Sectorul bugetar fierbe: val de proteste și greve

0
Publicat:

Angajații la stat din mai multe domenii ies de câteva zile în stradă pentru a cere măriri salariale exact în pragul adoptării Bugetului de către Guvern, aceștia amenințând cu paralizarea activității instituțiilor din care fac parte, în cazul ignorării lor.

Angajați din domeniul culturii protestând FOTO Sindicatul Culturalia
Angajați din domeniul culturii protestând FOTO Sindicatul Culturalia

O parte dintre angajații din Ministerul Culturii și din Direcții județene de cultură au ieșit să protesteze în fața ministerului. „Cerem echivalarea salariilor cu celelalte instituții. 3.000 de lei e salariul maxim în Direcțiile Județene și 5.000 de lei în minister. Nu se mai poate”, arată Sindicatul Culturalia, structură care îi reprezintă pe angajații din cultură.

Angajații din Direcțiile de Statistică din țară, precum și de la Institutul Național de Statistică, au intrat oficial în grevă, anunțul fiind făcut de marți de Federația Națională a Sindicatelor din Administrație, după mai multe zile de proteste. Revendicările sunt tot de natură salarială, fiind cerută aplicarea promisiunilor făcute anterioare de miniștri. Mai mult, FNSA atrage atenția că angajații de la statistică ar putea boicota pregătirea rândurilor de alegeri din 2024: „Reamintim că personalul din domeniul statistic desfășoară o activitate complexă și de importanță majoră în toate domeniile economiei naționale, inclusiv are rol important în procesele electorale ce vor fi organizate în anul 2024”, arată FNSA.

De asemenea, e cerută rezolvarea situației de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, o altă instituție unde sunt două probleme: salarii mici și deficit de personal.

Proteste sunt anunțate și de grefieri, Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial făcând mai multe anunțuri privind reducerea programului cu publicul sau cu participarea doar la ședințele cu urgențe. Protestele sunt pe termen nelimitat, iar potrivit grefierilor nemulțumiți, în ziua votării bugetului activitatea va fi de doar patru ore.

Sindicaliștii din Sănătate, și ei în stradă

Și sindicaliștii din Sănătate au fost în stradă marți, ceea ce a determinat Guvernul să-i cheme pentru consultări, la Palatul Victoria, pentru a lua act despre cerințele lor și să vadă dacă pot lua măsuri pentru rezolvarea revendicărilor.

După întrevedere, Executivul a venit cu un comunicat în care nu spune mai nimic despre cum ar putea mări salariile din domeniul sănătății: „Perspectiva creșterilor salariale pentru angajații din sistemul de sănătate și eliminarea inechităților salariale au fost, de asemenea, discutate, în contextul aprobării de către Guvern a proiectului de buget pentru anul viitor.Consultările între reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor din sănătate vor continua”, se arată în comunicatul de presă de la Palatul Victoria. În schimb, Executivul a găsit majorarea cu 5% a lefurilor aleșilor locali.

Pentru moment, Guvernul a reușit să oprească protestul sindicaliștilor din Poliție, după ce la începutul săptămânii aceștia au ieșit în stradă. În zona sindicală sunt așteptate deciziile guvernanților privind salarizarea pe anul viitor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite