Rafael Nadal știe cine e cel mai bun jucător de tenis din istorie. „Nu pot să maschez o realitate”

0
Publicat:

Rafael Nadal a afirmat, într-un interviu difuzat de AS, că rivalul său Novak Djokovici este cel mai bun jucător din istorie, ţinând cont de trofeele pe care acesta le-a cucerit până acum. „ Nole" a ajuns la un total de 24 de titluri de Grand Slam, depăşindu-l pe Rafael Nadal, care are în palmares 22 de trofee majore.

Rafael Nadal se luptă acum cu accidentările. Foto Getty images
Rafael Nadal se luptă acum cu accidentările. Foto Getty images

"Cred că cifrele sunt cifre şi statisticile sunt statistici. Şi, în acest sens, cred că el are cifre mai bune decât mine, iar acest lucru este incontestabil. Nu am un ego suficient de mare pentru a încerca să maschez o realitate care nu este. Acesta e adevărul.

Restul sunt gusturi, inspiraţie, senzaţii pe care unul sau altul ţi le poate transmite, ca să îţi placă mai mult unul sau altul. Cred că, în ceea ce priveşte titlurile, Djokovici este cel mai bun din istorie şi nu există nimic de discutat în acest sens", a declarat Rafael Nadal.

Novak Djokovici și unul dintre cele 24 de trofee majore câștigate în carieră. Foto Getty images
Novak Djokovici și unul dintre cele 24 de trofee majore câștigate în carieră. Foto Getty images

"Apoi, ca întotdeauna, fiecare poate combina povestea după cum doreşte, spunând că am suferit multe leziuni. Ghinion pentru mine sau ghinion că am avut corpul aşa. El a avut altul şi, în anumite privinţe, asta face parte şi din sport. Îl felicit (pe Djokovici) pentru tot ceea ce a realizat şi asta nu îmi provoacă niciun fel de frustrare.

Acum sunt în urma lui Djokovici

Am spus-o şi când am fost cel care a câştigat cele mai multe Grand Slam-uri, am spus când eram la egalitate şi o spun acum, când sunt în urma sa. Nu voi fi cel care încearcă, printr-o luptă personală, să-mi doresc să fiu ceea ce nu sunt. Ceea ce este, este, iar ceea ce nu este, nu este. Spun asta foarte mulţumit de tot ce am făcut", a adăugat Rafael Nadal.

Novak Djokovici (36 de ani) este numărul 1 mondial pentru a 392-a săptămână în cariera sa (record în tenisul masculin). Contra lui Nadal, sârbul a disputat 59 de meciuri directe, având un bilanţ ușor favorabil: 30 de victorii, față de 29 ale spaniolului. Ultima lor confruntare s-a petrecut în 2022, în sferturile de finală la Roland Garros. Ibericul a câștigat atunci ultimul titlu de Grand Slam din carieră.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite