Guvernul modifică Legea Dialogului Social și Codul Muncii

0
Publicat:

Premierul a anunțat că Guvernul va modifica, prin ordonanţă de urgenţă, Legea dialogului social şi Codul Muncii, în acord cu recomandările europene, cu cele ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi cu angajamentele asumate prin PNRR. 

FOTO Guvernul României
FOTO Guvernul României

„Pe toată perioada mandatului am acordat atenţia cuvenită dialogului şi consultărilor cu partenerii sociali, cu mediul de afaceri, cu structurile asociative, cu toţi cei care au avut şi au un cuvânt de spus în ceea ce înseamnă bunul mers al societăţii. În urma acestui dialog am putut să desprindem o serie de concluzii şi am putut să culegem datele despre ceea ce se întâmplă în realitate, să vedem modul şi viziunea prin care partenerii sociali, mediul asociativ, structurile din mediul de afaceri reuşesc să vină cu propuneri concrete şi să facem în aşa fel încât, la nivelul Guvernului, să identificăm măsurile şi deciziile care să poată să aibă aplicabilitate şi să rezoneze cu aşteptările întregii societăţi”, a spus premierul Nicolae Ciucă în ședința Guvernului.

Șeful Guvernului a mai subliniat că „toate aceste aspecte vin să se concretizeze printr-un demers care, astăzi, în şedinţa de Guvern, va fi finalizat printr-o ordonanţă de urgenţă în care aprobăm unele modificări în scopul flexibilizării şi încurajării negocierilor colective la nivel de sector de activitate. În acest sens vom modifica Legea dialogului social şi Codul Muncii în acord cu recomandările europene, cu cele ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, şi cu angajamentele asumate prin PNRR”. 

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus că s-a revenit la o discuţie cu partenerii sociali, iar Comisia Europeană a fost informată și a agreat noile modificări, iar partenerii sociali sunt acum de acord cu cu actuala formă, care, potrivit ministrului rezolvă și câteva probleme rămase nerezolvate. 

„Am revenit la discuţii cu partenerii, am informat Comisia Europeană şi a fost de acord şi a agreat noile modificări astfel încât partenerii sociali sunt acum de acord cu această formă”, a spsu ministrul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite