Astmul poate fi ţinut sub control!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Mondială a Astmului este marcată astăzi şi pe toată durata săptămânii 3-9 mai printr-o serie de evenimente ce urmăresc creşterea gradului de diagnosticare a acestei boli şi conştientizarea în ceea ce priveşte severitatea şi riscurile pe care le implică netratarea ei.

„Anul acesta, în România, Ziua Mondială a Astmului va fi marcată în premieră printr-o campanie de informare extinsă la nivel naţional", spune prof. dr. Florin Mihălţan.

Campania, intitulată „Respiraţia. Prima şi cea mai naturală mişcare!", se va desfăşura în Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napoca. Astfel, doritorii vor putea afla mai multe informaţii prin campanii directe, la nivel stradal, precum şi prin intermediul cabinetelor medicale implicate în program, unde se vor putea testa gratuit.

„Sâmbătă, 8 mai, între orele 10.00-18.00, cei interesaţi să-şi măsoare funcţia pulmonară şi să afle cât de bine respiră plămânii lor sunt aşteptaţi în Parcul Tineretului (Bucureşti), în parcul Copou (Iaşi), în Parcul Operei (Timişoara) şi în Piaţa Avram Iancu (Cluj-Napoca).

Diagnosticare în doar 10 la sută din cazuri

Se estimează că, în România, există circa un milion de persoane care suferă de astm bronşic, dintre aceştia doar 100.000 fiind diagnosticaţi şi urmând un tratament. În lipsa unor măsuri terapeutice, astmul bronşic, afecţiune cronică şi incurabilă, afectează serios calitatea vieţii şi se poate solda cu deces.

Mai multe informaţii privind evenimentele ce marchează Ziua Mondială a Astmului la noi în ţară se pot găsi pe blogul www. campanieastm.ro.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite