Cum arată o mare cetate medievală din România, după zece ani de lucrări costisitoare. A ajuns de nerecunoscut VIDEO

0
0
Publicat:

Cetatea medievală Deva a trecut prin transformări ample în ultimii ani (video). Se află în șantier de peste un deceniu, iar în primăvara anului 2024 va fi redeschisă vizitatorilor, pe întreaga ei suprafață.

Cetatea medievală Deva. Foto: Daniel Guță
Cetatea medievală Deva. Foto: Daniel Guță

Schelele care acopereau unele dintre zidurile cetății medievale a Devei au fost date jos, după mai mult de zece ani de când fortăreața a intrat în șantier, pentru a fi reabilitată cu ajutorul fondurilor europene.

Restaurarea monumentului din secolul al XIII-lea a avut loc în două etape, iar pe durata lucrărilor zonele aflate în șantier nu au putut fi vizitate.

Aproape 20 de milioane de euro pentru reabilitarea Cetății Devei

În perioada 2013 – 2016 au fost restaurate cele două incinte exterioare ale așezării medievale. Investiția, finanțată cu fonduri europene, s-a ridicat la circa nouă milioane de euro (video - cetatea Devei în 2015)

Au fost refăcute zidurile, porțile monumentale, Camera de artilerie, Bastionul, aleile și treptele. Alte lucrări care nu au putut fi cuprinse în proiect au fost finanțate din bugetul local, cea mai importantă fiind construcția unui pod de lemn, între incintele II și III (exterioare) ale ansamblului medieval.

Din vara anului 2022, a intrat în șantier și Incinta I a Cetății Devei, care cuprindea Palatul Princiar și unele dintre cele mai vechi monumente din cetate. Peste 23 de milioane de lei (aproximativ cinci milioane de euro), din fonduri europene, au fost investite în reabilitarea Incintei I (interioare), iar lucrările trebuiau finalizate în decembrie 2023.

Florin Oancea, primarul Devei, susține că în luna mai Incinta I va putea fi redeschisă vizitatorilor, cel mai probabil, după un deceniu în care încăperile sale nu au putut fi vizitate. În prezent, pot fi vizitate incintele exterioare ale monumentului medieval, iar accesul turiștilor este gratuit. Noua telecabină a cetății Devei (video) va deveni și ea funcțională, din această primăvară.

„Cetatea va deveni cu adevărat principala atracție a orașului, Incinta I va avea o esplanadă foarte frumoasă de pe care se va vedea toată panorama orașului, lunca Mureșului. Vor fi spații pentru servicii, restaurant, cafenele, spații pentru spectacole și expoziții”, informa Primăria Deva, la începerea proiectului.

Proiectul nu a cuprins și modernizarea telecabinei din Cetatea medievală Deva. Vechiul lift, folosit din anul 2003, a fost înlocuit cu o telecabină nouă, care a costat, împreună cu lucările de modernizare a stațiilor sale, circa patru milioane de euro.

Așadar, aproape 20 de milioane de euro au fost investite în ultimul deceniu în lucrările de reabilitare și de refuncționalizare derulate în Cetatea medievală Deva.

Reabilitarea cetății Devei a stârnit controverse

Rezultatul lucrărilor a stârnit numeroase controverse. Unii localnici s-au arătat nemulțumiți că monumentul nu mai are înfățișarea „romantică” a ruinelor din trecut, reamenajarea fiind făcută într-un mod mai practic.

De asemenea, a fost reclamată calitatea lucrărilor din anii trecuți și a materialelor folosite care au dus la degradarea tâmplăriei, a mobilierului, a zugrăvelilor și instalațiilor din incintele exterioare.

Cetatea Devei a fost ridicată în secolul al XIII-lea, pe ruinele unei așezări antice, o posibilă cetate dacică sau romană, pe care unii autori au indicat-o ca fiind o așezare stăpânită de regele dac Decebal.

În primele secole ale existenței sale, cetatea medievală Deva s-a aflat în posesia mai multor principi transilvănenii și a fost folosită în scop de apărare. Cei mai faimoși proprietari ai cetății Devei au fost Ioan de Hunedoara și Gabriel (Gabor) Bethlen.

Acesta din urmă a clădit, la începutul secolului al XVII-lea, Palatul Bethlen din Deva (Magna Curia), aflat la poalele cetății, folosit de-a lungul timpului ca reședință a unor familii princiare și nobiliare, iar în prezent ca sediu pentru Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Cetatea a fost devastată în urma unei explozii care a avut loc în 13 august 1849, la magazia de praf de puşcă şi muniţie a acesteia.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite