Cosmin Seleși revine la Pro TV. Ce emisiune va prezenta actorul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În curând, telespectatorii se vor întâlni un show ce nu trebuie ratat, dar și cu un prezentator care revine pe micul ecran cu o energie de zile mari.

Cosmin Seleși va prezenta emisiunea „Batem Palma“ FOTO Pro TV
Cosmin Seleși va prezenta emisiunea „Batem Palma“ FOTO Pro TV

Cunoscutul și îndrăgitul actor și om de televiziune revine în PRO TV și se va afla la cârma  emisiunii „Batem Palma“,  în care concurenții trebuie să apeleze la noroc și la apetitul pentru risc pentru a vedea dacă pot câștiga o sumă importantă de bani sau, dimpotrivă, una extrem de mică. 

Am tot primit întrebarea: când revin în televiziune? Iar astăzi e oficial: De acum! Și vă spun asta direct din platoul de filmare de care mi-a fost atât de dor! Mă bucur atât de mult să revin alături de cei din echipa Pro TV, pe care o cunosc și în care am încredere, dar și fericit sunt de faptul că urmează să fiu iar aproape de cei de acasă, să le dau din energia mea și să mă «hrănesc» cu părerea lor. Atât le transmit: să nu rateze nicio ediție deoarece le garantez că «Batem Palma» va fi un show cum n-au mai văzut, că se vor distra, vor trăi la intensitate mare momentele în care concurenții câștigă sume mai mici sau mai mari“, a declarat Cosmin Seleși.

Cosmin Seleși foto pro TV jpg

În primăvară, Cosmin Seleşi şi-a surprins admiratorii când a decis să părăsească echipa emisiunii „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1. „Un proiect foarte frumos, un proiect pe care l-am îndrăgit, îl iubesc în continuare, dar eu sunt un om activ, mie îmi plac provocările. Nu m-am plictisit…nu ştiu cum să zic. 9 ani a durat. Am fost primul prezentator”, declara, la vremea respectivă, Cosmin Seleşi. Acesta a negat că ar fi fost vorba despre o concediere, înlocuire sau că aspectul financiar ar fi jucat un rol.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite