Păcate culinare de neiertat în viziunea italienilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Academia Barilla din Parma a lansat un ghid al bucătăriei italiene, dezvăluind cele mai mari greşeli pe care oamenii din toată lumea le fac. Pe lângă exemplele de mai sus, lista include şi folosirea risotto-ului drept garnitură sau uleiul turnat în apa în care fierb pastele.

Mândria italienilor când vine vorba de reţelele locale nu are margini. Şi când o lume întreagă devine adepta stilului culinar italian, atunci cu atât mai mult presiunea creşte. De la paste la risotto şi espresso, oameni din toate colţurile au parte aproape zilnic de un produs tipic italian. Dar, se pare, că sunt destui cei care nu respectă întocmai reţelele sau obiceiurile.

Scopul Academiei Barilla din Parma este să protejeze „mâncărurile italiene, realizate de artizani cu reputaţie, şi să lupte împotriva imitaţiilor slabe”. Motiv pentru care un nou ghid lansat de specialiştii din Parma arată „catastrofele culinare” pe care străinii le fac, în ideea de a-i învăţa pe aceştia cum să se ferească.

Ketchup pe paste este un adevărat „păcat culinar”, dar nici risotto drept garnitură, cappuccino la cină sau faţa de masa cu alb şi roşu, care să inducă atmosfera italiană, nu sunt pardonabile.

„Pastele servite ca şi cum ar fi legume este o greşeală întâlnită în multe ţări, dar în Italia este un sacrilegiu”, a spus Gennaro Contaldo, mentorul lui Jamie Oliver, printre altele.

„Obişnuiam să văd combinaţii cu toate ingredientele într-o farfurie, în restaurantele italiene din Anglia, în anii '70. Mă bucur că acest obicei a murit”, a spus acesta pentru „The Independent”.

Cei cărora le place să soarbă un cappuccino la cină sunt pe drumul greşit, potrivit academiei. Italienii beau această cafea cu lapte la micul dejun şi nu se mai ating de ea după aceea.

Veşti proaste urmează şi pentru fanii pastelor Bolognese, gătite cu spaghete. Preparatul a fost declarat neautentic, la fel cum a fost preparatul care combină pastele cu pui. Academia spune că este vorba de o reţetă străină, nicidecum una italiană.

În Bologna, sosul bolognese este servit, în mod tradiţional, cu tagliatelle şi nu spaghete, în timp ce pastele cu pui nu se mănâncă niciodată în Italia.

„Americanii spun mâncare italiană când vorbesc despre acest preparat, dar trebuie să vă spunem că aici nimeni nu serveşte aşa ceva”, scrie în ghidul academiei.

O altă invenţie neautentică s-a dovedit a fi salata Caesar. Deşi a fost inventată de un italian. Caesar Cardini, nu a fost niciodată clasată drept reţetă italiană şi nici nu se serveşte în ţara despre care se crede că a inventat-o.

„Păcate culinare”

Niciodată cappuccino în timpul mesei
Este ideal pentru micul-dejun şi trebuie băut cu ceva dulce. Deşi Academia spune că poate fi comandat şi după, adaugă faptul că un italian nu ar face-o.

pacate culinare italiene

Pastele şi risotto nu sunt garnituri
Doar dacă le foloseşti ca parte a unei specialităţi precum l'Ossobuco alla milanese. Altfel, un păcat.

pacate culinare italiene

Nu pune ulei în apa în care fierb pastele
Uleiul se foloseşte după gătire.

Fără ketchup pe paste
„Un adevărat păcat culinar”, spune academia.

Spaghetele Bolognese nu există în Bologna
Asta pentru că ei mănâncă sosul Bolognese cu tagliatelle, nu spaghete.

pacate culinare italiene

Pastele cu pui nu sunt italiene
„Nimeni în Italia nu ar servi aşa ceva”.

Nici salata Caesar nu este italiană
Inventatorul ei era, atât.

Feţele de masă în carouri roşii cu alb sunt necunoscute în Italia
Dar asta nu a oprit fiecare restaurant italian din lume să le folosească.

Fettuccine alfredo, deloc italian
Deşi inventat la Roma, acest preparat este necunoscut în Italia.

Fettuccine alfredo

Mâncarea este pentru familie
Mâncatul de unul singur în faţa televizorului nu este deloc italian. În schimb, ar trebui să respecţi familia şi să iei cina alături de cei iubiţi.


 

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite