Reacția americanilor în cazul Voinea și Bărbosu. „Jordan nu a furat nimic. Dacă îmi pare rău de sportiva din România?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cecile Landi, antrenoarea gimnastei Jordan Chiles, a vorbit despre finala probei la sol de la Jocurile Olimpice, care a generat un scandal imens. Americanca l-a depășit pe româncele Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea după ce a arbitrii au validat contestația depusă imediat după încheierea probei, în care Chiles a terminat inițial pe locul 5.

Jordan Chiles, mândră de medaliile cucerite la Jocurile Olimpice. Foto X
Jordan Chiles, mândră de medaliile cucerite la Jocurile Olimpice. Foto X

„Nu ar trebui să dau nicio explicație, însă o voi face. Cel mai bun rezultat pe care l-ar fi putut avea din start la sol Jordan a fost 5.9. În calificări și la finalele pe echipă, a primit un 5.8 și nu am contestat această decizie, am observat că nu au fost completate toate elementele. Să fii clasată pe poziția a 5-a, neavând nimic de pierdut, am trimis contestația.

Nu credeau că va fi admisă contestația

Nu am vrut să regret că nu am făcut-o. Nu credeam că va fi acceptată, însă, spre surprinderea mea, a fost. Jordan a câștigat medalia, nu a furat nimic de la nimeni! Dacă îmi pare rău pentru sportiva din România? Bineînțeles! A fost trist să văd asta, însă acesta este sportul”, a spus Cecile Landi.

Ana Maria Bărbosu a privit uluită cum îi este luată medalia. Captură TV
Ana Maria Bărbosu a privit uluită cum îi este luată medalia. Captură TV

Finala de la sol a făcut înconjurul lumii nu numai pentru că Ana Maria Bărbosu a pierdut medalia în urma contestației depuse de americani, ci și pentru că arbitrii au depunctat-o eronat pe Sabrina Voinea cu o zecime, considerând că aceasta a depășit suprafața de concurs.

Cum din reluări s-a văzut clar că românca nu a comis această greșeală, COSR și FRG s-au adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv și Federației Internaționale de Gimnastică. Răspunsul trebuie să vină până duminică, atunci când se încheie Jocurile Olimpice. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite