Video Maia Morgenstern, jignită în Teatrul Evreiesc de Stat, unde a jucat 45 de ani: „Ce caută asta în teatru?/E prea mult. E oribil”
0Actrița Maia Morgenstern a fost umilită și jignită în Teatrul Evreiesc de Stat, unde a jucat 45 de ani. Artista spune că, într-una din zile, când s-a dus la repetiții, a auzit: „Ce caută asta în teatru?”.
„Iată că astăzi a trebuit să trăiesc pe propria-mi piele o situație, un eveniment, o atitudine pe care o credeam de mult apusă. Definitiv. Uitată. De nerepetat. De neacceptat. Iată, astăzi, când am ajuns în teatru, la muncă, la repetiție mi-a fost contestat dreptul de a intra. De a mă afla în incinta Teatrului, Teatrul Evreiesc de Stat, unde muncesc de 45 de ani. Se pune sub semnul întrebării dreptul meu a munci în teatru, ca actriță. <Ce cauți tu aici? De ce ești tu astăzi aici? Cu ce drept?>, am fost întrebată.
Am preferat să mă strecor pe lângă pereți. Să nu răspund. Să nu dezvolt un conflict. Să nu răspund la agresivitate. Dar mi-a stat mintea în loc. Am tăcut. Am greșit. De multă vreme sunt supusă unor atacuri imunde, mizerabile. Nedemne. Calomnioase. Defăimare. Am încercat să nu pun la suflet. Să mă fac că nu observ. Te pui cu toți...treci, dragă, mai departe! Mă sfătuiau mulți. Cred c-am greșit. E prea mult. E oribil. Copiii mei au fost alungați din TES. Acum e rândul meu?!”, a scris actrița Maia Morgenstern, pe FB.
Cum era de așteptat, ăn apărarea artistei, au sărit mai mulți colegi de breaslă, revoltați de situația prin care a fost nevoită să treacă.
„Eu pot să fiu mâine în faţa Teatrului Evreiesc să protestez pentru asta. Pot? Pot să-mi manifest susţinerea pentru tine! Pentru un artist care onorează România prin talentul său? Spune-mi dacă pot, şi acolo sunt”, i-a scris Oana Pelea.
„Când îi spui unui actor <ce cauţi în teatru?> e ca şi cum i-ai spune <ce mai cauţi în viaţă?!> Asta ar fi prima lecţie care trebuie predată unui tânăr care bate la porţile artei. În teatru, nu te duci la servici ci îţi urmezi destinul. Uneori, el, destinul, este miraculos alteori este neiertător. Naşti în teatru, ca în Matca... mori în teatru precum Hamlet! Întinereşti precum Romeo... îmbătrâneşti, uitat de toţi, precum Svedlovidov. Dar numai în teatru! Nici Lucian Pintilie, nici Marta Meszaros, nici Mel Gibson nici Theo Angelopoulos nu i-au spus Maiei ce caută ea acolo?! Nici scândura scenei nu i-a spus Maiei <ar ai venit?!...., ci s-a bucurat că e călcată şi în fiecare seară aude şi ea aplauzele”, a scris regizorul Laurențiu Damian.
Actrița nu a dorit să spună public numele persoanei care i-a adus o astfel de jignire:
„Nu voi face 'promovare' pe Facebook unei astfel de persoane. Nu are nicio funcţie de răspundere, doar...”, a fost răspunsul actriţei.