Nadal face anunțul de final de an: Apar două scenarii după declarațiile „Matadorului“

0
Publicat:

2024 va fi un an cu adevărat special al sportului! Pe lângă faptul că vom avea două mari evenimente, Jocurile Olimpice de la Paris și Campionatul European de fotbal, vom avea și un motiv în plus să urmărim circuitul ATP.

Rafael Nadal, un colos al sportului mondial
Rafael Nadal, un colos al sportului mondial

Pentru că sezonul următor va fi ultimul în care pe teren va păși marele Rafael Nadal (Spania, 37 de ani). Cu care am avut norocul de a fi contemporani! Pentru că „Matadorul“ a oferit mereu un exemplu de muncă dusă până la perfecțiune, de devotament și seriozitate. Iar perspectiva ieșirii sale de pe scenă din cauza unei accidentări la șold a întristat lumea sportului. Din fericire, acest pericol nu mai există și Nadal va putea încheia socotelile cu sportul-alb, așa cum și-a dorit, după un ultim sezon 2024 în circuitul ATP. Anunțul l-a făcut în dialog cu jurnaliștii spanioli.

Sunt bine, mă antrenez, sunt fericit. Mă aflu într-o perioadă bună din viaţa mea. Până acum nu ştiam dacă voi mai juca tenis vreodată, iar acum, sincer, cred că da! La cum mergeau lucrurile în urmă cu câteva luni, faţă de cum merg acum, cred că am făcut un pas înainte. Fără îndoială! Iar pentru mine înseamnă enorm“, a declarat Nadal.

Întrebat despre momentul revenirii și, implicit, primul turneu la care va participa, Rafa a refuzat să facă vreo estimare. „Când voi afla că voi juca din nou, cu siguranță, voi fi primul care vă va spune acest lucru. Acum însă, tot ce pot să zic e că voi juca din nou tenis într-o zi“.

Chiar dacă a picat varianta nefericită a unei retrageri din motive medicale, Nadal nu-și face iluzii că, după revenirea pe teren, va fi la nivelul de dinaintea acestui sezon 2023 în care a bifat doar patru partide (1 victorie, 3 înfrângeri), înainte de a lua o pauză.

Îmi va fi foarte greu (n.r. – să atingă nivelul din anii trecuți). Dacă n-aș fi avut visul de a fi competitiv, n-aș fi făcut tot ce am făcut în ultimele luni şi efortul pe care trebuie să-l fac la vârsta pe care o am. Nu voi depăși numărul trofeelor de Grand Slam pe care le-a câștigat Djokovici. Nu cred că sunt în această poziție. Trăiesc o realitate cu totul diferită, n-am mai jucat de un an, iar pentru mine succesul personal e menţinerea entuziasmului de a o face din nou“, a precizat Rafa.

După interviul său din presa spaniolă, au curs speculațiile în privința momentului revenirii pe teren pentru Nadal. Sunt două mari posibilități. Fie că Rafa va fi pregătit pentru Australian Open 2024 (14-28 ianuarie), fie că va sări peste sezonul de hard, astfel încât să-l atace pe cel de zgură, cu obiectivul de a în formă la French Open 2024 (20 mai – 9 iunie).

Jucătorii cu cele mai multe Grand Slam-uri

1. Novak Djokovici – 24

2. Rafael Nadal – 22

3. Roger Federer – 20

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite