Reacţii din presa internaţională şi lumea sportivă, după vestea tragică a decesului lui Kobe Bryant

Reacţii din presa internaţională şi lumea sportivă, după vestea tragică a decesului lui Kobe Bryant

Kobe Bryant a murit, la doar 41 de ani

Vestea că Kobe Bryant a murit, duminică, în urma unui accident de elicopter „a zguduit” lumea sportului şi nu numai.

Ştiri pe aceeaşi temă

Apărută iniţial pe site-ul TMZ şi confirmată ulterior de agenţiile de ştiri, ştirea potrivit căreia Kobe Bryant şi alte patru persoane au murit, după ce elicopterul privat al acestuia s-a prăbuşit a şocat întreg globul. 

„Kobe Bryant a murit într-un accident de elicopter. Toţi cei aflaţi la bord au murit”, au anunţat cei de la TMZ, fiind urmaţi de o serie de publicaţii.

„Kobe Bryant a murit într-un accident de elicopter”, au notat cei de la AS, citând LA County Sheriffs: „A fost confirmat decesul a cinci persoane. Nu există supravieţuitor în accidentul de elicopter din Calabasas”.

„The Sun” a relatat cum „Kobe Bryant a murit la 41 de ani! Alături de legenda NBA au murit cel puţin alte patru persoane, într-un grav accident de elicopter”, în vreme ce NBC News a informat că „Nu au fost supravieţuitori în accidentul de elicopter din Los Angeles! Pompierii au reuşit să stingă focul”, iar L'Equipe a titrat „Kobe este mort!”.

Vestea a şocat şi lumea sportului, de unde reacţiile nu au întârziat să apară. Baschetbalistul grec Vasilis Spanoulis a comentat pe pagina sa de Twitter „Odihneşte-te în pace, Kobe! Ne rugăm pentru familia sa. E devastator să auzim aşa ceva...”, iar cel mai mare jucător de fotbal american din istorie, Tom Brady, a punctat „Deja ne e dor de tine, Kobe...". 

La rândul său, fotbalistul lui Manchester City, Raheem Sterling, a notat „Să te odihneşti în pace... o legendă", în vreme ce fostul mare portar al lui Real Madrid, Iker Casillas, a comentat la rândul său „Condoleanţele mele familiei, prietenilor, lumii baschetului şi sportului în general! Odihneşte-te în pace, Kobe...".

ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ

Lumea sportului, în stare de şoc: A murit legendarul baschetbalist Kobe Bryant!

VIDEO Primele imagini cu locul în care a căzut elicopterul lui Kobe Bryant: America e în lacrimi

VIDEO Kobe Bryant, un geniu: Top 10 faze cu eroul celor de la Lakers şi CV-ul său fabulos

Kobe Bryant, ultimul mesaj postat pe Twitter: Ce a scris cu doar câteva ore înainte de decesul său

Kobe Bryant, tragedia ia amploare: Fiica sa de 13 ani se afla şi ea în elicopter. Ce spunea, de curând, despre ea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: