Privind înapoi fără mânie, în „Sunt o babă comunistă”

0
0
Marian Râlea şi
Luminiţa Gheorghiu, acordând autografe pe afişul filmului. Foto: Eduard Enea
Marian Râlea şi Luminiţa Gheorghiu, acordând autografe pe afişul filmului. Foto: Eduard Enea

Vineri, pe 23 august, la data la care înainte de 1989 se organizau defilări grandioase, se lansează în cinematografe filmul „Sunt o babă comunistă“, regizat de Stere Gulea.

Mai întâi a fost romanul lui Dan Lungu, care a prins foarte bine în ţară, dar mai ales la export (a fost tradus în franceză, germană, spaniolă, maghiară, bulgară, poloneză, italiană, turcă, şi e în curs de apariţie şi în greacă şi în slovenă). Romanul face o incursiune în mentalitatea oamenilor care au ajuns să trăiască de azi pe mâine, din pensie, şi se gândesc ce bine era înainte, pe vremea lui Ceauşescu.

Regizorul Stere Gulea a fost atras de tema romanului, foarte ofertantă în vremurile pe care le trăim: „Tema nostalgiei după comunism, în plină criză economică postcomunistă, mi s-a părut foarte interesantă“, ne-a declarat el. În plus, şi-a propus să-i înţeleagă el însuşi pe cei care regretă vremurile de dinainte de 1989: „Am încercat să văd ce-i cu oamenii ăştia. Am vrut să-i înţeleg şi să nu se vadă ce gândesc eu, ce părere am eu despre sistemul comunist. Deşi am plecat de la o poziţie intelectuală, judecându-i pe ei, am ajuns încet-încet, datorită actorilor extraordinari, să mă apropii de potenţialul uman al acestor personaje. Am văzut omenescul din ei şi am uitat pe cât posibil poziţionările ideologice sau politice”, ne-a spus Stere Gulea.

Actorii extraordinari de care vorbeşte regizorul sunt Luminiţa Gheorghiu, protagonista filmului, Marian Râlea, Ana Ularu, Valeria Seciu, Anca Sigartău. Şi, într-adevăr, jocul lor a fost remarcabil.

Luminiţa Gheorghiu ne-a mărturisit că i-a fost greu să treacă de la rolul din „Poziţia copilului“ la cel din „Sunt o babă comunistă“: „Între cele două filmări au fost doar trei luni, aşa că a fost foarte dificil să mă desprind de o partitură aşa de complexă şi solicitantă, cum a fost cea din «Poziţia copilului». E ca în viaţă: îţi cauţi o nouă iubire (şi e bine că ai un nou rol), dar vechea iubire te urmăreşte un timp.“

Cu toate acestea, Luminiţa Gheorghiu a reuşit să construiască foarte bine şi rolul în care a distribuit-o Stere Gulea, găsind resurse pentru aceasta în propriile ei amintiri din comunism.

Mai multe - Cultură

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite