Paul Stănescu, un apropiat al lui Firea, preia șefia interimară la PSD București
0Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat, într-o declarație de presă, că Paul Stănescu, secretar general al formațiunii, a fost numit președinte interimar al PSD București, cât timp Gabriela Firea e suspendată.
„Nu există autosuspendare în statut, de aceea s-a şi supus la vot suspendarea pe o perioadă limitată de timp şi numirea domnului Paul Stănescu în funcţia de preşedinte interimar a organizaţiei Bucureşti", a spus Marcel Ciolacu, la sediul central al PSD, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului.
Liderul PSD a adăugat că Gabriela Firea nu a greşit cu nimic, instituţional, în cazul centrelor rezidenţiale pentru vârstnici.
„Doamna Firea, din punctul meu de vedere, ca şi prim-ministru, nu a greşit cu absolut nimic instituţional. Doamna Firea nu a avut nicio atribuţie în ceea ce priveşte centrele pentru persoanele cu dizabilităţi. (...) Nu a avut nicio atribuţie în acest domeniu. Presupun că demisia domniei sale a venit în urma anumitor dezvăluiri de către presă şi, la fel cum am spus şi în Consiliul Politic Naţional, să fie un lucru pe care să îl învăţăm fiecare dintre noi, să avem grijă de oamenii care apar pe lângă persoanele publice, cei care ne fotografiază, ne filmează, sunt binevoitori, ca pe urmă să folosească aceste conjuncturi, în care câteodată nu sunt invitaţi, ca să îşi vadă anumite scopuri economice. Este un cost mare, dar cred că cu toţii, şi eu şi colegii mei, trebuie să avem foarte mare grijă cu cei care apar din când în când în anturaj", a completat Ciolacu.
Suspendare pe termen nelimitat
Întrebat pe ce perioadă este suspendată din funcţii Gabriela Firea, Marcel Ciolacu a răspuns: „Momentan, conform statutului, nu este o perioadă limitată de timp, până în momentul în care se lămuresc toate lucrurile. În acest moment este suspendată şi din funcţia de prim-vicepreşedinte".
Liderul PSD a evitat să răspundă la întrebarea dacă o mai susţine pe Firea pentru a candida la funcţia de primar general al Capitalei: „În acest moment nu avem alegeri locale, nici generale, nici europarlamentare. Sunt ferm convins că în momentul respectiv o să vorbim despre acest lucru."
„Demolarea” lui Firea
În mesajul în care și-a anunțat demisia din funcție, Gabriela Firea a vorbit de încercarea de demolare a acesteia, precum și de faptul că e o încercare de a o îndepărta din pretenția de a se înscrie în cursa pentru Primăria Capitalei.
„Plătesc pentru vina de a fi avut încredere în oameni! Prietena și colega mea Ligia m-a urmat peste tot, în drumul profesional. Am muncit împreună până la epuizare, până la boală. Am plătit amândouă cu afecțiuni grave stresul acumulat la televiziune, în politică, mai ales la primărie. Ea plătește, la rândul ei, tot pentru că a avut încredere în oameni. A vrut să ajute. Nu să facă bani, nu să facă rău (...) În aceste 10 zile de război total pentru demolarea mea și mai puțin pentru aflarea adevărului, am observat că subit, ca la un semn sau o comandă, a existat un singur interes : să se arunce cât mai mult noroi spre mine, cât mai multe dezinformări, să se exercite presiune mediatică asupra mea și a soțului meu, să fim puși la stâlpul infamiei, cu un singur scop. Scopul nu era doar să plec din Guvern. Conduc ministerul cu cel mai mic buget și m-am luptat, uneori, inclusiv cu cei care trebuiau să mă ajute pentru toate proiectele realizate, cu mare chin, într-un an și jumătate. Obiectivul demolatorilor mei din multe direcții este să nu mai intru în cursa pentru Primăria Capitalei! Să nu mă mai aliniez la startul precampaniei!”, scria Firea pe Facebook