Povestea campioanei olimpice care a muncit pe bune în producţie, la o fabrică de mobilă din Gorj: „Numai eu ştiu câte aşchii de lemn am scos din degete!“
0
Constantina Diţă-Tomescu a intrat in Cartea Recordurilor în urma performanţei extraordinare obţinute la Jocurile Olimpice de la Beijing, ca fiind cea mai în vârstă campioană olimpică la maraton din toate timpurile, gorjeanca fiind cu opt ani mai în vârstă decât deţinătoarea fostului record, Rosa Mota, care câştigat titlul olimpic la Seul, în 1988.
Cea de-a XXIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice s-au desfăşurat la Beijing, între 8 şi 24 august 2008, sub sloganul “O lume, un vis”. Au participat 10.708 sportivi, care au concurat în 302 probe, în 31 de baze sportive în Beijing şi 6 baze sportive în Qingdao, Hong Kong, Tianjin, Shanghai, Shenyang şi Qinhuangdao. De-a lungul competiţiilor au fost stabilite 43 de recorduri mondiale şi 132 de noi recorduri olimpice, iar nu mai puţin de 86 de ţări au câştigat cel puţin o medalie. Înotătorul american Michael Phelps a câştigat opt medalii de aur care l-au plasat în topul celor mai mediatizaţi sportivi din istoria competiţiei. Clasamentul pe medalii a fost dominat de ţara gazdă, China, cu 51 de medalii de aur, 21 de medalii de argint şi 28 de medalii de bronz, urmată de Statele Unite, cu 36 de medalii de aur, 38 de medalii de argint şi 36 de medalii de bronz, respectiv de Rusia, cu 23 de medalii de aur, 21 de medalii de argint şi 29 de medalii de bronz.
România a cucerit opt medalii (patru de aur, una de argint şi trei de bronz), ocupând locul 17 în clasamentul general. Delegaţia tricolor a numărat 102 sportivi, care au concurat la 16 discipline, portdrapelul la ceremonia de deschidere fiind handbalista Valeria Beşe, în vârstă de 29 de ani. Marea surpriză a Jocurilor Olimpice a reprezentat-o triumful Constantinei Diţă-Tomescu în proba de maraton. Gorjeanca a intrat in Cartea Recordurilor ca fiind cea mai în vârstă campioană olimpică la maraton din toate timpurile, gorjeanca fiind cu opt ani mai în vârstă decât deţinătoarea fostului record, portughesa Rosa Mota, care avea 30 de ani când a câştigat titlul olimpic la Seul, în 1988.
Descoperită în ultimul an de liceu
Născută la 23 ianuarie 1970, în satul Spahii, comuna Turburea, judeţul Gorj, Puşa a început să se antreneze pe islazul comunal, unde mergea cu animalele pe care le creştea familia sa, şi alerga pe uliţele satului. “Am muncit foarte mult. Îmi ajutam părinţii la treburile casei şi probabil că asta mi-a dat şi forţa pe care am avut-o când am început sportul. Am avut o copilărie frumoasă, alături de familie, în localitatea Turburea, unde am terminat şi liceul. Mergeam cu animalele pe câmp, pentru că aveam foarte multe, şi bineînţeles că ne jucam, alergam, nu doar la câmp, ci şi pe stradă. Ieşeam la joacă pe stradă cu vecinii, iar eu alergam cu ceilalţi copii din sat. Tot timpul am avut o înclinaţie către sport. La ora de educaţie fizică făceam handbal, baschet şi tot felul de exerciţii, chiar şi alergări în curtea şcolii. Abia în ultimul an de liceu am început atletismul. Am fost selectată de profesorul de sport Mănică Câmpeanu şi, imediat, am participat la Târgu-Jiu la faza judeţeană. Am participat la un cros de la fabrica de cauciuc până la Parcul Coloanei şi am ajuns pe locul al treilea, alături de sportivi care se pregăteau la club de ani de zile. Mi s-a părut uşor concursul. Eram învăţată cu alergatul, cu munca şi eram foarte puternică şi în felul acesta am putut să termin cursa pe locul al treilea. Atunci m-a văzut primul meu antrenor, cel care m-a descoperit ca sportivă, domnul Mircea Zorilă. A venit la mine şi m-a întrebat: «Nu vrei să faci sport de performanţă?». Eu visam de mult să fac sport de performanţă, dar mama nu mă lăsa. În anul 1984, când Maricica Puică a luat medalia de aur la Los Angeles, la proba de 3.000 de metri, eu îmi doream foarte mult să fac sport. Atunci când domnul Mircea Zorilă a venit la mine, am spus «Da!» cu gura plină, fără să o mai întreb pe mama. Aşa am pornit eu să fac sport de perfomanţă cu domnul Mircea Zorilă”, a povestit gorjeanca într-un interviu acordat “Weekend Adevărul”.
“După crosul de la Târgu-Jiu, domnul Zorilă mi-a spus că o să-mi asigure banii de navetă, pentru a mă pregăti să particip la concursul zonal, unde, dacă veneam în primele trei, mă calificam la campionatul naţional. Până am terminat liceul, am făcut naveta în fiecare zi. Mergeam la şcoală dimineaţa, iar după-amiază mergeam la Târgu-Jiu, unde făceam pregătire şi mă întorceam noaptea acasă (n. r. – comuna Turburea se află la o distanţă de aproximativ 50 de kilometri de Târgu-Jiu). O perioadă de aproape un an am făcut zilnic acest traseu. Am terminat liceul, după care m-am mutat la Târgu-Jiu şi am început să fac câte două antrenamente pe zi. Ca să mă întreţin, m-am angajat şi la fabrica de mobilă, cu ajutorul antrenorului. Numai eu ştiu câte aşchii de lemn am scos din degete! Aveam însă o mare ambiţie să ajung în lotul naţional şi să primesc un echipament. Chiar în anul 1991, am încercat un maraton, fără pregătire, doar în joacă, să vedem cum merge, pentru că până atunci alergam crosuri şi probe mai scurte, de 3.000 şi de 5.000 de metri. Apoi am participat la campionatul naţional de maraton şi am terminat cursa pe locul al patrulea”, şi-a reamintit Diţă-Tomescu, care a decis să se mute în Statele Unite ale Americii în anul 2001. “Din moment ce am văzut că am tot ce îmi trebuie ca sportiv pentru a face performanţă nu am mai plecat de acolo. Mi-am făcut baremul şi m-am calificat la Jocurile Olimpice de la Atena, în proba de maraton. Acolo am terminat pe locul 20, însă adevărul e că nici n-am fost pregătită! Nu mă aşteptam la căldura care a fost la Atena. Au fost 40 de grade. Am fost încinsă în timpul cursei. Nu am ştiut că înainte de maraton, când este foarte cald, nu trebuie să fac încălzire. În timpul unei curse de maraton, temperatura corpului trebuie să fie joasă. Noi am văzut atletele din Marea Britanie şi din Statele Unite ale Americii cu gheaţă pe ele, în timp ce noi, româncele, eram ţanţoşe acolo la încălzire. Eu m-am oprit pe la kilometrul 30 în proba de maraton. Mi-a fost foarte rău. Am făcut insolaţie şi am avut frisoane în timpul cursei. Am zis totuşi că trebuie să termin cursa. Erau primele Jocuri Olimpice ale mele şi voiam să trec linia de sosire. Am început să alerg şi am terminat cursa pe locul 20. Asta m-a ambiţionat şi mai mult, ca la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice să aduc un rezultat bun României”, a povestit fosta atletă.
“Mă aşteptam să vin în primele trei, dar nu să câştig aurul!”
Constantina a fost însă pregătită pentru cursa de la Beijing, pe care a câştigat-o surprinzător. “Ne-am dus chiar cu două săptămâni înainte, pentru acomodare la clima de la Beijing, cu umiditate foarte mare. Îmi cunoşteam adversarele şi aveam o pregătire foarte bună. Chiar mă aşteptam să vin în primele trei, dar nu să câştig medalia de aur. Am plecat de la start, mi-am urmărit adversarele. Aveam o tactică stabilită dinainte cu antrenorul meu, Valeriu Tomescu, şi am urmărit pas cu pas ce aveam de făcut”, şi-a reamintit gorjeanca. Puşa Tomescu s-a menţinut în plutonul fruntaş până la jumătatea cursei. După ce s-a trecut de kilometrul 20, sportiva născută în Turburea s-a desprins, iar adversarele n-au mai avut reacţie. “Când am trecut de kilometrul 40, simţeam că mă lasă picioarele şi eram puţin obosită. M-am uitat în spate şi am văzut plutonul, dar nu ştiam exact ce distanţă este între mine şi pluton. Nu alergam cinci minute şi îmi aruncam capul în spate, să mă uit, ca să nu fiu ajunsă. În momentul în care mai erau 800 de metri înainte de sosire, se făcea o întoarcere sub formă de U şi atunci am văzut, înainte de a intra în stadion, că celelalte atlete se aflau cam la 300 de metri faţă de mine şi atunci m-am relaxat. În momentul în care am intrat în stadion şi tot publicul s-a ridicat în picioare, pielea mi s-a făcut ca de găină, aşa cum spunem noi. Nu ştiam ce să fac. Să salut publicul, să mă bucur, să mă uit la public, dar mă gândeam tot timpul că trebuie să trec linia de sosire, pentru că maratonul se termină după linia de sosire. Salutam publicul, dar mereu mă gândeam că trebuie să trec linia de sosire, ca să nu pierd medalia de aur. Am avut nişte emoţii foarte mari. Nu îmi venea să cred că am câştigat medalia de aur. După câteva zile am realizat că am câştigat medalia de aur, ştiind ce concurente erau la startul competiţiei”, a concluzionat sportiva, care a participat şi la Jocurile Olimpice din 2012, unde a încheiat cursa de maraton pe locul 84: “Am fost un pic dezamăgită, pentru că m-am antrenat enorm. Am vrut să demonstrez că se poate să fac un rezultat bun şi la 42 de ani. Dar, nu am prins o zi bună… Uneori se întâmplă şi asta în timpul unui maraton”.
Medaliile cucerite de sportivii români
AUR: Alina Dumitru – judo (48 kg), Viorica Susanu şi Georgeta Andrunache – canotaj (dublu rame fără cârmaci), Sandra Izbaşa – gimnastică (sol), Constantina Diţă-Tomescu – atletism (maraton)
ARGINT: Ana-Maria Brânză – scrimă (spadă)
BRONZ: Mihai Covaliu – scrimă (sabie), Andreea Acatrinei, Gabriela Drăgoi, Andreea Grigore, Sandra Izbaşa, Steliana Nistor, Anamaria Tămârjan – gimnastică (echipe), Constanţa Burcică, Viorica Susanu, Rodica Şerban, Enikő Barabás, Simona Muşat, Ioana Papuc, Georgeta Andrunache, Doina Ignat, Elena Georgescu – canotaj (8+1)
Citeşte şi celelalte episoade ale serialului-maraton “Weekend Adevărul”:
Fostul campion Leonard Doroftei a dezvăluit cum a scăpat din anturajul dubios în care intrase
Adevărul care schimbă istoria gimnasticii. Când a luat, de fapt, Nadia Comăneci prima sa notă de 10
Cum şi-a bătut joc Nicolae Ceauşescu de marea atletă Viorica Viscopoleanu
„Vedeam doi adversari în loc de unul”: Triumful lui Nicolae Linca, singurul campion olimpic al boxului românesc, care a luptat cu o mână ruptă în 1956
1952: Din istoria Jocurilor Olimpice. Eroul ediţiei din 1952, cehoslovacul Emil Zátopek, a fost trimis de comunişti să muncească într-o mină de uraniu
1912: Japonezul care a început cursa de maraton în 1912 şi a trecut linia de sosire abia în 1967!
1900: Amatorism la umbra turnului Eiffel
Se încarcă comentariile...
