, unii chiar în digurile care-i apără de apele dezlănțuite câteodată ale Dunării“.
„Crimele comunismului sunt folosite doar în discursuri politice“
Istoricul simțea că e de datoria lui să sape după rămășițele pământești ale robilor insulei, așa cum a făcut mulți ani și la Periprava. Înainte de a înfige lopata în pământul care ascundea scheletele foștilor deținuți politic, a făcut cercetare la arhive, pentru reconstituirea listei morților. „Am găsit, înregistrați la primăriile din Dăeni și Ostrov, de care a aparținut complexul de lagăre de la Salcia, un număr de 261 de deținuți politic decedați. Mai sunt aproximativ 60 de morți de drept comun, în 1951-1952, dar bănuiesc că mulți dintre aceștia au fost trimiși în lagăr pentru sustragerea de la plata cotelor agricole. Cei mai mulți dintre ei au fost de fapt țărani, nu hoți, după cum se poate deduce din actul de deces“.
După ce datele de arhivă au fost coroborate cu mărturiile, au început săpăturile propriu-zise la Salcia, cu ajutorul contribuției financiare oferite de reprezentanții Fundației „Doina Cornea“, condusă de fiul acesteia, Leontin Iuhas. „Am mai fost pe insulă, din 1991 și până în 2024 de vreo șapte-opt ori, am ajuns să cunosc foarte bine oamenii și locurile. În afara digurilor, în pădurea de plopi care stabilizează pământul, ca să nu fie luat ușor de ape, se află cercuri mari, niște poieni neîmpădurite. Am aflat că inginerul silvic care a răspuns de plantarea perdelelor de plopi în anii ’70 era localnic și știa locurile în care au fost îngropați deținuți. Acolo, în acele poieni sunt, de fapt, cimitire ale deținuților. Un alt loc în care au fost îngropați morții lagărului Salcia e în cimitirul din Agaua, unde mi-a arătat locurile cu șiruri de deținuți fostul căruțaș. Acolo am și început săpăturile, după indicațiile lui, pe care le-am notat încă din 1991 – pentru că omul nu mai trăiește, dar mie îmi e vie amintirea spuselor lui“. Așa se face că, în decurs de trei zile, echipa de istorici și arheologi a descoperit opt morți, așezați pe două șiruri, exact cum îi povestise martorul mut al tragediilor.
„Sigur erau deținuți politic. Nu aveau cruci la căpătâi, și pe doi i-am găsit în aceeași groapă, unul cu capul la picioarele celuilalt, puși în lăzi simple de lemn... unul a fost aruncat de-a dreptul în groapă, fără să fie așezat într-o ladă, probabil n-au avut scânduri atunci când el a murit. Nu sunt așezați creștinește, ci aruncați în pământ, la întâmplare... Pentru noi e evident, ca și la Târgu Ocna sau Periprava, că avem de-a face cu deținuți politic, nimeni dintre localnici nu-i revendică și toți spun că știu de la părinții lor că aceia pe care i-am găsit sunt deținuții morți în lagăr și aduși spre a fi îngropați în spatele cimitirului de la Agaua“.
Echipa de voluntari
Campania va continua în acest an, după Rusalii, tot cu bani donați de români. „Au fost mulți donatori pentru săpături, banii au ajuns la Fundația «Doina Cornea» și la mine, ne costă aproximativ 3.000 de euro. De cazare și masă se ocupă Arhiepiscopia Dunării de Jos, iar cu utilajele ne ajută primarul din Frecăței, domnul Ionel Bălan. Echipa de arheologi e aceeași, ca în toți cei aproape douăzeci de ani pe care i-am petrecut «în căutarea poporului pierdut», a victimelor comunismului: Paul Scrobotă de la Muzeul din Aiud, Horațiu Groza de la Muzeul din Turda, Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Unirii din Alba Iulia, și Ramona Mocanu, directoarea Muzeului Județean Vaslui, care ni s-a alăturat de patru ani încoace. În schimb, a părăsit echipa Gheorghe Petrov, care a fost până anul trecut coordonatorul ei, din motive personale“.
Alături de echipă a fost ÎPS Casian, care a participat în mod direct la descoperirea martirilor de la Salcia. „Părintele protopop de la Brăila s-a îngrijit de hrana noastră și orice nevoie ivită pe parcurs ne-a fost rezolvată de echipa de consilieri ai Înaltului Casian, cu care am ținut legătura zilnic, pe parcursul săpăturilor și în perioada de pregătire a lor“. Pe lângă faptul că s-a implicat în rezolvarea problemelor administrative și funcționărești, ÎPS Casian s-a preocupat pentru ca morții fără cruce să aibă parte de o slujbă creștinească, urmând ca rămăşiţele omenești, puse deja în lădițe, să fie reînhumate într-un osuar care va fi ridicat pe locul lagărului de la Salcia, pe un teren donat de Primăria Frecăței, tot cu efortul și din grija Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Mână de la mână pentru amintirea victimelor
După ce se încheie campania de săpături de la Agaua, echipa de arheologi va căuta mormintele deținuților în poienile din afara digurilor. Pentru identificarea tuturor deținuților îngropați cine-știe-unde în aceste locuri, Marius Oprea spune că este nevoie de achiziționarea unui georadar, care costă 50.000 de euro, fonduri de care Fundația „Doina Cornea“ nu dispune. Cine dorește să ajute echipa de istorici poate dona bani pentru cumpărarea georadarului în contul RON (BRD) RO84BRDE130SV54204831300 și Euro (BRD): RO48BRDE130SV54263751300. „Așa vom avea parte de o adevărată minune: vom afla cum se văd morții sub pământ“, promite Marius Oprea.
Pe lângă românii simpli, în acțiunea lor de căutare a victimelor trecutului s-au implicat mai multe biserici și mănăstiri de pe tot cuprinsul țării: trei parohii din Brașov, mănăstirile Dervent (Constanța), Cornu (Prahova), Sf. Filimon (Vâlcea), Turnu (Prahova), Diaconești (Bacău). Cu ajutorul lor, dar și cu al oamenilor simpli, care au donat și 50 de lei unii, dar și 1.000 de lei alții, s-a strâns suma necesară pentru continuarea săpăturilor în acest an, cât și 8.000 de euro din banii necesari pentru achiziționarea georadarului. „Sunt peste 100 de donatori, cărora le mulțumesc... E ca în pilda din Evanghelie, cu «bănuțul văduvei», fiecare a dat după puteri, de la 50 de lei la 500 sau chiar 1.000, dar gestul lor, de o mare umanitate și credință, e impresionant. Sunt oameni care simt deja «cum se văd morții sub pământ»: ca martiri ai neamului nostru. Numele tuturor donatorilor sunt trecute pe site-ul Fundației «Doina Cornea» și pe paginile mele de Facebook. Mănăstirilor și bisericilor care au strâns bani pentru săpăturile noastre le-am făcut relicvarii cu rămășițe ale martirilor de la Salcia spre a fi pomeniți într-însele. În anii din urmă, de când am constituit Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care îl coordonez, am ajuns la concluzia că nu statul român, ci credința românilor e cea care duce la descoperirea martirilor comunismului“, este mărturisirea de credință a lui Marius Oprea.
El dezvăluie faptul că a solicitat sprijin Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, măcar pentru un parteneriat, dar a fost refuzat, pe motiv că nu există capitol bugetar și, prin urmare, nici fonduri. „Din punctul de vedere al autorităților, s-au săvârșit crime, da, dar nu există sau nu contează victima. Statul a transformat crimele comunismului în Cazul Elodia. Dacă ar fi după stat, morții comunismului ar zăcea în continuare neștiuți, în morminte fără cruce. Crimele comunismului sunt doar subiect de simpozioane sau folosite în discursuri politice, dar atât“.
Se încarcă comentariile...
