Khalid Abdalla vorbește despre rolul său din „The Crown“: Dodi Fayed, iubitul Prințesei Diana INTERVIU EXCLUSIV
0Într-un interviu exclusiv acordat pentru „Weekend Adevărul“, Khalid Abdalla (43 de ani), actorul britanic cu origini egiptene care îl interpretează pe Dodi Fayed, spune că sezonul șase al „The Crown“, care a apărut pe 16 noiembrie, se concentrează pe responsabilitatea de a oferi oamenilor povestea de dragoste și finalul vieții celor doi dincolo de tabloide și camerele paparazzilor. Actorul accentuează de mai multe ori cuvântul „tandrețe“ – iată, așadar, cum ar trebui să privim moartea celei care a fost numită „Prințesa inimilor“.
În ediția viitoare a „Weekend Adevărul“ puteți citi un interviu exclusiv cu Elizabeth Debicki, cea care o interpretează pe Diana, prințesă de Wales.
„The Crown“, una dintre cele mai de succes producții marca Netflix, creată de Peter Morgan, ce a avut debutul în noiembrie 2016, a ajuns la final. Serialul a câștigat peste o sută de premii prestigioase, fiind prima producție care a câștigat toate premiile la categoria Dramă într-o singură ediție a premiilor Emmy. După ce au deschis ușa publicului către Familia regală a Marii Britanii, prezentându-i cu bune și cu rele, producătorii mută reflectoarele pe destinul Prințesei Diana, interpretată de Elizabeth Debicki, strâns legat de al producătorului de film Dodi Fayed.
„Weekend Adevărul“: Cum ați regăsit platourile de filmare ale „The Crown“ pentru al șaselea și ultimul sezon?
Khalid Abdalla: Sunt exact unde am terminat, unde am împachetat. Aproape exact în același loc. Este un serial cu o energie foarte puternică.
Cum v-ați simțit la întoarcerea pe platoul de filmare?
O mare parte din configurația pentru sezonul șase a fost acolo în sezonul cinci. Într-un fel, sezonul cinci a fost introducerea personajului meu, în așteptarea a ceea ce se va întâmpla în sezonul șase. Când m-am întors, eram foarte agitat, nimic altceva. În sfârșit, vom face asta și iată scripturile care ne arată modul în care vom explora începutul – începutul acelor conversații, fie că între mine sau Elizabeth sau Christian sau Alex sau Salim... De asemenea, procesul – sunt o mulțime de cercetări pe care le-am lăsat pentru sezonul șase pentru că există o mulțime de detalii fine despre ceea ce s-a întâmplat în acea vară și chiar este nevoie de concentrare și de implicare pentru a înțelege. În același timp, eram pur și simplu încântat de ceea ce eram pe cale să explorăm – acea vară, când s-au distrat foarte mult, dar au murit... Eram agitat ca naiba (râde).
Asimilarea unui personaj mai puțin cunoscut
Care este succesiunea evenimentelor, așa cum este relatată aici, de la începutul sezonului până la moartea lui Dodi Al-Fayed?
Reluăm de unde am rămas. Cred că unul dintre lucrurile grozave despre sfârșitul sezonului cinci este că am așteptat cu toții acest moment și este cam așa: „Da, aș vrea să merg în vacanța aceea“. Reluăm cu Dodi și Kelly pregătindu-se pentru nuntă și începutul vacanței; Diana ajunge la barcă și urmăm acea secvență de acolo, până la momentul în care s-au cunoscut, până la începutul unei relații, până la timpul petrecut la Paris și finalul. Este întregul episod din viața celor doi.
Cum este să vă reîntoarceți la Dodi, să reintrați în personaj, să îi reluați vocea și manierele?
Nu se simte ca o reîntoarcere, se simte ca o continuare. Cred că unul dintre lucrurile grozave despre „The Crown“ și unul dintre motivele pentru care cred că există show-uri atât de fabuloase este că oamenii pot explora pe parcursul a două sezoane. În primul sezon, pentru mine, începi să-ți cunoști personajul și îl stabilești. Sunt tot felul de lucruri pe care nu le știam sau pe care le încercam pentru prima dată, apoi intri din nou și spui: „OK, știm acele lucruri, acum să ne concentrăm pe acestea“. A fost o bucurie și o plăcere să reintru în pielea acestei persoane, pe care chiar am început să o cunosc și cu care să mă simt confortabil și pot să o explorez. Vocea, manierele – acele lucruri pe care le cunosc – fac mai mult parte din mine.
Și aspectele practice, când stați din nou cu Cate Hall și echipa ei. Ce trebuie să se întâmple ca să vă transformați în Dodi?
Doamne!, o mulțime de lucruri cu Cate. Eu port o perucă și este această creație a siluetei dintre păr și machiaj și costum. Creezi acest efect incredibil pe care „The Crown“ se pricepe atât de mult să îl atingă, acest lucru în care nu ești exact la fel, pentru că, într-un fel ciudat, cu cât ești mai aproape, cu atât ești mai departe. Ești la distanța perfectă, de unde ochiul tău spune: „Oh, doar pentru o secundă, am văzut persoana originală, dar de fapt îmi face foarte mare plăcere să mă concentrez asupra ta“. Deci, pe de o parte, există părul și machiajul, iar apoi costumul, sfârșitul anilor ’90, dar, din nou, silueta lui este diferită. Se îmbracă într-un mod complet diferit de felul în care m-aș îmbrăca eu în viața reală. Crearea acestor circumstanțe, pentru că sunt atât de multe imagini cu care suntem atât de obișnuiți și pe care le-am mai văzut. Acest echilibru între recrearea aproape perfectă a exact ceea ce purtau, cum ar fi haina și cizmele de cowboy în care a murit – toate aceste mici detalii. Apoi, desigur, pentru mine, cel mai mare lucru este vocea – munca pe care am făcut-o cu William și echipa lui pentru a o descoperi și, de asemenea, a-mi perfecționa accentul, pentru că aceasta este una dintre marile surprize din sezonul cinci pentru mulți oameni. Se întreabă: „Ce? Așa vorbește el? Așa a vorbit?“. Aceasta a fost o călătorie întreagă de cercetare, deoarece există foarte puține imagini filmate cu el vorbind. Există un singur interviu pe care l-am primit chiar înainte de prima citire, un apel ciudat în care îl sună pe Larry King, care îl intervievează pe Burt Reynolds, iar Dodi îl sună pentru a-i cere lui Burt Reynolds să își spună părerea despre cum Tony Curtis îl imită pe Cary Grant. Sunt doar 20 de secunde în care vorbește, dar îi auzi vocea. A mai fost un alt videoclip pe care am reușit să-l găsim. Din acestea construiești vocea, care era, în esență, cu accent american, dar cu mici tonuri de egiptean... Au fost toate acele elemente. Apoi, desigur, pur și simplu încep să-i înțeleg energia... Aceasta a fost o descoperire care s-a întâmplat cu Amy și Sid la costume. Aproape tot ceea ce poartă el vrei să atingi. Are un fel de blândețe și e ceva cald în asta. Când vorbești cu oameni care l-au cunoscut, exact asta îți vor spune. Există acel echilibru între el ca persoană de care îți pasă și cineva care oferă multă grijă. Dacă ar fi purtat ceva prea drept sau strălucitor, deodată nu mai era el. Toate aceste elemente își găsesc întâi drumul, iar apoi dialogul și piesele funcționează.
Responsabilitatea de a fi la înălțimea Istoriei
Cum este abordat finalul pe care o lume întreagă îl cunoaște? Este acel scenariu bizar în care credem că știm cel puțin povestea...
Este acel lucru pe care îl experimentăm în toate tragediile, fie că este o tragedie a lui Shakespeare, fie că este o tragedie greacă – nu este despre faptul că știi finalul. Îl știi. Este vorba despre crearea unui echilibru în care explorezi cât mai adânc posibil tensiunile care te aduc în acel punct. Nu cred că treaba noastră este să răspundem la întrebări despre acea perioadă. Cred că treaba noastră este să punem întrebări cât mai intens posibil despre acea perioadă. Ceea ce am recreat este în sine, cred eu, în anumite privințe, un act de cercetare. Recreăm multe dintre acele spații, acele experiențe, acea perioadă. Explorați așa cum am explorat noi, cum am simțit noi. O modalitate bună de a explica asta ar putea fi în jurul multor evenimente cu presa... Experiența mea, pentru prima dată în viața mea, de a fi într-o mașină în timp ce se mișcă și de a avea paparazzi lângă geam, lovind. Desigur, filmăm aceste scene de multe ori, ceea ce simulează în multe feluri experiența lor din nou și din nou. Îmi amintesc că într-una dintre acele zile, după ce am terminat de filmat, m-am dus acasă. Și în timp ce eram în mașină, ori de câte ori trecea un scuter pe lângă mine, tresăream. Există o parte din acea recreare a unei circumstanțe când, ca spectatori, ați putea să vă uitați și să spuneți: „Cumva, înțeleg reacția lor. Înțeleg de ce ar vrea să scape de ei“. Pe de altă parte, există relația dintre Diana și Dodi – dragostea. Unul dintre lucrurile pe care le-am făcut în pregătirea sezonului al șaselea a fost că m-am consultat cu echipa de cercetare și, împreună cu ei, am adunat cât mai multe fotografii din acea perioadă și le-am pus în ordine cronologică. Pentru mine, ele spun o poveste de dragoste incontestabilă, dar, în interiorul ei, vezi niște momente care nu sunt imagini iconice, dar care au o tandrețe incredibilă.
Ne puteți oferi un exemplu?
Un moment în care vezi mâna lui Dodi pe obrazul Dianei sau o bucată de filmare care a fost absolut fundamentală pentru sezoanele cinci și șase – felul în care, timp de șapte sau opt minute, sunt absorbiți unul de celălalt; brațul lui Dodi în jurul ei și Diana ținându-i brațul la spate, sprijinindu-se de el, cu frunțile una lângă cealaltă. Aceste momente foarte tandre pe care nimeni nu le are decât dacă există tandrețe în relație. Am explorat tensiunile dintre cei care îi urmăresc și această poveste de dragoste în curs de dezvoltare. Relația lor, de la început până la sfârșit, a durat șase săptămâni. Acesta este unul dintre lucrurile care, de foarte multe ori, șochează oamenii... Pe măsură ce o trăiești sau pe măsură ce o consumi, este absurd să pui această presiune asupra oricărei relații în primele șase săptămâni, a ideii de a fi pentru totdeauna – sau nu? Celălalt lucru important pentru mine este că Dodi nu a fost niciodată cunoscut cu adevărat... și astfel nu a fost niciodată jelit cu adevărat. Între sezonul cinci și șase, chiar poți să-l cunoști într-un mod mult mai larg. Pentru mine, sezonul cinci este să-l cunosc pe Dodi cu tatăl său, cu părinții lui. Este ca și cum cineva te cunoaște cu părinții tăi, iar apoi cineva te cunoaște cu prietenii tăi. În sezonul șase, în anumite privințe, îl cunoști pe Dodi mai mult cu prietenii săi și în relația de prietenie și de dragoste cu Diana. Creăm, explorăm circumstanțele tandre dintre ei pe măsură ce se apropie de tragicul lor sfârșit. Deschidem totul cât mai mult posibil și sperăm să creăm sau să ne jucăm rolul în circumstanțele unei anumite vindecări.
Este o responsabilitate uriașă și sper că publicul, când va vedea, va simți că am făcut-o corect și am onorat sensibilitatea subiectului.
Ați povestit cum a fost să filmați scenele din mașină. Trebuie să fi fost la fel de copleșitor sau ciudat să filmezi alte momente emblematice, care au fost atât de mediatizate și iată că a trebuit să le trăiţi.
Am trăit această experiență ciudată, un fel de „Înapoi în viitor“. Știi fotografia din „Înapoi în viitor“ care se schimbă? Mi s-a întâmplat un lucru ciudat, fie cu fotografiile, fie cu anumite părți de filmare în care i-am văzut și au fost părți emblematice ale peisajului meu. Ca toți ceilalți, i-am văzut și deodată eram în acele spații. Am fost în acele costume. Am ținut acea jachetă exact în acel fel. Mi-am pus acei ochelari. Am fost la intrarea din spate de la Ritz. Am intrat pe ușa rotativă. Am fost pe iaht. Este foarte ciudat ca experiență... Implică multă responsabilitate de a fi la înălțime, să fii acolo cât mai mult posibil pentru detalii, atunci când este vorba despre detaliul de a fi exact și de a explora spațiile. Sunt tot felul de lucruri pe care le-am înțeles despre cronologia a ceea ce s-a întâmplat în acea zi, pe care nu le-am înțeles înainte de a face asta. Este o responsabilitate uriașă și sper că publicul, când va vedea, va simți că am făcut-o corect și am onorat sensibilitatea subiectului.
În cameră cu o prințesă
Aţi lucrat foarte strâns cu Elizabeth Debicki. Ne puteți spune cum a fost să lucrați cu ea?
Să lucrez cu Elizabeth a fost una dintre marile bucurii ale carierei mele. Încă de prima dată când ne-am întâlnit pentru a ne pregăti, am răsuflat ușurat când am simțit că vedem direct ceea ce încercam să creăm. Elizabeth este o actriță extraordinară, o ființă umană extraordinară și un suflet extraordinar, care are atâta dăruire și dragoste pentru personajul Diana pe care îl interpretează. Simt asta și în legătură cu Dodi, și să găsesc acel spațiu între ceea ce simțim amândoi față de personajele noastre și, de asemenea, ceea ce simțim față de relația lor a fost doar încântare absolută, dar și iubire, tandrețe și foarte multă distracţie. Te uiți la imaginile din acea vreme și unul dintre lucrurile cruciale pe care le vezi sunt ușurința și tandrețea fizică... Nu primești asta pe ecran fără să le obții în afara ecranului... A trebuit ca eu să trec prin această experiență de a o întâlni prima dată pe Elizabeth ca Diana, și a fost destul de intimidantă. „Uau, sunt în cameră cu Diana“ și uneori te înșeli – „Ce? Aceasta este Elizabeth“. Desigur, din perspectiva ei, ea nu vede asta. Ea doar simte asta... A sosit momentul în care începi să intri în spațiul acela de ușurință și încântare și, desigur, pentru că s-au distrat atât de mult împreună în acea vară, am ajuns și noi să experimentăm acel sentiment. Dincolo de toate acestea, există și acel simț al responsabilității și al dragostei față de acel moment dificil al relației lor, dar și dorința de a recrea sensibilitatea acelui moment al istoriei de acum 25 de ani, care încă face parte din peisajul nostru cultural, și de a onora asta. Asta făcea parte din conversațiile noastre zilnice. De asemenea, trebuia să fim vigilenți la toate oportunitățile pe care scenariul le face posibile, dar care nu sunt neapărat scrise, ci se întâmplă pe platoul de filmare, se întâmplă într-o scenă și într-o privire, într-o atingere a mâinilor, sau un scurt moment de umor, sau orice ar fi... Am intrat amândoi, cred, în sezonul șase cu conștientizarea gravității acelui moment și a nevoii de a-l menține ușor. Nu știau că vor muri. S-au distrat de minune, dar au trecut prin toate aceste experiențe dificile. Nu există nimeni altcineva cu care mi-aș fi imaginat să explorez toate astea, în afară de Elizabeth.
Se încarcă comentariile...
