Serena continuă să se facă de râs: Ce a declarat Williams în prima ei apariţie media de după finala de la US Open

Serena continuă să se facă de râs: Ce a declarat Williams în prima ei apariţie media de după finala de la US Open

Chiar dacă e tot mai evident că nici arbitrul meciului cu Naomi Osaka, nici altcineva, n-a avut nimic cu fostul lider WTA, acesta insistă că a fost o victimă.

Serena Williams a acordat primul ei interviu de după finala controversată de la US Open, iar declaraţiile ei, oferite în exclusivitate pentru talk-show-ul australian „The Project“ urmează să fie difuzate în următoarele ore. 

Până atunci, producătorii show-ului au arătat o parte din afirmaţiile făcute de fostul lider WTA. În primul rând, Serena şi-a criticat, din nou, antrenorul, cel care a admis că a încercat să se comunice cu Williams în timpul finalei cu Osaka prin limbajul semnelor. Apoi, Serena a reluat ideea potrivit căreia femeile sunt victimele sexismului în tenis. 

„Nu înţeleg despre ce a vorbit Patrick Mouratoglou (n.r. – antrenorul ei). Noi n-am avut niciodată semne stabilite prin care să comunicăm. Dacă eşti femeie, trebuie să poţi să faci măcar jumătate din ce le e permis bărbaţilor“, a spus americanca de 36 de ani.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: