Rusul Medvedev, inamicul publicului la Melbourne: A înjurat un spectator VIDEO

0
Publicat:

Australian Open 2023 se joacă, la Melbourne, într-o atmosferă apăsătoare pentru sportivii din Rusia și Belarus. Iar ultima decizie anunțată de organizatori confirmă această situație tensionată. Acum, un episod cu rusul Daniil Medvedev (8 ATP) în prim-plan a pus gaz pe foc, transformându-l pe acesta în inamicul publicului.

În timpul duelului din primul tur, câștigat contra americanului Marcos Giron (56 ATP), Medvedev și-a pierdut calmul fix la mingea de meci. Simțind că e șicanat din tribune, rusul a strigat către un spectator: „Fuck off!“. Cum reacția lui Medvedev s-a auzit, clar, în timpul transmisiunii, comentatorul a fost nevoit să-și ceară scuze pentru acest incident. Iar arbitrul de scaun a reacționat prompt, avertizându-l pe Medvedev. N-a mai contat însă, fiindcă rusul a închis imediat meciul, câștigând două puncte la rând.

Daniil Medvedev, un personaj negativ la ultimul său meci, la Australian Open.
Daniil Medvedev, un personaj negativ la ultimul său meci, la Australian Open.

Acest scandal nu va rămâne însă fără urmări! Potrivit informațiilor, Medvedev va fi amendat de organizatori. Mai mult, din cauza acestui incident, foarte probabil, rusul va fi ținta atacurilor din tribune și în următoarele partide. În turul II, Medvedev îl va întâlni pe australianul John Millman (140 ATP).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite