VIDEO Filmul „O vară foarte instabilă“, sau aventura amoroasă a unui irlandez în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorii Ana Ularu şi Jamie Sives, în pelicula „O vară foarte instabilă“
Actorii Ana Ularu şi Jamie Sives, în pelicula „O vară foarte instabilă“

Cel mai recent film regizat de Anca Damian, „O vară foarte instabilă“, care va fi proiectat începând de la 1 noiembrie în cinematografele din toată ţara, vorbeşte despre un irlandez  prins la mijloc între două femei, într-o poveste amuzantă şi dramatică în acelaşi timp.

Filmul este inspirat de povestea reală pe care a trăit-o scriitorul irlandez Philip Ó Ceallaigh, stabilit în România de 10 ani. Romanul său „O vară foarte instabilă“ a inspirat ecranizarea Ancăi Damian.

„O vară foarte instabilă“ transpune viaţa însăşi, unde comedia şi drama merg mână în mână. „Un film, ca să aibă credibilitate, trebuie să aibe complexitatea şi a comediei şi a dramei. E o dramă - într-adevăr personajul se omoară, îşi omoară personajul virtual, crezând că astfel va putea personajul real să-şi găsească liniştea or, de fapt, jocul de-a ficţiunea şi minciuna alterează, dar ăsta e modul nostru de a trăi“, a spus Anca Damian la finalul proiecţiei pentru presă de luni seară, la Cinema Elvira Popescu din Capitală. 

Regizoarea a vrut să păstreze autenticitatea poveştii şi tocmai de aceea filmul este vorbit aproape integral în limba engleză. Actorul în rol principal este scoţianul Jamie Sives, care a făcut parte din distribuţia serialului „Urzeala tronurilor“, alături de Ana Ularu şi Diana Cavaliotti. „Nicio clipă nu mi-a trecut prin cap să folosesc un actor român care să vorbească engleză, pentru că ar fi fost o eroare totală de credibilitate al personajului“, a afirmat regizoarea.

Jamie Sives vorbeşte despre Daniel, personajul pe care l-a interpretat, ca despre un om greu de iubit. „Este un bărbat pierdut, nesigur pe el şi egoist şi am încercat să-l interpretez în maniera asta. Cred că este o persoană foarte spontană şi trăieşte în prezent, două caracteristici demne de laudă, deşi neajunsurile sale îi depăşesc cu mult calităţile. Dacă ar exista acest personaj, nu m-aş vedea în compania lui, şi cred că unei femei îi este foarte greu să iubească un asemenea om, dar mie îmi place de el“. 

Cele două actriţe care au jucat alături de Jamie Sives au viziuni diferite asupra felului în care se apropie de personaj: în vreme ce Ana Ularu a spus, după proiecţia filmului, că pornească interpretarea de la diferenţele dintre ea şi personaj, Diava Cavaliotti caută întocmai similitudinile. „Dacă găsesc punctul acela exact, conexiunea dintre mine şi personaj, de acolo devine ceva frumos“, a spus actriţa.

Trailerul filmului „O vară foarte instabilă“, de Anca Damian

   

„O vară foarte instabilă“ vine după marele succes al titlului „Crulic – drumul spre dincolo“ (2011), de Anca Damian, care a strâns peste 25 premii si un număr impresionant de participări internaţionale la festivaluri de film de prim rang, cum ar fi Locarno, BFI London Film Festival, Pusan sau Annecy. 

În urma acestei recunoaşteri internaţionale, Anca Damian şi-a unit eforturile cu scriitorul irlandez Philip Ó Ceallaigh, laureat al Premiului Hennessy şi Premiului Rooney pentru literatura irlandeză, pentru a transpune în film povestirea „A Very Unsettled Summer“.

Anca Damian este regizoarea, scenarista şi producătoarea filmului de animaţie "Crulic - Drumul spre dincolo" (2011), selectat în peste o sută de festivaluri. Filmul a primit marele premiu la Annecy şi peste 25 de trofee la alte festivaluri internaţionale. Anca Damian a regizat, scris şi coprodus filmul "Întâlniri încrucişate" (2008), selectat în festivalurile de la Pusan, Chicago, Goa, Cottbus, Goteborg şi Roma. Înainte de aceasta, a lucrat ca regizoare, scenaristă şi producătoare la mai multe documentare despre artă, şi, de asemenea, ca director de imagine la două lungmetraje.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite