România, decizie curajoasă: Cum se va desfăşura Maratonul Internaţional Bucureşti, în acest an

România, decizie curajoasă: Cum se va desfăşura Maratonul Internaţional Bucureşti, în acest an

Alexandru Corneschi, alergător de elită, poate obţine prin Maratonul Internaţional Bucureşti biletele pentru Jocurile Olimpice

Din cauza pandemiei, multe curse au fost anulate, însă Bucharest Running Club (BCR) tocmai a anunţat condiţiile în care va organiza marele eveniment din 2020, care va avea şi o miză sportivă uriaşă.

Bucharest RUNNING CLUB anunţă că 250 de alergători de elită vor lua startul la cea de a XIII-a ediţie a Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON. 
 
Bucureştiul va deveni în acest fel, în 11 octombrie, una dintre puţinele destinaţii la nivel mondial, care, în 2020, oferă atleţilor oportunitatea de a obţine un loc într-un clasament acreditat internaţional, care să le permită acestora calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Evenimentul va fi marcat şi de prezenţa flăcării maratonului de la Atena, un simbol al performanţei, care va sosi la Bucureşti cu această ocazie, împreună cu delegaţia elenă.
2
ore, 11 minute şi 30 de secunde e baremul olimpic pentru proba de maraton (42km) la masculin. La feminin, timpul necesar calificării e de 2 ore, 29 de minute şi 30 de secunde. 
 
După analizarea situaţiei actuale şi consultarea cu autorităţile române şi cu partenerii implicaţi în procesul de organizare, Bucharest RUNNING CLUB a luat decizia ca ediţia de anul acesta a Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON să se desfăşoare fizic pentru alergătorii profesionişti (250 de participanţi), în data de 11 octombrie şi virtual în perioada 11-18 octombrie, pentru alergătorii care, deşi nu pot fi împreună fizic - având în vedere condiţiile speciale ale perioadei pe care o traversăm, care nu permit un număr mare de participanţi - doresc să rămână prezenţi în calendarul competiţional, să  continue să susţină cauzele sociale şi de mediu în care cred şi să adauge colecţiei personale şi medalia ediţiei anului 2020. 
 
Alergătorii deja înscrişi vor fi automat transferaţi la ediţia din 2021 şi vor primi ca bonus un voucher pentru participarea gratuită la ediţia virtuală RBBM 2020, reînscrierea fiind necesară în acest caz. Voucher-ul va fi primit pe e-mail, după transmiterea unei solicitări pe adresa info@abrc.ro, până la data de 27 septembrie 2020.
 
Participanţii la competiţia “#RunRomania Virtual Run Week” optează încă de la înregistrare pentru una dintre cauzele sociale sau de mediu, pe care aleg să o susţină, şi au posibilitatea de a lua startul de oriunde din lume, la una dintre cursele de 42 km, 21km, 15km, 10km şi 5km, pe traseele alese de ei înşişi, având la dispoziţie 7 zile pentru a finaliza cursa, în perioada 11-18 octombrie. Înregistrarea timpului şi realizarea clasamentului se va face prin intermediul aplicaţiei #RunRomania. Înscrierile se pot face din site-ul www.bucharest-marathon.com pe linkul https://registration.mylaps.com/marathonvirtualrun sau direct din aplicaţia #RunRomania. Participanţii sunt rugaţi să transmită o poză realizată prin aplicaţia #RunRomania, o fotografie din timpul alergării, cu numărul de concurs vizibil pentru identificare. 
 
Bucharest RUNNING CLUB va transmite în data de 11 octombrie, în direct pe pagina de FB a evenimentului, pe YouTube şi pe aplicaţia #RunRomania (disponibilă în PlayStore şi AppStore) competiţia atleţilor de elită, iar în săptămâna 12-18 octombrie interviuri şi imagini cu alergătorii participanţi la ediţia virtuală şi cauzele pentru care au ales să alerge.
 
Cea de-a XIII-a ediţie a Raiffeisen Bank BUCHAREST MARATHON este susţinută de: Raiffeisen Bank- sponsor oficial şi de sponsorii de eveniment  Zuzu Fit, Izvorul Minunilor, Isostar, Regina Maria, World Class.
 
Informaţii complete privind regulamentul de desfăşurare al competiţiei sunt disponibile pe www.bucharest-marathon.com.
 
 
Despre Bucharest RUNNING CLUB
Bucharest RUNNING CLUB este organizatorul celor mai mari competiţii de alergare stradală din România – „ Bucharest Running Club premier events”. Începând cu anul 2008, Bucureştiul a fost inclus în circuitul internaţional al maratoanelor, alăturându-se celorlalte capitale europene care găzduiesc anual astfel de competiţii. Toate competiţiile Bucharest RUNNING CLUB sunt acreditate şi înscrise în calendarul internaţional al AIMS (Asociaţia Internaţională a Maratoanelor şi Semimaratoanelor) şi World Athletics. BRC a dezvoltat în România modelul asocierii competiţiilor de alergare cu o cauză socială, umanitară sau ecologică iar în prezent sunt peste 30 cauze partenere ale evenimentelor. Acestea cumulează fonduri de 50.000 -100.000 euro anual pentru proiectele comunitare, sociale, educaţionale, ecologice prezentate.  BRC a fost primul ONG care a demarat o platformă de voluntariat sportiv în Romania  - www.voluntarinsport.ro iar în prezent colaborează cu peste 1.000 voluntari activi care se implică în proiecte şi evenimente sportive. BRC organizează competiţii proprii dar şi evenimente de sport de masă pentru companii şi ONG-uri. Site-urile oficiale ale Bucharest RUNNING CLUB sunt: www.bucuresti10km.ro, www.bucuresti21km.ro, www.bucharest-marathon.com, www.voluntarinsport.ro, www.runinbucharest.com. FB/ Bucharest10km; Bucharest21km; BucharestMarathon; RunInBucharest; VoluntarInSport; #RunInBucharest  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările