Video Decizie luată în grabă: Gigi Becali spune că a pierdut peste un milion de euro

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigi Becali a dezvăluit că a pierdut peste un milion de euro după ce, speriat de posibilitatea ca George Simion să câștige alegerile prezidențiale, a schimbat toți banii cash din lei în euro.

Gigi Becali a pierdut un milion de euro FOTO: Mediafax
Gigi Becali a pierdut un milion de euro FOTO: Mediafax

Latifundiarul din Pipera a povestit cum a pierdut o sumă considerabilă de bani din cauza unei decizii luate în grabă, în contextul alegerilor prezidențiale. După ce George Simion a obținut aproape 41% din voturi în primul tur, Gigi Becali s-a temut că liderul AUR ar putea deveni președinte. Convins că leul se va prăbuși, Becali a schimbat toți banii cash pe care îi avea în casă din lei în euro.

Totul s-a întors împotriva lui după turul al doilea, când Nicușor Dan a câștigat alegerile, iar leul s-a apreciat. Astfel, schimbul făcut în grabă s-a dovedit a fi o decizie neinspirată. Becali estimează pierderea la peste un milion de euro.

„Am pierdut peste 1 milion de euro că am schimbat toți leii în euro că îmi era frică că iese el (n.r. – George Simion). Pe cuvântul meu de onoare. Toți leii i-am schimbat și am pierdut 1 milion de euro. Nu contează ce am schimbat sau nu. Gata, nu spun ce, am pierdut 1 milion de euro”, a declarat Becali, citat de fanatik.ro.

După anunțarea rezultatelor alegerilor prezidențiale, Gigi Becali s-a întâlnit, duminică seară, cu George Simion. Patronul FCSB le-a spus reporterilor că a venit la Parlament „să consolăm băiatul”.

Cum s-a ajuns la o pierdere de un milion de euro

În perioada cuprinsă între 4 și 18 mai 2025, cursul euro a variat între un maxim de 5,1222 lei și un minim de 4,9773 lei. Pe 17 mai, înainte de turul doi, un euro valora 5,1033 lei. După victoria lui Nicușor Dan, pe 19 mai, euro era cotat la 5,0315 lei, potrivit datelor BNR.

Calculele arată că, pentru a pierde un milion de euro în urma acestei oscilații, ar fi trebuit să schimbe aproximativ 176 de milioane de lei la cursul maxim și să-i vândă apoi la cursul minim.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite