Mititelu pregătește a 10-a debarcare a lui Napoli: i-a oferit un contract în alb lui Marius Șumudică

0
Publicat:

FCU Craiova e la a treia înfrângere consecutivă în mandatul lui Nicolo Napoli, antrenorul pus a 10-a oară pe banca echipei de patronul Adrian Mititelu. Cum oltenii au devenit candidați serioși la retrogradare după eșecul de acasă cu Oțelul (1-2), finanțatorul caută cu disperare soluții pentru salvarea echipei, iar primul nume la care s-a gândit este cel al lui Marius Șumudică.

Ofertat de Mititelu, Marius Șumudică așteaptă telefonul lui Dan Șucu. Foto GFK
Ofertat de Mititelu, Marius Șumudică așteaptă telefonul lui Dan Șucu. Foto GFK

Adrian Mititelu l-a sunat pe ”Șumi” după o ședință de 45 de minute ținută în vestiar și i-a pus contractul pe masă antrenorului, promițându-i că-i va asigura toate condițiile pentru ca fostul antrenor de la Gaziantep să o salveze pe FCU Craiova de la retrogradare.

„Mititelu, imediat după ce a ieșit din vestiar, l-a sunat pe Marius Șumudică. I-a propus lui Șumi să preia imediat echipa. Nu știm în acest moment dacă s-a concretizat ceva. Mititelu l-a rugat pe Șumudică să vină și să-i salveze echipa, promițându-i că-i va oferi absolut toate condițiile. Aceasta este știre de ultimă oră. Adrian Mititelu l-a ofertat, punându-i pe masă un contract în alb, pe Marius Șumudică pentru a veni la FCU Craiova și a salva echipa de la retrogradare”, scrie Fanatik.

L-a mai vrut în vara anului trecut

Marius Șumudică a fost la un pas să devină antrenorul lui FC U Craiova în vara anului trecut. În cele din urmă, negocierile dintre cele două părți au căzut, cei doi bălăcărindu-se public într-un circ ”made in Romania”. Antrenorul a dezvăluit că unele dintre clauzele înțelegerii prevedeau să aibă ”inteligență peste medie” sau ”abilitate de a vorbi”, în timp ce Mititelu a izbucnit, spunând că trăiește din clauze și că a cerșit postul de antrenor la formația sa.  

”Șumi” este prins iar între ciocan cu nicovală: dacă ar  accepta oferta oltenilor, nu-și va mai putea visul împlinit de a ajunge la echipa sa de suflet, Rapid. Fix în aceste momente se clatină scaunul lui Cristiano Bergodi, după două înfrângeri în play-off, astfel că șansa lui Șumudică ar putea veni în curând.

„Da, m-au contactat și am refuzat. Am mulțumit frumos și asta a fost. Nu m-am dus la Ploiești, unde am prieteni, nu m-am dus la Voluntari, unde doar treceam strada. Nici vorbă să mă duc la Craiova în plin play-out! Până nu se termină campionatul nu iau nicio echipă”, a spus Marius Șumudică, potrivit gsp.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite