Cum s-a ales Leonard Doroftei cu „praful de pe tobă”. Acuzații dure: „M-au vândut în Canada”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Leonard Doroftei (54 de ani) a decis să revină în România după 5 ani de ”exil” în Canada. Mutat în 2019 cu familia peste Ocean, fostul campion al lumii la box a povestit la Un PODCAST mișto By Bursucu', citat de gsp.ro, cum a trăit în această perioadă, dar și faptul că a câștigat mult mai puțin decât ar fi trebuit, majoritatea banilor intrând în alte buzunare.

Leonard Doroftei a locuit în Canada în ultimii 5 ani. Foto Facebook
Leonard Doroftei a locuit în Canada în ultimii 5 ani. Foto Facebook

Fostul pugilist a vorbit despre plecarea în Canada, venită într-un moment în care localul în car a investit în Ploiești i-a fost mutat din centru la stadionul Ilie Oană. „A fost bine că am luat decizia să plec. Așa m-am mai răcorit. Dacă rămâneam aici, nu era bine. Mi-aș fi vărsat toată ura și toată răutatea pe oamenii care mi-au făcut rău. Așa, mi-am vărsat furia în sala de box. Și asta îi sfătuiesc pe toți: când simt că nu mai pot, să lovească în sac!”, a spus ”Moșu”, care le-a predat box copiilor în cei 5 ani petrecuți în Canada.

Doroftei a rămas cu o treime din sumele câștigate în ring

„Am fost copil sărac și am muncit toată viața din greu. Am zis să fac o casă pentru copiii mei, am avut o afacere. Nu am terminat niciodată casa. Am luat banii pentru casă și i-am băgat în afacere. Din banii ăia pe care i-am câștigat eu, s-au scăzut cheltuielile, am împărțit cu Interbox (n.r. - firma care l-a manageriat pe Doroftei ca boxer profesionist), am plătit taxe. Mie mi-a rămas praful de pe tobă. Alții făceau și atunci milioane din lupte, pentru că erau promovați, ajutați. Eu am fost, pur și simplu, aruncat în America. N-am câștigat cât ar fi trebuit pentru spectacolul pe care l-am oferit”, a spus fostul pugilist.

Leonard Doroftei a dezvăluit că a rămas cam cu 30-35% din ceea ce a câștigat din box. „Cât câștigi depinde de boxer, depinde de promoter. Pe mine m-au vândut - exact asta au făcut. M-au vândut pentru niște contracte în care aveam de toate, dar nu aveam nimic”, a mai spus ploieșteanul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite