Ciolacu, la reuniunea liderilor PES: Vom trimite mai mulți eurodeputați PSD decât în urmă cu cinci ani

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, în cadrul reuniunii liderilor Partidului Socialiştilor Europeni, organizat la Palatul Parlamentului, că familia social-democraților „a fost mereu și rămâne principalul aliat al României la nivel European”. Liderul Partidului Social Democrat a afirmat că își dorește ca în acest an țara noastră să trimită mai mulți eurodeputați PSD, decât în urmă cu cinci ani. Prim-ministrul a atras atenția, în discursul său, și că extremiștii „vor să dezbine Europa”.

Marcel Ciolacu la la reuniunea liderilor PES Foto: Captură de ecran
Marcel Ciolacu la la reuniunea liderilor PES Foto: Captură de ecran

„Vă mulțumesc pentru sprijinul necondiționat oferit de social-democrații europeni pentru aderarea României la spațiul Schengen. Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat fermierilor și cetățenilor afectați de multiplele crize suprapuse care afectează întreaga Europă. Familia noastră politică a fost mereu și rămâne principalul aliat al României la nivel European, de aceea să spun astăzi cu tărie și încredere că social-democrații europeni pot câștiga alegerile pentru Parlamentul European și că din România vom trimite mai mulți eurodeputați PSD decât în urmă cu cinci ani. Sunt ferm convins că noi suntem curentul politic de care are nevoie acum Uniunea Europeană”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a susținut că după 20 de ani se conducere de dreapta, „Europa are nevoie de mai multe politici sociale”.

Așa cum știți pentru stabilitatea și dezvoltarea României am luat decizia de a face echipă printr-o listă comună cu aliații noștri de la guvernare, însă Partidul Social Democrat continuă să facă echipă cu social-democrații europeni pentru o Uniune Europeană care să redevină motorul dezvoltării și bunăstării pentru cetățenii săi. După 20 de ani se conducere de dreapta, Europa are nevoie de mai multe politici sociale, are nevoie de umanizare, are nevoie de energia și de ideile pe care social democrația europeană le susțin. Când spunem că nimeni nu mai trebuie lăsat în urmă trebuie să facem acest lucru și o spun cu modestie, noi am fost cei care am făcut mereu acest lucru”, a afirmat Ciolacu.

Ciolacu: Extremiștii vor să dezbine Europa

Marcel Ciolacu a tras un semnal de alarmă cu privire la riscul extremiștilor, afirmând că aceștia vor să dezbine Europa.

Extremiștii nu au făcut nimic. Ei caută doar să dezbine Europa și să ne arunce în brațele lui Vladimir Putin. Externiștii vor să nu mai avem bani europeni, vor să nu mai circulăm liberi în Europa, vor să ne închidă frontierele și să ne urâm unii cu ceilalți. Realitatea este simplă. în timp ce anti-europenii se filmau pe rețelele sociale, comisarii noștri contribuiau la soluții pe care le-am găsit la multiplele crize pe care le-am traversat. Am gestionat pandemia, am venit cu măsuri pentru a proteja fermierii, am compensat prețul la energie, am protejat locurile de muncă, am implementat planurile de redresare și am folosit cum trebuie fondurile europene”, a precizat premierul.

Prim-ministrul a afirmat că datorită programul SURE dezvoltat de Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, au fost salvate milioane de locuri de muncă. „Doar în România am beneficiat de peste 3 miliarde de euro din acest program”, a adăugat Ciolacu.

Premierul a menționat că în țara noastă a început încă de anul trecut  implementarea salariului minim european, afirmând că acesta „a crescut într-un ritm accelerat, tocmai pentru a ne apropia cât mai rapid de nivelul de salarizare europeană”.

Marcel Ciolacu a afirmat că luxemburghezul Nicolas Schmit, candidatul Partidul Socialiştilor Europeni (PES) la conducerea Comisiei Europene, ales în urma congresului de la Roma, „intră într-o luptă dificilă”, dar că pe sociali-democrați nu îi sperie astfel de momente. „Avem misiunea și datoria să luptăm pentru convingerile și valorile noastre și de aceea salut programul nostru politic aprobat recent la Roma pe care o avem ocazia să-l prezentăm astăzi la București. Acest document arată clar Europa pe care ne-o dorim și lupta noastră pentru un trai mai bun pentru cetățenii pe care îi reprezentăm”, a precizat liderul PSD.

Marcel Ciolacu a spus că social-democrații europeni sunt „primii și cei care ne susțin cel mai clar în privința aderării imediate și complete la spațiul Schengen.” „Sunt convins că după ce România a intrat a trecută în zona liberă de circulație pe calea aeriană și maritimă, cu sprijinul dumneavoastră vom realiza integrarea completă printr-o decizie până la sfârșitul anului”, a adăugat liderul PSD.

Premierul a menționat cu privire la alegerile pentru Parlamentul European, că „Partidul Social democrat va câștiga aceste alegeri și va trimite în Parlamentul European un număr important de reprezentanți.”Dorim să pornim de aici de la București valul social democrat în toată regiunea noastră, de aceea este important să ne susțineți pentru că în viitoarea Comisie Europenă și în viitorul Parlament European să avem mai mulți lideri din zona noastră, pentru că doar prin unitate și coeziune Europa poate să fie puternică și pentru acest lucru ne trebuie și reprezentantivitate”, a adăugat liderul PSD, dorindu-i succes comisarului european Nicolas Schmit în lupta pentru șefia Comisiei Europene, dar și PES și partidelor social-democrate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite