Noaptea ca proştii: Cum s-a prăbuşit proiectul Superligii în doar 48 de ore

Noaptea ca proştii: Cum s-a prăbuşit proiectul Superligii în doar 48 de ore

Preşedintele UEFA, Aleksander Čeferin, a urmărit cu mare satisfacţie eşecul Superligii

Speriaţi de amploarea scandalului pe care l-au stârnit, prin înfiinţarea Superligii, şefii cluburilor fondatoare au abandonat proiectul, la două zile după lansarea lui.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Revoluţia fotbalistică“ a granzilor a „trăit“ 48 de ore, de duminică seară până marţi. Şi s-a dovedit a fi un eşec de proporţii, demn de nişte amatori, nu de oameni de afaceri care învârt miliarde de euro.
 
Pe ce s-au bazat fondatorii Superligii, când şi-au imaginat că se pot „rupe“ de lumea fotbalului, jucând într-o competiţie la care 15 din cele 20 de participante ar fi avut acces în fiecare sezon, indiferent de rezultatele obţinute în stagiunea precedentă, nu vom afla, probabil, niciodată. Ce ştim însă, cu certitudine, e că proiectul lor a fost un eşec colosal!
 
Ameninţaţi cu excluderea de FIFA şi UEFA, criticaţi de antrenorii şi jucătorii lor şi puşi la zid de suporteri, conducătorii formaţiilor care au înfiinţat Superliga s-au speriat de acest tsunami al reacţiilor virulente. Iar marţi seară, au început să curgă postările pe reţelele de socializare ale grupărilor fondatoare, prin care s-au anunţat retragerile din proiect. Până ieri dimineaţă, când s-a pronunţat, în mod oficial, „decesul“ Superligii, erau şase echipe care făcuseră pasul înapoi: toate cele şase din Anglia, plus Inter Milano. Ulterior, au renunţat şi AC Milan, şi Atletico Madrid.
 
În aceste condiţii, cel mai inspirat titlu l-a avut „Marca“, publicaţia spaniolă anunţând pe coperta sa eşecul acestei competiţii exclusiviste: „Super ridicol“.
 
Demisie la United, scuze la Liverpool
 
Valul de critici care a lovit cele 12 grupări „rebele“ a fost atât de puternic, încât a dus şi la demisii, cum s-a întâmplat la Manchester United. Preşedintele Ed Woodward a renunţat la postul său, marţi seară, pentru că a implicat clubul într-un proiect atât de controversat. Iar patronul celor de la Liverpool, John W. Henry, a fost nevoit să-şi ceară scuze pe site-ul clubului.
 
„Vreau să îmi cer scuze faţă de toţi fanii şi suporterii lui Liverpool pentru problemele pe care le-am cauzat, în ultimele 48 de ore. E de la sine înţeles, însă trebuie spus că acest proiect n-ar fi funcţionat fără sprijinul fanilor. V-am auzit şi v-am înţeles. Vreau să-mi cer scuze faţă de Jurgen (n.r. - antrenorul Jurgen Klopp), faţă de jucători şi toţi cei care muncesc atât de mult la club. Ei n-au vreo răspundere pentru aceste probleme. Nu e corect că au fost afectaţi. Îmi cer scuze, eu sunt singurul responsabil pentru toată atmosfera negativă, creată în ultimele zile. E ceva ce nu voi uita. Şi asta arată puterea pe care fanii o au astăzi şi puterea pe care, pe bună dreptate, vor continua să o aibă. Fanii sunt cruciali“, a declarat Henry.
 
Čeferin, încântat
 
Cu declaraţii explozive, după ce a aflat de lansarea Superligii, şeful UEFA, Aleksander Čeferin (53 de ani), a avut un discurs împăciuitor, după evenimentele petrecute, în noaptea de marţi spre miercuri.
„E admirabil să recunoşti o greşeală. Important e acum să mergem înainte, să reconstruim unitatea de care s-a bucurat anterior acest sport şi să mergem înainte împreună. Cele 12 cluburi s-au întors acum şi ştiu că au multe de oferit, nu doar competiţiilor noastre, ci întregului fotbal european“, a spus slovenul, avocat de profesie, prin intermediul unui comunicat.
E clar că Superliga nu mai poate continua. Rămân convins de frumuseţea acestui proiect. Ar fi creat cea mai bună competiţie din lume. 
Andrea Agnelli preşedinte Juventus
 

Cele 12 cluburi care au înfiinţat Superliga europeană

*Manchester United
 
*Manchester City
 
*Arsenal
 
*Chelsea
 
*Tottenham
 
*Liverpool
 
*Juventus
 
*AC Milan
 
*Inter Milano
 
*Real Madrid
 
*Barcelona
 
*Atletico Madrid

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările