Axialul, drumul de poveste din Ceahlău. Șerpuiește pe deasupra „Mării dintre munţi“ FOTO
0Axialul, sau Drumul Judeţean 155 F, este, fără a exagera, o minunăţie de şosea, una care pleacă din satul Izvorul Muntelui şi străbate codrii de la poalele Ceahlăului, șerpuind deasupra deasupra lacului de acumulare de la Bicaz – „Marea dintre munţi“, după cum îi spun localnicii.
Duce în staţiunea Durău, sub crestele masivului. De altfel, de pe Axial se poate urca spre înălţimile muntelui, pe traseele Lutul Roşu, Poiana Maicilor şi Jgheabul cu Hotar, primul fiind şi cel mai accesibil.
DJ 155 F a fost reabilitat acum doi ani, cu 50 de milioane de lei, cu fonduri obţinute de Consiliul Judeţean Neamţ din programul Planul Naţional de Dezvoltare Locală. Scurtează calea spre staţiune cu vreo 70 de km, faţă de „clasicul“ DN 15, care-i situat pe malul stâng al lacului, plecând de la barajul de la Bicaz – viaduct Poiana Largului - comuna Ceahlău.
Numai că acesta este în reabilitare de câţiva ani, fiind un adevărat coşmar pentru şoferii care se încumetă să îl străbată. Axialul, drumul de poveste, este de fapt unul strategic, construit de comunişti deasupra malului stâng al „Mării dintre munți“, ultima reabilitare fiind tocmai în 1986. În timp, s-a deteriorat total şi mai nimeni nu se încumeta să-l străbată cu autovehicule „normale“.
Dar, aşa cum era, constituia o atracţie pentru motociclişti şi posesorii de maşini pentru off-road. De când a fost iar deschis, este asaltat de turişti, pentru că scurtează distanţa menţionată până în staţiune, plus că panorama este superbă, lacul în vale, pădurile nesfârşite din zona Hangu - Poiana Teiului şi stâncile Ceahlăului deasupra.
Drum care a repus în valoare stațiunea Durău
Pe cei 20 de kilometri nu se află nicio localitate, iar căprioare, cerbi sau alte sălbăticiuni îţi pot ieşi oricând în cale. Staţiunea Durău a fost readusă astfel la viaţă. „Inaugurarea“ Axialului, pentru că tot suntem în România, are şi o poveste. A avut loc în mai 2020, cu mare fast, în plină campanie electorală, participând atunci şefii judeţului. O perioadă a rămas deschis, după care a fost închis circulaţiei rutiere deoarece lucrările nu erau terminate.
Plus că recepţia lucrării nu era făcută. În aceste condiţii, pe timp de iarnă nu se putea interveni cu utilaje pentru împrăştierea de antiderapant şi pentru deszăpezire. Şi au fost destule cazuri, din cauza poleiului, când şoferii au suferit avarii la maşini după ce au ajuns în şanţ. Între timp, firma care a reabilitat şoseaua a terminat lucrările, fiind amenajaţi şi torenţii.
Dincolo de utilitatea turistică a căii de rulare, ea are şi alte beneficii. În fiecare vară, Ceahlăul este asaltat de zeci de mii de turişti, înregistrându-se şi accidente, astfel că cei care necesită ajutorul Salvamont ajung mult mai repede la spitalul din Bicaz sau din Piatra Neamţ. La fel stau lucrurile şi în cazul localnicilor din comunele de la baza masivului care au urgenţe medicale.
Alt efect pozitiv al reabilitării Axialului este faptul că a repus în valoare staţiunea Durău. În anii de după 1989, ea nu prea mai prezenta mare interes. Se mai anima vara, odată cu deschiderea sezonului pe Ceahlău, la Crăciun şi de Revelion, când soseau mari grupuri de turişti din Republica Moldova, pentru a petrece câteva zile aici. Lucrurile s-au schimbat, pensiunile şi hotelurile neducând lipsă de clienţi.
„Nu ai cum să nu recunoşti că deschiderea Axialului a readus la viaţă Durăul. Dacă înainte era doar un loc de plecare pe munte, acum turiştii nu se mai rezumă la o scurtă vizită în tranzit fiind, ci se cazează mai multe nopţi. Lucru care contează enorm“, spune patronul unei pensiuni.
Şosea cu 247 de curbe
De altfel, printre argumentele pentru refacerea şoselei s-au numărat efectele socio-economice pozitive asupra populaţiei din zonă, scurtarea distanţelor de acces al locuitorilor din comunele Ceahlău şi Grinţieş spre Piatra Neamţ, valorificarea produselor locale şi asigurarea unor servicii, ca urmare a dezvoltării turismului şi repunerea în valoare a masivului.
Lucrările de reabilitare au fost complexe şi au necesitat precauţii suplimentare, pentru a fi respectate măsurile de protecţie a mediului, deoarece drumul trece printr-o arie protejată, Parcul Naţional Ceahlău. Dat fiind specificul de munte al zonei, au fost necesare consolidări cu ziduri de sprijin, coloane forate adânci de până la 24 de metri, drenuri etc.
Pe cei aproximativ 20 de kilometri de şosea sunt nu mai puţin de 247 de curbe (12,35 curbe/km), traseul având un grad de sinuozitate mărit. Acest lucru ar putea fi considerat ca un disconfort, dar lucrurile stau altfel. Circulându-se cu viteză redusă, pot fi văzute mai lesne peisajele pitoreşti create de natură şi de lacul de acumulare.
Odată plecat la drum din Izvorul Muntelui spre Durău, pe parcurs sunt câteva esplanade, de unde turiştii pot vedea minunăţiile locului, largi panorame deschizându-se în faţă. Toate acestea nu puteau fi admirate până acum doi ani, deoarece DJ 155 F, din cauza degradării, fusese închis circulaţiei publice din septembrie 2000.
„Ce poate fi mai frumos când natura îţi oferă un aşa pitoresc! Jos lacul, la mijloc acest drum excelent şi sus, înălţimile masivului Ceahlăul, în prim-plan fiind stânca Panaghia, despre care se ştiu şi s-au scris câteva legende. Este o încântare pentru ochi. Să tot stai şi să te minunezi de aşa privelişti. Am mai fost la Durău, dar niciodată pe Axial“, spune Tudor, un turist din Iaşi.
„Strigoiul din Carpaţi“
Odată ajunşi în Durău, turiştii au la dispoziţie câteva obiective din zonă, care musai trebuie vizitate. Unul dintre ele este Palatul Cnejilor, în fapt ruinele unei cetăţi din comuna Ceahlău, la poalele muntelui, care a fost construită în secolul XVII, printre stăpâni fiind şi boierii Cantacuzini. Iar locul are legendele şi misterele lui.
Una dintre ele l-a inspirat pe celebrul Alexandre Dumas, autorul romanelor ce-i au în prim-plan pe muschetari. Cum de a ajuns francezul pe aceste meleaguri nu se ştie cu exactitate, dar se bănuieşte că le-a vizitat prin 1835, poposind la mănăstirea de aici. Inspirat de o povestire, peste ani avea să o transpună în romanul „Strigoiul din Carpaţi“.
Potrivit unei legende, cea a lui Budu, unul dintre oştenii cu rang de căpitan ai domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432), care urma să se însoare cu Ana, fiica voievodului, a murit într-o luptă cu tătarii, ucis fiind de o săgeată. Răpusă de dor, iubita a apelat la o vrăjitoare, iar într-o noapte farmecele îl aduc pe Budu călare pe un cal înaripat.
Oşteanul o ia pe fată, merg pe platoul Ceahlăului, dar zorii zilei rup vrăjile şi întâiul cântat al cocoşilor îi găseşte pe cei doi deasupra muntelui. A urmat un tunet năprasnic şi cei doi tineri sunt transformaţi în stânci, lângă locul numit Creasta Cocoşului. Cele două pietre sunt îngemănate, una mai mare, Budu, şi alta mai mică, Domniţa Ana.
Poveştile mai spun că, atunci când este lună plină, dacă umbra Turnului lui Budu se pogoară peste Palatul Cnejilor, la baza muntelui, cel care se află printre ruine devine strigoi, precum flăcăul chemat din morţi. Cetăţuia a fost ridicată la marginea de atunci a hotarului Moldovei, cu ziduri şi turnuri de apărare ce înconjurau o bisericuţă.
În trecut, o parte a membrilor familiei Cantacuzinilor din Imperiul Bizantin au ajuns în Moldova şi în Ţara Românească, ocupând, în ani, diverse dregătorii, probabil având titluri de cneji, şi este foarte probabil ca cetatea să fi primit de aici numele de Palatul Cnejilor. Preotul Constantin Matasă (1878-1971), pasionat arheolog şi fondator al Muzeului de Istorie din Piatra Neamţ (1934), scria despre palat, în 1933, următoarele:
„Călătorul vede pe dreapta, căţărate sus pe poală de munte, ruinele unor bătrâne ziduri de cetate din care se ridică sfioasă turla bisericii de la Palat. Dacă cercetezi de la vreun locuitor mai bătrân din partea locului să afli ce-i cu ruinele acestea, îţi răspunde, nu fără vădită groază, că acolo, pe deal, a fost cândva Palatul Cnejilor, boieri de mare cinste, cu foarte mare putere în ţară, stăpâni ai unor întinse pământuri aici în munte. Întâmplări înfricoşate ar fi zguduit cândva încăperile întortochiate ale bătrânului palat“.
Plimbare către Duruitoarea, pe poteci și creste de munte
La pas, spre Duruitoarea, drumeţii sunt lesne de făcut, una uşoară fiind cea pe traseul Staţiune - Poiana Viezuri - Cascada Duruitoarea, urmărind marcajul „cruce roşie“, la căderea de apă ajungându-se în maximum două ore de mers lejer. De la cascadă, poteca continuă până la Cabana Dochia, pe creasta muntelui, dar această porţiune este extrem de dificilă.
Revenind la traseul propus, din staţiune se traversează pârâul Nicanului şi după vreun sfert de oră se ajunge în DJ 155F - Drumul Axial şi se intră iar în pădure. Urmează o porţiune mai grea, în pantă, printre blocuri de stâncă, iar după circa o oră, în faţă apare Poiana Viezuri, la 1.189 de metri altitudine.
Drumul spre Duruitoare traversează câteva luminişuri, apoi continuă prin pădure, poteca fiind mărginită pe stânga de blocurile de stâncă desprinse din abrupturile de piatră ale Vârfului Toaca şi ale Pietrei Ciobanului. Şi, deodată, apare în faţă una dintre bijuteriile Ceahlăului. Cascada situată la 1.218 metri altitudine este formată din două trepte despărţite de un prag săpat în stâncă.
Zgomotul ei se aude din depărtare ca un „duruit“, de unde şi numele. Lângă cascadă este un loc cu mese şi bănci, pentru popas sau o gustare şi pentru a admira căderea de apă formată pe pârâul Rupturi, ce izvorăşte din vârful masivului şi care mai adună câţiva mici afluenţi. Cascada este monument al naturii cu regim de arie protejată de interes naţional – rezervaţie de tip peisagistic – și are o suprafaţă de circa un hectar.
Căderea de apă măsoară aproape 25 de metri şi este despărţită de un prag în două părţi distincte. Pragul superior are aproximativ 20 de metri, la baza lui apa săpând prin eroziune marmite, iar pragul inferior are circa 5 metri, răsfirând apa în evantai peste stâncă.
Mănăstiri, parc de distracții, escaladă, pesiuni și un borș cu hribi
Cei care poposesc în Durău pot vizita mănăstirea seculară, cu același nume, a cărei pictură în ceară a fost realizată de studenţi şi absolvenţi ai Academiei de Arte Frumoase din Iaşi, sub îndrumarea lui Nicolae Tonitza.
Alt obiectiv din zonă este şi Mănăstirea „Petru Vodă“, din comuna Poiana Teiului, a cărei ctitorie stă sub numele părintelui Iustin Pârvu, un martir al temniţelor comuniste. În staţiune, un punct de atracţie este parcul de distracţii, el fiind cel mai mare din Moldova.
Cei aproximativ 7.000 de metri pătraţi sunt prevăzuți cu un carusel montan, tubbing şi sanie atât pe timp de iarnă, cât şi pe timp de vară, teleski, parc de joacă, trambuline şi saltele. Alt loc de recreere este parcul de escaladă, care are nenumărate instalaţii de tiroliană.
Şi cum după vizite şi drumeţii pofta de mâncare se deschide instant, în staţiunea de la poalele Ceahlăului, la restaurante sau pensiuni, se poate mânca după pofta inimii. N-ar trebui ratat un borş cu hribi sau o porţie de hribi cu smântână şi mămăligă. La fel, produsele din lapte, care-s procurate de la stânile din zonă. Iar ca băuturi, recomandate sunt sucurile naturale din fructe de pădure, dar nici o afinată sau o zmeurată nu strică.
Se încarcă comentariile...
