Cine e Florin Dragomir de la „Chefi la cuțite“. A obținut cuțitul de aur și stă 17 ore pe zi în bucătărie

0
Publicat:

În ediția de miercuri seară a show-ului „Chefi la cuțite“, de la Antena 1, Florin Dragomir i-a cucerit pe toți membrii juriului cu talentul său în bucătărie și cu un preparat elegant.

Florin Dragomir a câștigat cuțitul de aur FOTOGRAFII Antena 1
Florin Dragomir a câștigat cuțitul de aur FOTOGRAFII Antena 1

Concurentul de 30 de ani a gătit un preparat delicios și complex: biban de mare cu fasole verde, mousse de țelină și gulie aromatizată cu turmeric. Momentul întâlnirii cu tânărul concurent în platoul jurizării a fost unul savuros, care a ținut la foc mocnit emoțiile, presiunea și umorul.

 „Ce știi să gătești bine?“, „a întrebat Chef Florin Dumitrescu. „Mâncare!“, a răspuns concuretul, vizibil derutat și emoționat. Vreme de minute bune, ca într-o scenetă umoristică, chefii s-au învârtit într-un carusel al alceleiași întrebări sub diverse forme, ceea ce l-a determinat pe Scărlătescu să concluzioneze că acesta a fost „cel mai haotic, incredibil și spectaculos moment de cuțit de aur“.

Florin Dragomir 2 JPG

Florin Dragomir lucrează în gastronomie de 14 ani, de la vârsta de 16 ani. „Am învățat bucătărie la un lanț hotelier din București. Munceam în timp ce eram la liceu. Așa am descoperit că-mi place bucătăria și am făcut o carieră în domeniu. Stau în bucătărie câte 15-17 ore pe zi“, a mărturisit acesta. La finalul momentului, Florin Dumitrescu i-a oferit cuțitul de aur.

O concurentă a făcut o pasiune pentru chef Scărlătescu

Tot aseară au obținut trei cuțite Titus Antonescu, care a pregătit kunefe și gullac, dar și Alexandra Bazîru, care a gătit chiftele marinate cu piure de cartofi. Momentul Alexandrei a fost asezonat cu declarațiile ei sincere despre pasiunea pe care a avut-o pentru Chef Cătălin Scărlătescu.

„A fost o perioadă în care Scărlă a fost feblețea mea. A fost omul pentru care am zis că vin la show, ca să-i arăt ce știu eu să gătesc. Așa amatoare cum sunt, pentru că nu am nici cursuri, nici nu sunt bucătar... La un moment dat, am visat o chestie foarte ciudată vizavi de Scărlă: urma să ne căsătorim. Atât de fascinată eram de el. Dar a fost doar un vis. Am văzut că el are foarte multe admiratoare. Eu am fost așa, în umbră. L-am iubit în taină. Și-ntre timp m-am răzgândit”, a povestit Alexandra cu umor.

Alexandra Bazîru JPG

Tot în ediția Chefi la cuțite de aseară a obținut 3 cuțite Michael Moscovici, concurentul de origine română care a lucrat în restaurante de top din Israel.

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite