Continuă contraselecția partidelor. Persoane fără legătură cu domeniul, numite în funcții-cheie

0
Publicat:

Partidele continuă să trimită, prin intermediul celor care conduc instituțiile de stat, persoane a căror pregătire se bate cap în cap cu domeniul unde ar trebui să ia decizii, două astfel de cazuri fiind Fondul de Garantare și cel de Contragarantare.

PSD, PNL și UDMR au exemple de impunere a unor persoane nepotrivite în funcții FOTO Mediafax
PSD, PNL și UDMR au exemple de impunere a unor persoane nepotrivite în funcții FOTO Mediafax

Lipsa aplicării principiilor profesionalizării instituțiilor de stat, așa cum sunt ele stabilite în OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat, duce la situații în care în diferite structuri ale statului să ajungă persoane nepotrivite din punct de vedere al studiilor sau al parcursului profesional. Mai precis, în loc să aibă loc o selecție riguroasă a unor specialiști, numiți în urma unei proceduri transparente, pe o perioadă de patru ani, toate partidele care s-au succedat pe la guvernare în ultimii ani au mers pe varianta numirilor simple, prin girul politic al unor formațiuni, pe perioade de patru luni.

Asemenea situații întâlnim și în cazul Consiliului de Administrație de la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA - IFN (FNGCIMM SA - IFN) și Consiliul de Supraveghere de la Fondul de Contragarantare, ambele având ca acționar majoritar Ministerul Finanțelor. Așadar, conducerea ministerului este cea care decide numirile temporare pentru instituții-cheie privind acordarea ajutoarelor de stat pentru micile întreprinderi.

Deși ambele consilii sunt conduse de președinți cu un CV profesional care nu lasă semne de întrebare, fiind vorba de Florin Jianu (Fondul de Garantare) și Cristian Socol (Fondul de Contragarantare), în cele două consilii au ajuns și persoane fără legături cu domeniul. Liderii Coaliției nu s-au opus numirilor nepotrivite, ci au lăsat să curgă acestea.

„Întrecere“ între partide

Una din persoanele numite la Fondul de Garantare este Marius Nicoară, fost senator PNL. La bază, Nicoară este inginer mecanic, iar timp de aproape 20 de ani a avut diferite funcții politice, adică președinte al Consiliului Județean Cluj și trei mandate de parlamentar. Nicoară a reușit să se remarce prin mai multe momente controversate. În 2010, în timp ce colegii dezbăteau Legea pensiilor, el a fost surprins că se uită la un film pentru adulți. Fostul senator a avut o altă interpretare, deși imaginile surprinse sugerau altceva. „Nu este vorba despre un film pentru adulţi, ci este vorba pur şi simplu de un e-mail pe care l-am primit de la un coleg, în care e vorba despre cu totul altceva. Nu are nicio legătură cu filme pentru adulţi. Este un e-mail glumeț. Nu este absolut nimic acolo indecent. Este doar un masaj thailandez versus masaj american“, declara în 2010 Nicoară, într-o intervenție la postul TV Realitatea.

În 2018, Marius Nicoară a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. „Am făcut o greșeală pe care mi-o asum. Condamnarea nu este definitivă și voi face recurs. Am băut o bere și am condus sub influența băuturilor alcoolice, dar nu am rănit pe nimeni“, afirma Nicoară, după condamnarea în primă instanță, pentru a-și justifica situația.

Omul de încredere al lui Marcel Ciolacu de la Ministerul Dezvoltării, Marcel Stoica (acesta deține funcția de secretar de stat, fiind responsabil de Programul „Anghel Saligny“), a fost numit și el membru în Consiliul de Administrație, deși pregătirea sa este de inginer mecanic. În acest CA fost numit și Marius Zinca, care tot prin numire politică a ajuns secretar general adjunct la Finanțe. Zinca a terminat Facultatea de Drept, apoi Marketingul. Dreptul l-a făcut la Universitatea Hibiscus, cu terminarea studiilor în anul 2000, licența fiind dată la o altă universitate. Fiecare membru al acestui CA beneficiază de o indemnizație brută lunară de 12.800 de lei, fiind nevoie doar să participe la o ședință lunară.

Și la Contragarantare, aceeași poveste

Și la Fondul de Contragarantare, în cadrul Consiliului de Supraveghere, sunt printre membrii puși și persoane care nu au studii care să aibă legătură cu ceea ce se ocupă instituția. Două exemple sunt relevante în această instituţie. Pe filieră UDMR, în CS-ul de la Fondul de Contragarantare a fost numit Derzsi Akos, care are studii de inginer minier, cu o licență obținută în anii ’80. În 2006 a terminat și un masterat în Științe Administrative la Universitatea Babeș Bolyai. În prezent este și subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării, loc unde a fost mutat de la Ministerul Energiei, în 2021.

Un al doilea nume de la Fondul de Contragarantare, pus tot politic și fără o pregătire care să scoată în evidență că se potrivește profilului instituției, este Eduard Mike. Prima facultate terminată de Eduard Mike a fost cea de Drept, la Universitatea Transilvania din Brașov. Ulterior, a fost și Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară. Așadar, nimic pe filieră de finanțe și economie. Potrivit informațiilor „Adevărul“, Eduard Mike este un apropiat al ministrului Adrian Câciu, de aceea a și fost adus la Ministerul Finanțelor. De altfel, Eduard Mike este membru și în Consiliul de Administrație al CNAIR. În acest CS, remunerația brută lunară este de 12.600 de lei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite