Turcan: Ministerul Culturii va aloca 16,3 milioane euro pentru Muzeul Revoluţiei Anticomuniste
0Ministerul Culturii va aloca 16,3 milioane euro pentru realizarea Muzeului Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989, iar lucrările sunt estimate să înceapă anul viitor, a declarat ministrul Raluca Turcan într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Timişoara.
Raluca Turcan a menţionat că până în prezent au fost semnate contractele de proiectare şi proiectul tehnic. „Ministerul Culturii derulează un amplu proiect de investiţii, şi anume, vom realiza Muzeul Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din 1989. Ministerul va aloca 16,3 milioane de euro net. Banii există şi în momentul de faţă au fost semnate contractele de proiectare faza DALI, cât şi proiectul tehnic. Unitatea care gestionează această investiţie, printr-un acord cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, mă asigură şi în felul acesta vă asigur şi eu că în cursul anului viitor vor începe efectiv lucrările de execuţie la Muzeul Revoluţiei Anticomuniste", a declarat ministrul Culturii.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, efectuează vineri o vizită de lucru la Timişoara şi va participa la reprezentaţia spectacolului "The Infernal Comedy", piesă jucată de celebrul actor John Malkovich.
Eschivă privind noi clarificări pe tema azilelor groazei
Întrebată despre scandalul privind azilele groazei, Raluca Turcan nu a dorit să comenteze. „Tot ce am avut de spus pe acest subiect, am spus. Vizita mea la Timişoara are cu totul şi cu totul altă agendă. Am încredere în ancheta derulată de o instituţie a statului care investighează criminalitatea organizată. Nu mai am nimic de spus pe acest subiect, ce a trebuit să spun, am spus public. În rest, multe-multe interpretări şi distorsionări de adevăr. Dacă mai aveţi alte întrebări cu obiectul vizitei mele”, a declarat Turcan.
Turcan a adăugat că are încredere în instituţiile statului care anchetează cazul. „Am încredere în instituţiile statului. Am respectat litera legii. Alt comentariu nu voi face în niciun fel în plus”, a mai precizat Raluca Turcan.
Turcan, a transmis luni, după ce PSD i-a cerut să îşi dea demisia în urma scandalului azilelor de bătrâni, că la momentul acreditării centrului din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităţilor legale şi oricine intervine pentru a acoperi nereguli în activitatea unor astfel de centre, pentru a ascunde nerespectarea obligaţiilor în derularea activităţii, sau pentru a bloca aflarea adevărului, trebuie să plătească. „Sunt ferm convinsă că ancheta va scoate la iveală cine se face vinovat de astfel de lucruri şi că făptuitorii vor fi pedepsiţi”, mai spune ministrul.