B'Estfest, un festival cu de toate: „Free Gigi”, sport extrem şi distracţie pentru toate vârstele
0Dincolo de toate, B'Estfest este un festival de tradiţie printre amatorii de distracţie, care s-au bucurat de muzică, standuri de mâncare, târguri de haine şi posibilitatea de campare în vecinătatea evenimentului, pentru a putea participa la toate cele trei zile din program. La festival s-au remarcat oameni de toate tipurile: bunici, părinţi, copii, famili, însă media de vârstă nu a sărit peste 25 de ani.
B'Estfest a venit în întâmpinarea participanţilor printr-o ofertă variată de activităţi: standuri de mâncare, băutură, locuri de joacă special amenajate pentru copii, corturi de recreere pentru cei aflaţi între două concerte şi mai multe scene pe care au răsunat zeci de formaţii muzicale.
Dirt on Fire
Aflată la cea de-a treia ediţie, competiţia susţinută de burn energy s-a bucurat de atenţia publicului prezent la B'estfest, care s-a lăsat sedus de schemele extreme şi de săriturile în aer la câţiva metri înălţime executate de biciclişti. Traseul a reprezentat o provocare pentru riderii români şi străini (Ungaria şi Polonia), aceştia nelăsându-se intimidaţi de ploaia care s-a abătut peste festival în toate cele trei zile. De altfel, este pentru prima dată când în Bucureşti se construieşte un traseu cu acest grad de dificultate şi un astfel de nivel competiţional: dificultatea traseului vine din distanţa dintre kicker (punctul de lansare) şi landing (aterizare), înălţimea elementelor şi distanţa dintre ele. Totodată, la Dirt on Fire - fueled by burn s-au văzut trick-uri în premieră în România, iar nivelul de riding a fost unul comparabil cu nivelul competiţiilor europene. De exemplu, concursul de highest air (cea mai înaltă săritură) a fost câştigat de Danny Josa la categoria BMX şi Horvath Ferenc la MTB, ambii sărind în aer la peste 5 m înalţime cu bicicletele lor.
„Free Gigi“ şi la B'Estfest
Ultimul lucru pe care te-ai fi aşteptat să-l găseşti la B'Estfest ar fi fost, probabil, o iniţativă de sprijin pentru finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali. Aflat după gratii ca urmare a implicării în „Dosarul Terenurilor“, pentru care a primit trei ani de închisoare cu executare, acesta a inspirat o linie de tricouri inscripţionate cu chipul său şi mesajul „Free Gigi“. Potrivit persoanei care se ocupa de standul cu pricina, „iniţiativa a fost la caterincă şi s-a bucurat de mulţi cumpărători, în special puşti“.
Concluziile
Organizatorii au plănuit bine partea cu transportul participanţilor: astfel, a existat o înţelegere cu RATB şi a fost înfiinţată o linie specială pentru eveniment, bicicliştii au avut spaţii special amenajate pentru mijloacele de transport cu două roţi, cei care au făcut deplasarea cu maşina au beneficiat de parcare gratuită şi a existat inclusiv un parteneriat cu o firmă de taxi care s-a ocupat de transportarea oamenilor.
Printre activităţile pe placul participanţilor s-a mai şi numărat silent cinema, cu filme scurte de la Cannes şi Oscar. Veteranii festivalului organizat în parteneriat cu „Adevărul“ au lăsat să se înţeleagă că ediţiile anterioare de B'Estfest ar fi fost mai spectaculoare, vremea mai bună şi oamenii mai mulţi şi mai aleşi, însă niciunul din ei nu a dat semne că ar fi plecat nemulţumit din comuna Tunari, cea care a găzduit timp de trei zile zgomotosul eveniment.
Ştiri pe aceeaşi temă:
Bilanţ de festival: record de spectatori la B'Estfest Summer Camp 2013
Silent Cinema cu filme de Cannes şi Oscar, la B'Estfest Summer Camp