Soluţii din natură pentru picioare grele

Circulaţia deficitară de la nivelul picioarelor poate duce la apariţia senzaţiei de picioare grele. Dacă şi tu ai o astfel de problemă, poţi folosi cu încredere remediile din plante.

Ştiri pe aceeaşi temă

De obicei, cele mai afectate de simptomul picioarelor grele, problemă numită medical insuficienţă venoasă, sunt femeile cu vârsta de peste 40 de ani.

Această neplăcere este însoţită deseori de varice şi este cauzată de modificările hormonale, de obezitate şi de boli precum diabetul. Insuficienţa venoasă nu se vindecă, însă leacurile din natură pot preveni complicaţiile. Remediile naturale ajută la stimularea circulaţiei, mărind tonusul venos. 

Ghimpele  creşte tonusul vascular

Este unul dintre cele mai eficiente tratamente recomandate în insuficienţa venoasă. Substanţele active ale ghimpelui pădureţ, printre care ruscogeninele, au efect antiinflamator şi vasoconstrictor, crescând tonusul vaselor sanguine.

Ceaiul se prepară din două linguriţe de plantă la o cană cu apă, care se lasă la fiert zece minute. Se beau câte două căni pe zi, cu jumătate de oră înainte de masă.

Tinctura de castan protejează vasele

Acest preparat dă rezultate bune în combaterea insuficienţei venoase, castanul fiind un excelent remediu antiinflamator, antiedematos, antioxidant şi protector vascular. Se iau zilnic 10-15 picături de tinctură de castan diluate în 50 ml de apă. Extern, se aplică pe zona umflată a picioarelor o linguriţă de tinctură diluată în 50 ml de apă.

Hamamelisul reglează circulaţia

Hamamelisul, un arbore de la care se folosesc frunzele, ramurile şi scoarţa, are proprietăţi vasoconstrictoare, ajutând la reglarea circulaţiei sanguine şi la tonifierea venoasă. Pentru prepararea infuziei, se adaugă 3 g de hamamelis într-o ceaşcă de apă fierbinte şi se lasă un sfert de oră. Se beau trei căni pe zi, timp de 15 zile.

Pentru decoct, se fierb 10 g de plantă în jumătate de litru de apă, timp de cinci minute. După ce s-a răcit, se aplică pe zona umflată a picioarelor, de două ori pe zi. De asemenea, se pot masa picioarele cu unguente pe bază de hamamelis.

Uleiurile esenţiale reduc disconfortul

Masajul cu uleiuri esenţiale reduce disconfortul dat de senzaţia de piciore grele. Sunt recomandate uleiul de chiparos, rozmarin, lămâiţă, cimbrişor, mentă sau de lavandă. Se diluează cinci picături din aceste uleiuri în 200 ml de ulei vegetal, iar cu amestecul obţinut se masează de la glezne spre genunchi.

Masaj cu  mentă şi cu ulei de măsline

Tot pentru masarea picioarelor afectate de insuficienţă venoasă se poate folosi un amestec obţinut din mentă şi din ulei de măsline. Se adaugă un pumn de mentă uscată în 200 ml de ulei de măsline şi se lasă la macerat o săptămână. Se strecoară şi se ţine într-o
sticluţă închisă etanş. Se masează picioarele în fiecare seară.

Curele cu apă termală, de ajutor

Curele cu ape termale sulfuroase sunt eficiente în tulburările circulatorii periferice şi în insuficienţa venoasă. Sărurile din astfel de ape au o acţiune antiinflamatoare şi antalgică, reducând edemele.

Astfel de cure se pot face în staţiuni precum Pucioasa, Călimăneşti, Căciulata şi Cozia. De asemenea, pentru combaterea senzaţiei de picioare grele este recomandat şi drenajul limfatic, ce presupune masarea zonelor care corespund ganglionilor limfatici.

Specialistul nostru
Dr. Ruxandra Constantina

medic de familie
competenţă în apifitoterapie
reflexoterapeut

Senzaţia de picioare grele apare ca urmare a unei circulaţii periferice deficitare. Plantele utilizate pe cale internă au rol diuretic, de fluidificare a sângelui, veno- şi capilaroprotectoare. Se poate lua infuzie de sulfină, de mesteacăn sau de urzică, decoct de coada-calului sau de rădăcină de osul-iepurelui, singure sau în amestec. Se beau câte două căni pe zi, între mese.

Ginkgo biloba are acţiune vasoprotectoare şi antiinflamatoare. Se consumă sub formă de ceai (infuzie, 2-3 căni/zi), tinctură (30-40 picături de 3 ori/zi, înainte de mese) sau comprimate (40 mg de 2-3 ori/zi). Se recomandă şi păducelul, sub formă de infuzie (o cană pe zi) sau tinctură (10-15 picături de 3 ori/zi, diluate în 50 ml de apă, timp de 30 de zile).

Cauză

Senzaţia de picioare grele este cauzată de circulaţia periferică deficitară.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările