Ce loc ocupă România în clasamentul țărilor cu cele mai bune recenzii online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România ocupă locul 4 în clasamentul din luna iulie 2022 al țărilor cu cele mai bune recenzii online oferite de turiști, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.

România se află pe locul 4 în topul țărilor cu cele mai bune recenzii online, Foto: Shutterstock
România se află pe locul 4 în topul țărilor cu cele mai bune recenzii online, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, evaluarea a fost realizată în cadrul parteneriatul dintre Comisia Europeană pentru Turism (CET) și TCI Research, pe baza recenziilor (rating & review) formulate de vizitatori, inventariate din mai mult de 25 de surse, printre care menționăm TripAdvisor, Google Reviews, Facebook, Expedia și Booking.

,,Concret, au fost vizate cele mai populare 200 de hoteluri și atracții de turistice din fiecare țară membră CET, dar și din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și Suedia.”, precizează reprezentanţii MAT pe pagina de Facebook.

Conform acestora, primele trei poziții au fost ocupate de Muntenegru, Polonia și Italia. După România, în clasament urmează Grecia, Serbia, Republica Cehă, Croația, Spania și Slovacia.

România este membră CET alături de alte 34 organizații de turism din Europa. Parteneriatul încheiat cu TCI Research are scopul de a monitoriza Pulsul Europei, prin platforma TRAVELSAT Pulse.

Potrivit datelor transmise, vineri, de platforma online de rezervări hoteliere Travelminit.ro, în premieră, aceasta a fost prima vară în care destinaţiile montane din România au fost mai apreciate decât cele de pe litoral.

La începutul acestui an, platforma a înregistrat cu 22% mai multe înnoptări, comparativ cu 2019.

,,În perioada iunie - august 2022, preţul pentru o noapte de cazare la unităţile din România a crescut cu 21%, iar valoarea totală a rezervărilor făcute de români a crescut cu numai 7%, ceea ce înseamnă că turiştii s-au orientat acum către pachete de cazare mai ieftine sau că au scurtat durata sejurului lor pentru a atenua efectul inflaţiei asupra turismului", a declarat Rigo Ferenc, CEO Travelminit.ro, transmite Agerpres.

Cele mai populare destinaţii, în perioada iunie - august 2022, au fost: litoralul românesc (cu staţiunile Eforie Nord, Costineşti, Mamaia şi Eforie Sud în topul preferinţelor), destinaţiile montane (cu Braşov, Predeal, Buşteni şi Sinaia, pe primele locuri), destinaţiile balneare (printre care se află: Sovata, Praid, Băile Felix şi Băile Herculane) şi marile oraşe (Oradea, Sibiu, Bucureşti şi Cluj-Napoca, cu cele mai multe rezervări).

În acest context, destinaţiile montane au înregistrat o creştere anuală a rezervărilor de 45%, în timp ce numărul rezervărilor de pe litoral s-a majorat cu doar 41%, în acest an, comparativ cu datele din 2021.

De asemenea, rezervările pentru marile oraşe au crescut cu 31%, iar cele pentru destinaţiile balneo-climaterice cu 19%, de la an la an.

Conform sursei citate, preţul mediu pentru o cameră dublă/noapte a crescut cu minimum 15%, în perioada iunie - august 2022, faţă de intervalul similar din anul anterior.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite