Experiența unui britanic cu trenul în România: „Am făcut o sută de kilometri în trei ore. Totuși, mi-a plăcut călătoria ”

0
Publicat:

Peter T. Greensmith, un britanic pasionat de călătorii cu trenul prin toată Europa, a ajuns în această toamnă și în România, petrecând mai multe zile la București și Timișoara.

Peter T. Greensmith a mers 20 de ore cu trenul de la Viena la București FOTO arhiva personală
Peter T. Greensmith a mers 20 de ore cu trenul de la Viena la București FOTO arhiva personală

Britanicul a povestit experiența cu trenul pe grupul de Facebook „Interrail & Eurail Travelers”, unde sunt sute de mii de alți pasionați de călătorii cu trenul de pe tot globul.

Peter T Greensmith a povestit că a luat trenul de la Viena la București, traseul durând în total aproape 20 de ore și criticând OBB- compania de căi ferate din Austria - pentru faptul că trenul a avut o întârziere de peste o oră, iar compania austriacă a afișat un orar greșit și neadecvat.

Turistul britanic a criticat și mai multe experiențe avute pe parcursul călătoriei cu trenul în România. „Controlorul a fost foarte iritat pentru că aveam biletul pe telefon, și nu scos la imprimantă, chiar a avut o atitudine nepotrivită. În cele din urmă, s-a rezolvat problema. Pe secțiunea de cale ferată cuprinsă între Sighișoara și Brașov trenul a mers extrem de încet, făcând 100 de kilometri în nu mai puțin de trei ore. Cu toate astea, mi-a plăcut călătoria cu trenul”, povestește Peter T. Greensmith.

Mersul cu trenul în România, călătorie în timp

Postarea britanicului de pe Facebook a iscat numeroase comentarii. „Să călătorești cu trenul în România este ca și cum ai călători în timp”, a scris un utilizator, în timp ce un altul a comentat cu umor: „Trenurile din România merg în mod normal cu aproximativ 45 kilometri/oră din păcate. În orice caz, dacă trenul merge mai încet ai mai mult timp pentru dormit”.

Mai mulți membri români ai grupului de Facebook „Interrail & Eurail Travelers” i-au precizat britanicului că pe secțiunea Brașov-Sighișoara se fac lucrări de modernizare și că aceasta poate fi o cauză pentru viteza trenului, adăugând totuși că nu este normal ca o distanță de 100 de kilometri să fie parcursă cu trenul în trei ore.

Modernizarea Magistralei CFR Brașov - Sighișoara merge într-un ritm foarte lent. Lucrările pentru cele trei subsecțiuni, în lungime totală de 112 kilometri, sunt realizate în proporție de aproape 30%, conform ultimelor date făcute publice de CFR Infrastructură.

În primăvara lui 2023, pe site-ul CFR Infrastructură apărea ca termen de finalizare aprilie 2024. Acum, termenul s-a schimbat, lucrările de modernizare urmând a fi gata de-abia în decembrie 2025, cu un an și opt luni mai târziu decât termenul prevăzut în contract. Valoarea contractelor se ridică la aproape șase miliarde lei.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite